„Străduinţe omeneşti, desigur, pot aduce o curăţire pe dinafară a trupului omenesc. Dar aceasta nu poate ajuta de cele mai multe ori cu nimic la curăţirea şi sfinţirea lăuntrică a sufletului omenesc. Această curăţire şi sfinţire, fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu, o poate face numai şi numai Sângele lui Iisus Hristos, Jertfa cea fără pată a lui Dumnezeu. De aceea, dacă încă n-ai primit, prin naşterea ta din nou, această curăţire, vino chiar acum la Domnul Iisus şi predă-te Lui pe totdeauna. Astfel, El va curăţi şi cugetul tău, deci toată fiinţa ta, de faptele moarte ale trecutului, făcându-te un slujitor curat al lui Dumnezeu” (Traian Dorz, «Hristos – Puterea Apostoliei»).
Iaţă de jertfele Vechiului Testament, prin care cu sângele ţapilor şi al viţeilor se stropeau chivotul, toate obiectele din Templu, dar şi întreg poporul pentru ispăşirea păcatelor lui, Jertfa cea nouă este adusă de Însuşi Sângele lui Dumnezeu făcut Om. Această Jertfă este veşnică, întrucât întruchipează calitatea lui Dumnezeu de Unic Arhiereu al Legii celei Noi: unicitatea, dumnezeirea şi veşnicia, oferind omului cooperant cu Hristos posibilitatea mântuirii, după cum spune Sfântul Pavel: nu o jertfă străină, ci una a Trupului şi a Sângelui Său, elemente suficiente şi sfinţitoare pentru ca mântuirea noastră să fie posibilă. Ca să putem înţelege pe deplin Jertfa lui Hristos, trebuie să ştim că ea ne supune unei transformări de esenţă, ne schimbă, făcându-ne oameni noi. Dacă vrei cu adevărat să beneficiezi de această Jertfă, trebuie să pătimeşti cu Hristos, să te jertfeşti cu Hristos, să refaci în viaţa ta iubirea jertfelnică a lui Hristos în folosul mântuirii semenilor tăi.
Să ne străduim deci a ne îmbrăca în Iisus Hristos după modelul Sf. Cuvioase Maria Egipteanca, dascăl al pocăinţei celei adevărate, ce ne pune înainte tocmai această lucrare – a despătimirii prin curăţire şi apoi a îmbrăcării valorilor spirituale în slujire adusă lui Dumnezeu. A sluji pe Dumnezeu înseamnă a-ţi asuma, din start, o conduită de viaţă diferită de cea a lumii, care merge pe calea lată şi a te strădui să poţi înainta mereu pe calea cea îngustă, presărată cu ispite şi piedici la tot pasul.
Chemarea creştinilor este să se consacre învăţăturii pe care o propovăduiesc şi, în felul acesta, Îl vor sluji pe Dumnezeu, împlinind cea dintâi pretenţie a Lui, care este sfinţenia.
Curăţirea începe din cugetul nostru, ca partea cea mai ascunsă şi tainică a fiinţei noastre. Deci cugetul este o însuşire a inimii şi a gândului, împreuna lor lucrare hotărăsc faptele, umblările şi vorbele noastre. Putem păstra cugetul nostru curat, prin silinţa noastră în cele bune sau îl putem strica prin alipirea noastră de cele rele. Doar o minte îndemnată de un cuget curat poate aduce rod prin fapte şi vorbe vrednice. Lucrarea păcatului, din firea noastră, stăpâneşte cugetul şi îl îndeamnă spre rău, însă un cuget ce a primit Duhul lui Dumnezeu nu poate fi stăpânit de cel rău.
Prin naşterea din nou, cugetul nostru se curăţă şi se sfinţeşte, prin Însuşi Sângele lui Iisus Hristos ce face această înnoire a fiecărui cuget omenesc ce Îl primeşte. Odată curăţit şi sfinţit, cugetul nostru Îl poate sluji vrednic şi adevărat pe Dumnezeu în toată umblarea.
… Iubite cititor, dacă vrei să fii cu adevărat un slujitor curat în faţa lui Hristos, caută a te naşte din nou, primeşte-L pe Hristos în inima şi mintea ta, apropie- te des de Sfântul Potir, iar El te va curăţi şi sfinţi ca Lucrarea Lui să o faci desăvârşită. Haideţi, aşadar, să ne apropiem mai mult de Hristos, străduindu- ne să creştem mai mult duhovniceşte, pentru a-L putea primi pe Hristos Cel Înviat în adâncul inimii noastre. Amin!
Pr. Florin MIHOLCA
