Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Cică „soarele este marele vinovat“

Cică „soarele este marele vinovat“

Cică „soarele este marele vinovat“

În anii din urmă parcă s-a schimbat cu totul şi mersul vremii. Vremea trece brusc, pe neaşteptate, de la o stare la alta. Vara avem valuri de foc ce se perindă cu valuri de furtuni, grindină şi ape. Iar iarna avem valuri de ger ce se perindă cu moişte.

Astronomii spun că mersul neobişnuit al vremii ar fi în legătură cu soarele.

Tot din unsprezece în unsprezece ani, cică puterile de foc şi de magnetism ale soarelui lucrează cu putere mai mare şi atunci se ivesc pe suprafaţa lui nişte enorme pete solare. Unele dintre astfel de pete solare sunt de două-trei ori mai mari ca pământul. Din ele ţâşnesc flăcări uriaşe ce ating înălţimi de sute de mii de kilometri (în fotografia de alături se văd pe bolta soarelui două astfel de pete cu ţâşniri de flăcări uriaşe).

Astfel de ani cu „pete solare“ au fost anii 1907, 1918 şi 1929. Aceste „pete solare“, cică ar fi cauza valurilor de ger, secetă, furtuni, cutremure, revărsări de ape şi alte tempeste din zilele noastre.

„Soarele este marele vinovat“, zic astronomii. Soarele, cu petele lui, este cauza tulburărilor ce s-au ivit în timpul din urmă în umblarea vremii.

Şi iaca aşa, iubite cititorule, ştiinţa a aflat că marele vinovat al nenorocirilor din vremurile noastre ar fi soarele, soarele drăguţul, care ne dă lumină, căldură şi viaţă.

Ah! Ce ticălos mare este omul! El nu află niciodată vina nenorocirilor în el însuşi, ci numai în afară de el! Domnul Dumnezeu ne ceartă pentru fărădelegile noastre cu vremea nepotrivită şi noi punem vina… pe soare.

Nu soarele este de vină, ci noi şi purtările noastre. Umblarea vremii s-a schimbat din pricina grozavelor pete sufleteşti care s-au ivit în viaţa cea sufletească a oamenilor. E plină lumea de răutăţi.

Vremea este şi ea o strigare a Tatălui Ceresc să ne lăsăm de toate acestea şi să ne întoarcem de îndată la El.

„Şi se vor ivi semne în lună şi în soare“, zice Evanghelia (Matei 24, 29). Aceste semne, pe care astronomii le numesc pete, strigă şi ele după noi să ne lăsăm îndată de păcate şi să ne întoarcem la Tatăl Ceresc.

Părintele Iosif Trifadin volumul „Trăim vremuri biblice”

error

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!