Chibzuinţa este virtutea pe care o are numai omul cu adevărat înţelept.
Pe cel chibzuit în umblarea lui, Dumnezeu nu-l lasă niciodată să fie lipsit sau ruşinat.
Nu-l lasă să cadă în păcat – iar, dacă totuşi cade, nu-l lăsa să rămână acolo, nu-l lasă Dumnezeu să zacă în noroi, nepăsător şi satisfăcut, cum zac cei nechibzuiţi şi nebuni, ci îi trimite Dumnezeu duhul ruşinii de păcat,
şi îndemnul mustrării,
şi conştiinţa dureroasei prăbuşiri…
şi amărăciunea părerilor de rău,
şi baia lacrimilor fierbinţi,
şi cuvintele pocăinţei amare,
şi lumina mângâietoarei iertări, prin care îi aduce bucuria fericitei izbăviri.
Nu-l lasă să sufere de foame. Ci îi dă sănătatea, spre a putea munci, ca să‑şi câştige pâinea lui cinstită.
Îi dă priceperea s-o ştie căuta şi îi întocmeşte toate condiţiile s-o poată avea cât mai bună şi cât mai hrănitoare.
Iar dacă se întâmplă uneori, spre binele lui sau spre al altora, să nu şi-o poată avea în felul acesta, Dumnezeu tot nu-l lasă pe cel neprihănit să moară de foame.
Pe căi ştiute numai de Dumnezeu,
cu mijloace care sunt numai în Mâna Lui
şi în felul cum numai El poate, Dumnezeu nu-l lasă pe neprihănitul Lui să moară niciodată părăsit. Ci îl scapă totdeauna.
Dumnezeu nu-l lasă pe cel neprihănit, în suferinţă. El păzeşte şi trupul credinciosului Său. Şi duhul lui. Şi sufletul, toate întregi (I Tes. 5, 23; Ps. 66, 9).
Iar dacă totuşi, pentru a-l păzi de un rău mai mare, uneori Dumnezeu îngăduie să vină asupra credinciosului Său neprihănit un „rău“ mai mic – El nu-l părăseşte, ci îl scapă totdeauna.
O, Bunul nostru Dumnezeu Izbăvitor, fii binecuvântat pentru toată grija Ta iubitoare faţă de toţi ai Tăi care strâng roadele ascultării şi ale neprihănirii. Îţi mulţumim că ne-ai scăpat totdeauna din cele mai mari primejdii, prin bunătatea Ta. Ajută-ne să umblăm în neprihănire, ca să ne putem totdeauna bucura de mântuirea Ta sfântă.
Amin.
Traian Dorz – Hristos Pâinea noastră zilnică.
