Cine acoperă greşelile caută dragostea – spune Domnul, dar cine le pomeneşte mereu dezbină prietenia… O, ce bine ar fi dacă astăzi ar fi printre credincioşi mai mulţi acei care acoperă o greşeală, chiar unde este, şi nu acei care descoperă chiar unde nu este! Care mai bine să sufere decât să nedreptăţească. Mai degrabă să ierte decât să se certe.
Unde sunt cei care să rabde mai bine paguba decât să-i păgubească ei pe alţii… sau, mai rău, să pretindă vreo despăgubire celui ce le-a făcut vreun neajuns (I Cor. 6, 7)?
Unde sunt cei care să primească nu cu bucurie, dar măcar cu răbdare răpirea averilor lor, deplin încredinţaţi că au în ceruri o moştenire mai bună şi care dăinuieşte veşnic (Evrei 10, 34)?
Unde sunt cei care să urmărească din fundul sufletului lor pacea cu toţi şi sfinţirea (Evrei 12, 14), chiar dacă pentru dobândirea ei ar trebui să dea oricât? Sau să lase oricât.
Cuvântul Sfânt spune că dragostea acoperă totul… o astfel de dragoste numai a lui Dumnezeu a fost, fiindcă singură ea a putut acoperi toate păcatele noastre ale tuturor. Şi numai acel suflet este cu adevărat din Dumnezeu, care poate avea o dragoste neobosită în răbdarea şi în bunătatea ei înţelegătoare şi iertătoare cum a fost dragostea lui Hristos.
„Vă dau o poruncă nouă – a zis Mântuitorul – să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit Eu“ (Ioan 13, 34).
Nu mai mult, dar nici mai puţin.
Mai mult Domnul nu ne cere. Dar nici cu mai puţin nu Se mulţumeşte.
Domnul şi Dumnezeul nostru, fii binecuvântat în veci şi în veci pentru dragostea Ta care ne-a acoperit toate păcatele noastre, ale fiecăruia şi ale tuturor.
Din toată inima noastră Te rugăm să ne dăruieşti şi nouă, fiecăruia şi tuturor, o astfel de dragoste, ca a Ta, gata să acopere şi să ierte la fel greşiţilor noştri.
Amin.
Traian Dorz – Hristos Pâinea noastră zilnică.
