Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Ciocnirea (ne)civilizațiilor

Ciocnirea (ne)civilizațiilor

Ciocnirea (ne)civilizațiilor

De la începutul „crizei refugiaţilor” au fost prezentate populaţiei din ţările europene şi de aiurea sute de ştiri, multe scenarii, mii de imagini, mii de reacţii ale unei retorici revanşarde. Omului modern, vizibil, îi sunt mult mai dragi scenariile decât adevărul. Poate şi din teribila producţie de filme artistice şi SF din care s-au hrănit, în ultimii zeci de ani, europenii. Şi nu numai ei. Cea mai des folosită imagine a fost aceea a ciocnirii civilizaţiilor, mergându-se pe acuze la adresa migranţilor, descalificându-i şi dezumanizându-i. Din nefericire, acest mod de a gândi rezistenţa europeană la străin nu-i nouă şi am gustat-o, ca români, în primii ani după Revoluţie, ca şi acum. Pentru mine, personal, mai dureros mi s-a părut valul de păreri autohtone, ale românilor, faţă de acest fenomen de criză majoră. Ca şi cum am fi o mare civilizaţie democratică, am analizat, aderat şi dezaderat la tot felul de scenarii politice. Ca şi cum n-am avea două milioane dintre copiii noştri migranţi economic, am combătut migraţia economică. Ca şi cum am fi centrul bogăţiei economice europene, am aşteptat impacientaţi să fim luaţi cu asalt. Noi, care de ani buni ne încurajăm tinerii să plece din Ţară, voit şi prin lipsă de reacţie la lipsa de proiecte care să-i ţină în România, care refuzăm să ne îndeplinim datoriile democratice ori civice faţă de Stat şi Drapel, am devenit dintr-o dată foarte zgomotoşi, hâtri, înţelepţi.

Asistăm, în fond, la o ciocnire între necivilizaţii. Nu se ciocneşte creştinimsul cu islamul, ci nişte creştini de protipendadă cu nişte oameni obosiţi de islamul lor, cu reacţii fundamentaliste făcute parcă să intre în scenariul unei producţii holywoodiene despre răi şi buni, murdari şi curaţi, săraci şi bogaţi. Europa şi-a aflat limitele umanismului ateu pe care-l propune. Nicio legislaţie din lume nu naşte iubire, acceptarea străinului, compasiune pentru cel aflat în nevoi. Ci doar Evanghelia redescoperă miezul unei omenii ce părea pierdute. O Europă lipsită de vâna ei creştină se ciocneşte cu un islam lipsit de logică, lipsit de Dumnezeu. Reacţiile străzii, ca şi ale cancelariilor europene, aduc aminte de marea distanţă între cuvânt şi făptuire. Între cultura democratică şi civilizaţia democrată. Insular, creştinismul a supravieţuit tăvălugului unui umanism iraţional şi sagace.

Nu, nu se ciocnesc civilizaţii. Cine mai ştie azi cât datorăm în filozofia europeană recuperării textelor platoniciene şi aristoteliene de către copiştii arabi, texte care nu mai par oricum importante în contextul filozofiei gender şi a culturii LGBTI – noile culturi ale unui Areopag al imoralei şi indecenţei mediocre. Cine-şi mai aduce aminte de fundamentul arab al medicinei ori de structura israelită a contrucţiei pieţei bancare? Constituţia Uniunii Europene a refuzat să-şi tragă seva politică şi morală din istoria comună revelată. Pe cât de departe sunt conducătorii de astăzi de Voievozii de altădată, pe atât de departe şi reacţia lor de aceea a marilor conducători de odinioară. Când agenţiile de ştiri din Siria, Iran ori Liban anunţau ucideri în masă ale creştinilor, organizaţiile specializate în intervenţii modificate politic ofereau un teribil răspuns de şi pe hârtie. Mucava elitistă. Doar când mareea de muribunzi a atins ţărmurile Europei „civilizate” reacţia presupune faptă, care deranjează comoditatea europeană instituită de ani de falsă bunăstare!

Am înregistrat două reacţii de marcă. În Grecia un Mitropolit, IPS Dimitrie, Mitropolit de Gumenissa, Axiupolis, şi Polikastru a mers printre migranţi. Împreună cu câţiva oameni a pregătit pachete de suport dar, mai ales, le-a vorbit despre Iisus Hristos. Am văzut fotografiile care surprind reacţiile oamenilor. Mai întâi, câteva zeci, apoi câteva sute, marcaţi că cineva le vorbeşte cu drag, se roagă pentru ei. Un chip de rugăciune şi lumină, propovăduind cu fapta şi slujirea pentru sărman. Şi n-aş spune că grecii nu ştiu ce înseamnă să supravieţuieşti sub regim musulman, cu atât mai puţin el, autorul cărţii „Viaţa din morminte”, povestea Sfinţilor Rafael, Irina şi Nicolae ucişi de… turcii musulmani. La noi, Mitropolitul Banatului, IPS Ioan, cu naturaleţea omului obişnuit cu greul şi suferinţa minoritarului în propria Ţară – să nu uităm ce şcoală sufletească grea este secuimea –, a ieşit prin satele de la graniţă, vorbind preoţilor şi oamenilor despre calitatea evanghelică a ospeţiei ce avem de dat. Simplu, sincer, civilizat.

Nu, nu avem de-a face cu ciocnire de civilizaţii, ci de lipsa civilizaţiei care să restaureze şi să preţuiască omul. Adevărul, fundamental, este că ne lipseşte creştinismul. Nu, nu trebuie reinventat, cum ar crede unii, trebuie luat în serios, fundamental, civilizat, ultimativ. Pe viaţă şi pe moarte. De dragul Învierii!

Pr. Conf. Dr. Constantin NECULA
în săptămânalul duhovnicesc ”Iisus Biruitorul”
Anul XXVI, nr. 44 (1020) 26 OCT. – 1 NOV. 2015

error

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *