Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home „Cine este Dumnezeu Mare ca Dumnezeul nostru?…”

„Cine este Dumnezeu Mare ca Dumnezeul nostru?…”

„Cine este Dumnezeu Mare ca Dumnezeul nostru?…”

„Zorim pe drumul vieţii cu mers aşa grăbit,
de parcă niciodată n-ajungem la sfârşit.
Şi strângem la gunoaie şi ziduri înălţăm,
de parcă niciodată n-ar fi să le lăsăm.”
(T. Dorz, Zorim pe drumul vieţii)

Nu există, nici n-a existat şi nu va exista niciodată nici vreun popor şi nici vreo putere, în nici vreun timp în care să fie cineva mai mare decât Dumnezeu. Şi care să poată face ceva fără ştirea şi voia Lui. Dumnezeu – Creatorul celor văzute şi nevăzute – este ori izvorul, ori martorul fiecărui lucru. Dumnezeu nu Se abate de la Cuvântul Său şi nici nu-Şi schimbă niciodată Calea Sa, căci Adevărul Lui este Veşnic. Adevărul cel mai simplu este cel mai greu primit pentru toţi oamenii, din orice loc şi timp ar fi ei. Dar pentru o inimă îngâmfată, adevărul este de o mie de ori mai greu de primit, e chiar cu neputinţă, cum zice prin vers fratele Traian Dorz: „Caută-ntruna Adevărul, că el nu-i uşor de-aflat, / Vorbele, cu cât sunt multe, ţi-l ascund, nu ţi-l arat; / Cărţile nu-l spun pe rânduri, ci pe-alături şi pe sub: / Când i-o lebădă ce tace, când e un zglobiu hulub”.

Hristos e Adevărul, iar cheia acestui Adevăr este Iubirea, iar cheia Iubirii este Lacrima. Însuşi Mântuitorul ne-a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Viaţa trăită după adevăr cere ascultare. Părintele Iosif Trifa ne spune: „Fraţii mei, s-aveţi răbdare pentru orice lovitură, / suferiţi oricând mai bine, nu vă răzbunaţi cu ură. / Cel ce suferă-n tăcere şi-are pururea răbdare, / chiar de-i cel mai mic la oameni, va fi-n ceruri cel mai mare”. Fratele Traian ne îndeamnă: „Spune pururi Adevărul cu glas înalt şi gând curat. / Ce-Adevăr e pentru tine, pentru toţi e-adevărat”. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune: „Faceţi cărări drepte pentru picioarele voastre, aşa încât cine este şchiop să nu se abată, ci mai vârtos să se vindece” (Evrei 12, 13).

În Din Pildele Mântuitorului, Părintele Iosif spune: „Când temelia vieţii tale este Iisus Hristos, atunci orice valuri, orice furtuni de ispite, de patimi, de necazuri, de întristări, prigoane s-ar ridica împotriva ta, tu stai liniştit, pentru că viaţa ta este clădită pe stâncă”. În cartea Pe cărarea Înţelepciunii, fratele Traian scrie: „Viaţa cea adevărată nu-i doar asta de acum; / Asta-i doar o scurtă parte dintr-un lung şi veşnic drum. / Înainte de-a fi fost asta, a fost alta până-atunci; / după asta va fi alta, ori în slavă, ori în munci”. Iar în Lumina Satelor, nr. 39, din 1922, Părintele Iosif scria: „Frământările oamenilor şi omenirii de azi sunt şi ele o dovadă că nu putem scăpa de necazuri, tocmai din pricină că ne-am lepădat de Hristos şi de binecuvântarea Lui”.

Să ne aducem aminte de cetatea Ninive, când, din pricina păcatelor poporului, Dumnezeu a vrut să o nimicească şi a trimis pe Iona să le spună din partea Domnului: „Patruzeci de zile mai sunt şi Ninive va fi distrusă!” Regele şi dregătorii săi au poruncit ca toţi să se îmbrace cu sac şi să doarmă în cenuşă, să postească trei zile – oameni şi animale – şi să strige cu lacrimi către Dumnezeu din toată puterea şi fiecare să se întoarcă de pe calea lui cea rea şi de la nedreptatea pe care o săvârşesc mâinile lui, zicând: „Poate că Dumnezeu Se va întoarce şi Se va milostivi şi va ţine în loc iuţimea mâniei Lui, ca să nu pierim”. Milostivirea şi îndurarea Celui care nu doreşte moartea păcătosului în mijlocul încercării prin care trece întreaga omenire, nu este oare o înştiinţare şi pentru noi? Binele şi binecuvântarea lui Dumnezeu pe care le aşteaptă lumea nu vor veni atâta timp cât oamenii nu recunosc adevărul, ci merg din rău în mai rău. Pricina stărilor bolnave de azi trebuie să o căutăm în noi înşine, în inima noastră. Când noi nu suntem recunoscători faţă de toate binefacerile lui Dumnezeu, putem oare aştepta vremuri mai bune? Cei care trăiesc în păcat vor să facă din Dumnezeu slujitorul, nu Stăpânul lor. O turmă care nu merge după păstorul ei este oricând într-o mare primejdie. La Botezul Domnului, când S-a pogorât Duhul în chip de porumbel, s-a auzit glas din cer zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit; de El să ascultaţi!” „Dacă astăzi este atât de împietrită inima oamenilor, este şi semnul acesta că s-au depărtat oamenii de la credinţa adevărată şi făcătoare de milă şi de fapte bune” («Iisus Biruitorul», nr. 5 / 2001, pag.1). Iată ce am făcut din libertatea după care am tânjit patruzeci de ani. Sunt atâţia oameni care se roagă aşa în grabă mare seara şi dimineaţa – dacă se mai roagă –, dar toată ziua trăiesc fără Dumnezeu. Cu câtă uşurinţă rostesc Tatăl nostru, Îl numesc pe El Tată, dar nu ascultă de El şi nici nu vor să se lase de păcate. Fără Hristos toate lucrările oamenilor se vor întoarce împotriva lor înşişi. „Fiţi lumină prin cuvântul vostru, prin blândeţea voastră şi ascultarea în totul de sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu”, spunea fratele Traian, în Avuţia Sfântului Moştenitor. Iar pentru cei care nu vor să recunoască Adevărul a spus: „Fiţi liniştiţi, oameni ai lumii acesteia. Nu vă vom supăra multă vreme cu chemările mântuirii pe care nu le mai puteţi suferi, cu prezenţa noastră blajină, evlavioasă şi răbdătoare de care v-aţi săturat. Încă puţină vreme şi vom fi despărţiţi pe vecii vecilor; şi noi de voi şi voi de noi. Şi locul vostru de al nostru şi starea noastră de a voastră. Abia atunci vă veţi aduce aminte şi abia după aceea ne veţi cunoaşte şi voi cine am fost”. Iar pe noi ne mângâie, zicând: „Acum este vremea cercetării; să ne lăsăm schimbaţi de Duhul Domnului spre mântuire. Ferice de voi, care vă străduiţi să fiţi găsiţi credincioşi în lucrul încredinţat vouă făcând lucrarea Domnului cu mâini curate, cu cuget curat şi cu o viaţă curată. Numai astfel ne vom face vrednici de încredere şi preţuire în Lucrarea Domnului”.

În încheiere, ne mângâiem cu versurile fratelui Traian: „O, lângă Tine, Doamne, mi-e totul fericit, / dar fără Tine totul mi-e greu şi chinuit. / Când Tu eşti lângă mine, nici anii nu-mi ajung, / dar când îmi eşti departe şi-un ceas îmi pare lung”.

Slăvit să fie Domnul!

Aurel ILE

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!