1. Acela care poate să-i înveţe pe alţii, acela nici nu se ruşinează a învăţa şi el însuşi de la toţi.
2. Acela care merită să fie înălţat deasupra tuturora este acela care nu se ruşinează să le slujească el însuşi tuturor, cu răbdare şi cu blândeţe înţelegătoare.
3. Cine nu se lasă învăţat de către Dumnezeu, cum să vrea el să asculte, să primească şi să înveţe ceva de la oameni? Oricine ar fi ei!
Şi cine nu ascultă de Domnul nostru Iisus şi de Cuvântul Lui Sfânt, cum să asculte el de fraţi?
Un astfel de îngâmfat este fiul satanei.
4. Cel care s-a obişnuit de mult cu nesupunerea faţă de oameni,
faţă de părinţi, faţă de îndrumători, faţă de învăţătorii şi de fraţii săi,
acela în curând va ajunge nu numai nesupus, dar şi vrăjmaş faţă de Dumnezeu, pe faţă.
Căci nesupunerea aceasta a început din chiar clipa când a căzut în mândria şi neascultarea de părinţii şi de fraţii lui.
5. S-a spus: Când un om face răul, este mai spre folosul lui să fie pedepsit decât să nu fie!
6. Când un suflet porneşte hotărât pe calea pierzării, este mai spre folosul lui să se poticnească astăzi decât mâine.
Este mai bine să fie scos din Lucrarea Domnului mai devreme decât prea târziu.
7. Nu-i o dovadă de deşteptăciune, ci de prostie şi chiar de nebunie să priveşti numai de sus la toţii fraţii şi la toţi oamenii…
şi să spui că toţi văd îngust, numai tu vezi larg.
Că toţi sunt neştiutori, numai tu eşti ştiutor,
că toţi sunt răi, numai tu eşti bun.
Astfel pot gândi şi vorbi numai acei care, cu toate diplomele lor, n-au învăţat decât prea puţin. Şi cu toate talentele lor, n-au înţeles nimic.
8. Cine spune: „Tu să mă înveţi pe mine?“, deseori este un neînvăţat.
Acela care este înţelept învaţă de la toţi:
de la cei buni, cum să fie,
iar de la cei răi, cum să nu fie.
9. Cred că nu există o mai mare greşeală la un „credincios“ decât dezertarea, părăsirea locului său, împotriva voii Domnului Care, dacă i-a aprins cuiva lumina Lui, i-a aprins-o acolo, tocmai pentru că acolo avea El nevoie de ea.
Acolo trebuie să rămână el ascultător, credincios şi smerit, luminând cu viaţa pentru Iisus.
10. Unii vinovaţi, după ce ei înşişi au plecat la vreun alt crez, îşi mai măresc păcatul făcut şi prin aceea că umblă mereu să-i mai facă şi pe alţii să plece cu ei şi după ei.
Aceştia nu pot sta acolo „liniştiţi“ dacă au plecat, ci umblă mereu numai ca să-i mai atragă şi pe alţii după ei,
căci păcatul plecării le frământă mereu conştiinţa. Şi ruşinea faptei lor îi face să-i atragă şi pe alţii, ca, în felul acesta,
împărţind vina cu cât mai mulţi alţii,
ruşinea lor să se „piardă“ şi cugetul lor să li se liniştească.
Dar nici ruşinea nu li se va mai pierde şi nici cugetul nu li se va mai linişti în veci.
11. Rămâi şi mărturiseşte pe Domnul tău în casa ta, în Biserica ta, între fraţii tăi şi surorile tale dintâi (I In 2, 24).
Nu pleca nicăieri, până când te vor da afară din locul unde trebuie să mărturiseşti statornic şi luminos.
Mai mult încă: nu pleca nici după ce te vor da afară,
ci revino din nou şi din nou.
Până când mărturisirea ta va fi încheiată între oamenii aceia la care te-a trimis Dumnezeul tău Care te-a născut acolo… Şi acolo te-a împlântat ca pe o stâncă şi ca pe un pom.
La capătul misiunii tale, de acolo să te mute Domnul tău la El.
12. Nimeni nu poate face răul şi să iasă binele din el (Rom 3, 8).
Nu poţi afla nici o binecuvântare prin călcarea vreunei porunci din Cuvântul lui Dumnezeu.
Dar când din pricina ta îşi mai pierd şi alţii sufletele şi mântuirea lor, nu există nici o osândă pe care să n o meriţi (Mc 9, 42).
Şi pe care să n-o primeşti odată din partea lui Dumnezeu şi a celor pe care i-ai nefericit.
13. Dacă rămâi în Lucrarea Domnului numai ca s-o dezbini şi ca să o poţi rupe sau abate la rătăcirea învăţăturii străine căreia îi slujeşti în ascuns, – atunci tu eşti chiar un demon, nu un înşelat al lui.
Îngrozeşte-te de mânia lui Dumnezeu, oricine ai fi tu.
14. Nu există un mai mare păcat ca dezbinarea fraţilor şi nici un motiv, cât de „biblic“, care să-l îndreptăţească.
Un sfânt părinte a spus: Nici chiar sângele martiriului nu spală crima celui care ar dezbina Biserica Domnului.
15. Dacă treci cu bine prin fiecare încercare a credinţei tale, îndată vine Iisus la tine ca să te mângâie şi ca să te răsplătească.
Cu cât ispita a fost mai mare şi încercarea ta a fost mai grea, cu atât bucuria care urmează după ele îţi va fi mai luminoasă.
16. Fiţi tari în mijlocul încercării, fraţii mei iubiţi şi scumpele mele surori.
Nu vă lăsaţi niciodată copleşiţi de prezentul întunecat şi de apăsarea cea grea a acestui ceas.
Căci dincolo de apăsarea aceasta, ne aşteaptă sigur lumina bucuriei care vine şi care este gata să se şi ivească.
Îndată ce vă va lăsa satana, vor veni îngerii în jurul vostru.
Vă vor lăsa vrăjmaşii şi va veni Iisus.
17. Nu se bucură mai mult diavolul decât atunci când vă vede pe voi apăsaţi, îngrijoraţi şi mâhniţi. Pe voi, care ar trebui să fiţi voioşi totdeauna când Îl aveţi cu voi pe Dumnezeu.
Nici Domnul nu-i mai mâhnit ca atunci când ne vede pe noi aşa.
Tot n-aveţi credinţă (Mc 8, 17-21)?
18. Când viaţa ta nu se aseamănă deloc cu cerinţa Evangheliei, poţi tu spune că crezi cu adevărat?
Când umbletele tale nu se aseamănă cu ale lui Iisus şi nici măcar cu ale unui ucenic al Său, cu ce dovedeşti tu că crezi în Dumnezeu?
19. Când încercările te biruie îndată,
când ameninţările te aruncă în deznădejde,
când cea mai mică ispită te înfrânge,
când cel mai slab vrăjmaş te face aşa de uşor să te lepezi,
poţi tu să mai spui că eşti credincios?
20. Când tu umbli cu Hristos numai atunci când e „vreme bună“
şi Îi slujeşti numai dacă ai vreun câştig,
când tu nu asculţi de fraţi şi de învăţătură,
nici de mustrările şi de îndemnurile lor,
– atunci poţi tu oare să-I răspunzi liniştit Domnului că crezi?
O, Dumnezeul nostru, fă-ne credincioşi cu adevărat!
Amin.
Traian Dorz, din „Avuţia Sfântului Moştenitor”
