Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Comentarii la Cartea Cântarea Cântărilor I: Alintul tău mai bun e decât vinul…

Comentarii la Cartea Cântarea Cântărilor I: Alintul tău mai bun e decât vinul…

Comentarii la Cartea Cântarea Cântărilor I: Alintul tău mai bun e decât vinul…

1: – Sărute-mă cu sărutarea gurii sale!
Alintul tău mai bun e decât vinul

„Sărute-mă cu sărutarea gurii sale! Versul e aidoma cu cel din ediţia 1688. Altfel formulat: Cu sărutarea gurii lui să mă sărute! Origen subliniază că nu e vorba de un optativ, de o simplă dorinţă ( ce bine ar fi dacă m-ar săruta!), ci de un imperativ. Cu alte cuvinte, Biserica virtuală spune: Până când se va mărgini Mirele (Dumnezeu) să-mi trimită sărutările prin intermediari, cum sunt Moise şi profeţii? În realitate, eu vreau să ating în mod nemijlocit buzele Mirelui, ale Celui ce Se pogoară, prin întrupare, ca Fiu al lui Dumnezeu. De altfel, literatura patristică cuprinde şi ideea unui eros divin”[22]. Sărutul (ebr.: naşaq): „rădăcina asiriană nasaku înseamnă a săruta, a atinge, – aici un kal imperfect. Aici vorbeşte fata adresându-se tânărului. Este un dialog între cei doi iubiţi unde intervine din când în când poetul ca a treia persoană”[23]. După Origen, amintit şi mai sus tocmai cu această tâlcuire, înţelesul primului vers al Cântării este următorul: „Până când Se va mărgini Mirele să-mi trimită sărutările numai prin Moise şi prin Profeţi? În realitate, eu vreau să ating buzele Mirelui, că El va veni, va coborî”[24].  O altă tâlcuire a aceluiaşi loc: „Arşiţa dorinţei zilnice, care se mărise în aşteptarea venirii Domnului, (Biserica) voia s-o stingă picătură cu picătură prin sărutarea Lui, să-şi potolească prin acest dar setea. […] Aşadar, numai Biserica are sărutări ca şi o logodnică, fiindcă sărutarea este o chezăşie a nunţii şi un drept al căsătoriei”[25].  „Grigore cel Mare (Expositio 13) nu se depărtează foarte mult de interpretarea lui Origen. Vinul semnifică cunoaşterea Legii şi a Profeţilor. Mireasa, Biserica, este hrănită mai mult prin predicarea întrupării decât prin învăţătura Legii. Lăsaţi-o, deci, să spună: sânii tăi sunt mai buni decât vinul”[26].  „Pentru Theodoret al Cyrului (Interpretatio in Canticum Canticorum; PG[27] 81, 65b-68b), sânii Mirelui Hristos reprezintă izvoare ale învăţăturii, care acum este descoperită apostolilor. Aceştia s-au bucurat de foişorul Mirelui (Marcu 14, 15), de învăţăturile tainice şi mai limpezi, vin mai nobil decât cel al profeţilor”[28].

„Alintul tău: În Septuaginta (ca şi în Vulgata): sânii tăi. După cum notează şi Claudel, se pare că e vorba de o eroare de lecţiune a Textului Ebraic. Aşadar, aici (ca şi în 1, 3) e preferabilă o nuanţă a Textului Masoretic. Traducerile după acesta oscilează între iubirea, iubirile, mângâierile”[29]. Fie alintul, sânii ori mângâierile, funcţie de traducere, acestea sunt comparate cu vinul, simbol al bucuriei: „Mai buni sunt sânii tăi decât vinul, înfăţişând din pricina aşezării, prin sân, inima. În acest caz, prin sân am putea înţelege pe drept cuvânt bunele lucrări ale puterii dumnezeieşti pentru noi, prin care Dumnezeu alăptează viaţa fiecăruia, dăruind fiecăruia din cei ce o primesc hrană potrivită; […] Aşa şi toţi ceilalţi, care aveau în adâncul lor dorul dumnezeiesc, nu se săturau niciodată în poftirea lor, ci din tot ce le venea de la Dumnezeu spre a se bucura de Cel dorit făceau materie ce hrănea o şi mai puternică poftire. Aşa şi acum, sufletul ce se uneşte cu Dumnezeu nu se mai satură de ceea ce gustă. Cu cât se umple mai mult de gustare, cu atât se aprinde mai mult de dorinţă. Fiindcă, deci, cuvintele Mirelui sunt duh şi viaţă, iar cel ce se lipeşte de Duh se face duh şi cel ce se uneşte cu Viaţa se mută de la moarte la viaţă, după cuvântul Domnului, sufletul doreşte să-L vadă, ca să se apropie de Izvorul vieţii duhovniceşti. Iar izvorul este gura Mirelui, de unde ţâşnesc cuvintele vieţii veşnice, care umplu gura care le soarbe”[30].

2:  şi e mireasma mirurilor tale
mai dulce decât tot ce e mireasmă.
Numele tău e mir în revărsare;
Fecioarele de-aceea te-au iubit.

