Păr. Mirică din satul cu pucioasă s-a luat la harţă cu câţiva ostaşi din Oastea Domnului, imputându-le că nu i-au răspuns bine. El, bărbatul trecut prin şcoli, vine trufaş la examen, să ceară socoteală unor oameni fără şcoală, că n-au urmat un şir prea temeinic gândit al unui răspuns.
Ciudată poftă! Dar de la nişte oameni care n-au trecut prin şcoli şi care totuşi acum citesc şi scriu datorită numai bunei îndurări a Oştii Domnului, este prea mult că au răspuns şi aşa cum au răspuns. Oastea Domnului se poate cinsti cu ei că, în loc să mânuiască paharele, acum mânuiesc condeiele. Şi de! Le mânuiesc destul de mulţumitor, încât Păr. Mirică ar trebui să fie fericit că ştiinţa de carte pătrunde şi pe această cale la sate.
Care-i este Sfinţiei Sale calul de bătaie? Că nu i s-a răspuns la chestiunea cu tămâiatul mormintelor.
Dar Sf. Sa, ca om de condei, să nu se hărţuiască cu ei. Să stea la harţă cu mine. Îi dau eu răspuns la toate şi pentru ostaşi, şi pentru cei de la Runcu. Ne-om judeca amândoi şi vom vedea dacă Sf. Sa, ca om de carte, răspunde mai bine ca ostaşii de la Runcu.
Iată-l că nu răspunde. Cum îi găseşte Sf. Sa şubrezi pe aceia, aşa îl găsesc eu pe Sf. Sa. Căci nici Sf. Sa nu mi-a răspuns la ce l-am prins eu. I-am arătat că e şchiopătare de judecată a socoti că eu te scot din cazul tău creştinesc dacă-ţi spun: „Hai de intră în tovărăşia noastră!”.
Eu te pot pofti tot la o tovărăşie creştinească. Urmează de aici că-ţi cer să ieşi din hotarele tale?
Dacă eu spun unui tânăr: „Uite, avem o casă de citire. Avem atâţia tovarăşi. Ne vin cărţi şi reviste. Stăm de vorbă în fiecare miercuri seara, iar duminica, la patru, ţinem şezătoare cu oamenii”, oare o asemenea poftire ar însemna că tânărul acela este momit să treacă la o tabără potrivnică decât la ce a avut până atunci?
Aşa a zis Păr. Mirică. La atâta l-a dus capul. Da’ bun cap! Cap care ia la socoteală pe alţii că nu răspund cum trebuie!
Eu am prins această şubrezenie a Părintelui Mirică şi am arătat-o în ziarul «Calendarul». Sf. Sa încă deloc nu stă de vorbă pentru a-şi apăra judecata.
Eu i-am spus că e vorbă de om nesocotit, cum şi este, că nu e în ea un grăunte de socoteală. Totuşi Sf. Sa nu încearcă s-o apere. O ocoleşte.
Însă despre ea are vorba, că de ea îl apucasem eu.
Asta înseamnă că ştie a răspunde?
Dar se încurcă cu multe. Ci eu m-am apucat a i le depăna pe toate în «Biserica Vie». Ostaşii Domnului să le urmărească acolo. Căci acest [împotrivitor] care vine să pună beţe în roate lucrului creştinesc din ţara aceasta nu trebuie lăsată, ci scuturată şi învăţată să se sature de a mai trece de partea [celor], care nu ştiu decât să latre în sânul Bisericii.
Deci lupta va merge cu mine, nu cu ostaşii de la Runcu; şi acum Păr. Mirică aici să vină să ne judecăm din răspunsuri.
Arhim. Scriban
«Oastea Domnului» nr. 19 / 7 mai 1933, p. 2
Arhimandritul Iuliu Scriban şi Oastea Domnului / Ovidiu Rus. – Sibiu : Oastea Domnului, 2016
