Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Cine n-a dus greul muncii nu gustă nici uşurarea cântării.

Cine n-a dus greul muncii nu gustă nici uşurarea cântării.

Cine n-a dus greul muncii nu gustă nici uşurarea cântării.

1. Dumnezeu îţi dă atâta putere de muncă, de inspiraţie, de biruinţă câtă eşti în stare să primeşti! Cât ai sufletul tău însetat, cât ai inima ta deschisă şi mintea ta dornică să primească…

2. De aceea, cel mai însemnat lucru este să avem o minte sănătoasă şi o inimă curată.
Mintea sănătoasă sesizează adevărul clar, înţelege învăţătura, ştie să se orienteze îndată şi cunoaşte bine direcţia de mers.

3. Inima curată primeşte puterea Duhului Sfânt, lumina şi căldura lui Hristos şi harul Tatălui Ceresc.

4. Aceste două însuşiri: mintea sănătoasă şi inima curată întregesc omul cel nou.

5. Aceste două însuşiri se pot şi îmbogăţi, dar se pot şi pierde… Îmbogăţirea lor se face prin puterea lui Dumnezeu, dobândită prin rugăciune şi muncă. Rugăci-unea ne duce la munca pentru Hristos, iar munca ne du-ce la rugăciune.
Pierderea lor vine prin lipsa rugăciunii şi prin lenevirea trupului şi a duhului nostru.

6. Rugăciunea ne aduce lacrimile, munca ne aduce cântarea. Lacrimile şi cântarea ne aduc puterea lui Dum-nezeu, iar puterea aceasta ne aduce biruinţa.

7. Lacrimile noastre depind de rugăciune, iar cântarea noastră depinde de muncă. Cu cât vom fi mai înalţi în rugăciune, vom fi mai profunzi în lacrimi. Şi cu cât vom fi mai stăruitori în muncă, vom fi mai înzestraţi în cântare.

8. Noi avem toate aceste binecuvântări de care ne bucurăm acum, pentru că am avut între noi oameni ai rugăciunii şi ai muncii.
Cine nu cunoaşte lupta rugăciunii, nu cunoaşte nici biruinţa lacrimilor. Cine n-a dus greul muncii nu gustă nici uşurarea cântării. Aceştia nu cunosc ce fericit este să poţi plânge şi să poţi cânta.

9. Vai de cel ce nu poate avea lacrimi! Acela nu are nici o putere nici în durerea şi nici în bucuria lui.
Lacrimile sunt un dar de la Dumnezeu. Ce nefericit es¬te cel ce nu are lacrimi, cel ce nu poate să plângă când sufle¬tul îi este atât de încărcat şi nu-l pot uşura decât lacrimile!

10. Aţi simţit vreodată cât de împovărată v-a fost inima când trebuia să plângeţi şi n-aţi putut?
În starea aceasta ajunge o inimă, că se îngrozeşte de ea însăşi când n-are nevoie de nimic altceva decât de lacrimi – şi nu le poate avea.

11. Dar ce binecuvântare de la Dumnezeu sunt lacrimile, lacrimile dragostei, ale bucuriei, ale rugăciunii, ale cântării, ale întâlnirii, ale despărţirii, ale durerii…
Ferice de cine le are ca un dar ceresc la vremea lor!

12. Singuri ştiţi ce fericiţi aţi putut fi când aţi privit recunoscători spre cer, mulţumind cu lacrimi, când aţi putut privi fiinţele dragi, sărutându-le cu lacrimi. Când aţi mulţumit pentru o binefacere, lui Dumnezeu ori unui semen, cu lacrimi…

13. Nu vă ruşinaţi de lacrimi, ci doriţi-le, pentru că în ele nu-i numai o descărcare sufletească, ci este şi o binecuvântare de la Dumnezeu, prin care El ne dă nespus de mult har.

14. O cuvântare cu lacrimi va zgudui totdeauna sufletele celor ce o ascultă.
O cântare cu lacrimi va înmuia totdeauna sufletele celor care o aud.
O poezie spusă cu lacrimi, o rugăciune înălţată cu lacrimi, o mulţumire adusă cu lacrimi…, ce mare dar şi binecuvântare sunt acestea!…

15. Noi ne-am obişnuit să măsurăm valoarea fiecărei lucrări numai după lacrimi. Pentru că ele au fost bogăţia noastră, „valuta” noastră, comoara şi zestrea familiei noastre duhovniceşti.
Lacrimile sunt o sursă de putere pentru suflet.

16. Să fim foarte atenţi acum când, vrând-nevrând, trecem prin vremuri şi împrejurări în care suntem în primejdie să ne pierdem această comoară şi această pu-tere a lacrimilor. Ajungem în atingere cu diferite curente lumeşti care ne pot fura această bogăţie specifică a noastră.

17. Sunt fraţi şi surori care nu mai ară din greu acum cu condeiul, cu peniţa, ca şi cu plugul de lemn, cum am arat noi la început. Acum ei au stilou care scrie frumos şi în stil elegant…, dar ei ajung în atingere şi cu metode uşoare, cu oameni subţiri, cu mode noi. Să fim foarte atenţi, acestea pot să ascundă o mare ispită. Acestea ne pot face să pierdem puterea lacrimilor – şi să rămânem cu goliciunea rece a eleganţei uşuratice…

18. Se citesc acum atât de multe cărţi, se ascultă atât de multă muzică, se scriu atât de multe poezii. Şi, vrând-nevrând, acestea ne pot influenţa chiar fără să ne dăm seama, pentru că sunt unele lucruri care par frumoase şi acolo. Dacă nu avem o sfântă grijă să ne ferim cu toată teama, uşor putem să ne pierdem direcţia frumoasă a specificului nostru prin hăţişurile lor ispititoare.

19. Toate curentele astea noi şi moderniste în aces¬te zise arte nu fac altceva decât să ascundă sărăcia de talent şi lipsa de inspiraţie adevărată. Oamenii veacului acestuia şi-au pierdut sensibilitatea divină – şi se înşală singuri, coborându-se în primitivism…

20. Eu cred că noi trebuie să rămânem la modelul nostru clasic, la specificul nostru curat, cunoscut şi dulce. Să încurajăm şi să cultivăm acest fel frumos, fiindcă el este cel în care s-au realizat cele mai frumoase lucrări duhovniceşti. Şi cel în care noi înşine ne-am bucurat, ne-am zidit şi ne-am păstrat în credinţa noastră cea bună şi străbună, prin toate, până azi.
În aceste binecuvântate creaţii am pus şi am scos atâta putere de lacrimi şi cântare în rugăciunea şi în munca noastră…
Duhule Sfinte, Te rugăm, păstrează-ni-l şi creşte-ni-l!
Amin.

Întâi să fim / Traian Dorz. – Ed. a 2-a, Sibiu : Oastea Domnului, 2016

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!