Anunţuri

Comemorarea fratelui Ioan (Jane) NEAGU – la Pechea, Galaţi

Cu binecuvântarea părintelui Ion Lungeanu, sâmbătă, 9 martie 2024, ora 13:00, va avea loc, la biserica «Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil», din Pechea, judeţul Galaţi, Parastasul pentru fratele Jane Neagu, urmat de Adunarea de comemorare a neuitatului nostru înaintaş.

În acest an – 2024 – se împlinesc 120 de ani de la naşterea fratelui Jane, 60 de ani de la trecerea sa la Domnul şi 100 de ani de când a luat fiinţă Oastea Domnului din Pechea.

Invităm la această sărbătoare a adunării noastre, părinţi, fraţi şi surori de pretutindeni.

Familia şi Adunarea Oastei Domnului din zona Galaţi

 *   *   *

FRATELE IOAN (JANE) NEAGU
(1904 – 1964)
Scurtă biografie

1904 – Se naşte fratele Ioan Neagu, în comuna Pechea,judeţul Galaţi, din părinţii Vasile şi Mărioara.
1924 – În urma anunţului făcut de preotul din sat, se abonează la Foaia «Lumina satelor», scrisă de Părintele Iosif Trifa. După câteva luni, se predă Domnului şi se înscrie în Oastea Domnului împreună cu câţiva săteni, începând adunările Oastei în biserică şi mai apoi în case.
1927 – Oastea Domnului din Pechea numără în jur de 10 fraţi, printre care fraţii Ioan Neagu, Ion Toia, Tache Grădinaru, Ene Zaharia şi alţii.
1933 – Oastea Domnului din Pechea ajunge la un număr mare şi frumos. Tot în acelaşi an se procură Steagul Oastei,cu care fraţii din Pechea merg la adunări în satele vecine şi la Sibiu, de Rusalii.
1959 – În anul marilor încercări, este arestat şi închis, de sărbătoarea Înălţării Domnului, unde Îl mărturiseşte pe Domnul cu îndrăzneală până şi anchetatorilor săi. Face patru ani de închisoare, fiind supus multor chinuri şi munci grele, în urma cărora se îmbolnăveşte de o cumplită boală de stomac. (În închisoare i-a fost amestecată în mâncare sticlă pisată).
1963 – Este eliberat din Penitenciarul din Gherla.
1964 – În data de 10 martie, în urma bolii de care suferea, trece la Domnul, cu bucurie şi pace, spunând fraţilor din jur că vede o mare lumină şi o mulţime de porumbei zburând.

„O Doamne, fă-ne vrednici de marii ’naintaşi,
Să-Ţi fim şi noi asemeni adevăraţi ostaşi!”
(Traian Dorz)

„Adunarea din Pechea şi încă multe altele prin care a umblat şi a propovăduit el îl socotesc ca pe un înaintaş sfânt şi ca pe un părinte sufletesc a cărui viaţă şi luptă a adus multă slavă pentru Domnul şi mult bine multor suflete recunoscătoare”

( Traian Dorz, din Fericiţii noştri înaintaşi )