Anunţuri

Comemorarea fratelui Constantin Iacobuţă, la Comăneşti

Se împlinesc 17 ani de când fratele Costică Iacobuţă ne îndrumă din cer adunările noastre, amintindu-ne că de buna lor organizare ţine revărsarea peste noi a Duhului de viaţă dătător. Aducem slavă lui Dumnezeu pentru că duhul fratelui Costică Iacobuţă se simte plutind peste fronturile Oastei Domnului.

Fratele Costică Iacobuţă avea un dar aparte de a îndruma adunările noastre. Amintirea lui ne redescoperă că de buna organizare a adunărilor ţine revărsarea peste noi a Duhului de viaţă dătător. Va trebui ca peste toate fronturile Oastei duhul fratelui Costică Iacobuţă să se simtă plutind. Suntem, aşadar, datori să-i cinstim memoria, pomenindu-l în rugăciune şi-n program duhovnicesc de aducere-aminte în preajma zilei trecerii lui la veşnică odihnă. În acest an, 2024, duminică, pe 10 martie, la Casa de adunare a Oastei Domnului de la Comăneşti, de la ora 15:00, va avea loc adunarea de comemorare la care aşteptăm fraţii şi surorile care l-au cunoscut, spre a-l reîntâlni în ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu pe Care el L-a iubit până la capăt. Slăvit să fie Domnul!

Familia şi Adunarea Oastei Domnului din Comăneşti

Lasă un răspuns