Oastea Domnului

Cine odihnește pe aproapele va fi odihnit de Dumnezeu

Vorbind cuiva ai șanse să reușești o comunicare bună, dacă vorbești „ca și cum n-ai exista”. Important este să-l bucuri pe celălalt. Lucrul acesta l-am văzut la părintele Dumitru Stăniloae.

Eu, dacă cu voie sau fără voie, îmi fac publicitate mie sau monahismului, sau țării mele, trădez adevărul. Un singur lucru este esențial: să iubim nearătarea, neafișarea și să constituim pentru celălalt odihnă, să înțeleagă că prin noi Dumnezeu îl iubește pe el și să nu știe de unde vine această odihnă. Atunci în această odihnă vom fi și noi, deoarece, deși suntem de aruncat, și pe noi ne iubește Dumnezeu.

Când am vorbit despre cercetare trebuie să știm că ea este obligatorie, nu este doar tolerată. Unii sunt obsedați de cercetare. Eliberarea care se dobândește prin renunțarea la sine este o binecuvântare pentru lumea întreagă.

Nu trebuie să ne așezăm față de ceilalți în vreun fel anume, fie să-i invidiem că la ei găsim un lucru, iar la noi unul rău, fie invers, să-i criticăm, că la ei găsim un lucru de condamnat, iar la noi ceva bun, fiindcă acolo unde vine Dumnezeu și cel care primește darul lui Dumnezeu, acela devine binecuvântare pentru toată lumea și toți beneficiază de el. Dar nu prin afirmarea sinelui ajunge cineva la această statură, ci prin renunțarea la sine. Părerea bună de sine nu ne va situa niciodată în zona pozitivă a lucrurilor.

Arhim. Vasilios Gondikakis

(Traducere din limba greacă de părintele profesor dr. Constantin Coman, transcriere și adaptare de Augustin Păunoiu)

SURSA: http://ziarullumina.ro/

Lasă un răspuns