Odată cu versetul 2, „a se observa trecerea bruscă de la persoana a treia la persoana a doua; procedeu stilistic obişnuit în poezia ebraică”[31].
Numele tău e mir în revărsare: „De-a lungul întregului poem, miresmele, mirurile, aromele, balsamurile sunt, toate, simboluri ale iubirii”[32]. „Chiar Mântuitorului, fiindcă şi El este împărtăşibil, prin analogie cu mirul, i se spune vărsat (effusus): mir vărsat este numele Tău. Căci după cum mirul care se ţine în vas are o natură mirositoare, dar se opreşte să se răspândească mai devreme, deoarece este închis în vas, dar când vasul va fi deschis trimite departe buna sa mireasmă, tot aşa şi numele binemirositor al lui Hristos, înaintea venirii Lui se revarsă numai în poporul lui Israel, închis oarecum în vasul Iudeii […]. Însă Mântuitorul, strălucind prin trupul Său în tot pământul, […] a răspândit […]  cuvântul Său la toată creatura. […] Atunci s-a împlinit expresia : mir vărsat este numele Tău. De altfel, cuvântul vărsare indică marea şi bogata îndestulare a darului”[33].

„Iar mireasma mirurilor dumnezeieşti e mai bună decât orice bună mireasmă a aromatelor. De aceea ni se pare că aici se împărtăşeşte acest înţeles: prin aromate înţelegem virtuţile, ca înţelepciunea, cumpătarea, bărbăţia, chibzuinţa şi cele asemenea, de care slujindu-se fiecare după puterea şi plăcerea sa, dobândeşte o astfel de bună mireasmă: : unul cea prin cumpătare, sau din înţelepciune, altul pe cea din dreptate, sau din bărbăţie, sau alta din virtuţile cugetate. Iar altul poate are în sine o bună mireasmă amestecată din toate aceste aromate. Dar acestea toate la un loc nu se pot asemăna cu virtutea aceea care străbate cerurile, cum a zis Proorocul Avacum: Acoperit-a cerurile virtutea Lui (3, 3)[34].  „Aceasta este înţelepciunea prin sine, virtutea prin sine, adevărul prin sine şi toate de felul acesta. Mireasma mirurilor cereşti pricinuieşte o bucurie ce nu se poate asemăna cu aceste aromate cunoscute de noi”[35].  „Grigore cel Mare recurge la o altă interpretare în Expositio 21: mirul revărsat este Dumnezeirea nevăzută care devine vizibilă prin întrupare. Parfumul revărsat se referă la actul kenotic (dezbrăcarea, golirea de slava divină) al lui Hristos (cf. Filipeni 2, 6-7). Verbul εκκενωθέν folosit de traducătorul grec arată golirea în întregime a recipientului de conţinut”[36].

În iubirea de Dumnezeu îşi află sufletul treapta cea mai înaltă a desăvârşirii: „Din nesfârşita bogăţie a iubirii, Te faci mirosit în chip înţelegător de către cei ce au credinţă sănătoasă şi odihneşti şi prin aceasta în chip minunat pe ai Tăi, iar ei Te slăvesc şi Te laudă”[37]. Iar desăvârşirea în gradul cel mai înalt constă în unirea cu Dumnezeu, prin care se revarsă în noi toate bunătăţile şi toată fericirea: „După cum prin nările nasului percepem în chip simţit mireasma cea bună şi pe cea rea, tot aşa pe linia omului lăuntric există la cel sănătos, când e vorba de organele simţurilor dumnezeieşti, o percepere a bunei miresme a dreptăţii lui Dumnezeu şi a miresmei celei împuţite a păcatelor”[38].

Prin mirosul cel duhovnicesc, primim buna mireasmă a trupului lui Hristos: „Celor cu adevărat sănătoşi la cuget le va ajunge în Biserică buna mireasmă a lui Hristos şi nu vor dori alt miros”[39]. Numele lui Hristos se va vesti în întreaga lume şi pretutindeni va fi preamărit, răspândindu-se precum bunele miresme vărsate pe pământ: „Asemenea unui mir, care împrăştie, de jur împrejur, mirosul său, este răspândit numele lui Hristos. Pe tot pământul se pomeneşte numele lui Iisus, pe tot pământul se vesteşte Mântuitorul meu. […] De aceea te iubesc fecioarele, pentru că îndurarea lui Dumnezeu s-a revărsat întru inimile noastre prin Sfântul Duh”[40]. Fecioarele sunt sufletele integre, neîntinate, ale celor dreptcredincioşi, popoarele luminate de învăţătura Legii celei noi: „Câte suflete reînnoite astăzi Te-au îndrăgit pe Tine, Doamne Iisuse, spunându-Ţi: Trage-ne după Tine, la mireasma veşmintelor Tale alergăm (1, 3), ca să soarbă mireasma învierii?”[41].  Cugetarea lăcomeşte după o cunoaştere tot mai desăvârşită, dar cuvintele sunt incapabile să exprime fiinţa lui Dumnezeu, aceasta rămânându-ne inaccesibilă, dar întrevăzută în manifestările externe ale sale: „Mir vărsat e numele Tău. Prin acest cuvânt socotesc că arată că nu se poate cuprinde în înţelesul unui nume firea cea fără hotar, ci orice putere a gândurilor şi orice înţeles al cuvintelor, chiar dacă ar părea că cuprinde ceva mare şi dumnezeiesc, nu e în stare să atingă însuşi Cuvântul, ci ca din nişte urme şi rămăşiţe cuvântul nostru îşi dă cu socoteala despre Cuvântul, din cele înţelese bănuind prin asemănare pe Cel necuprins. Căci orice nume am cugeta, prin care să facem cunoscut mirul dumnezeirii Sale, nu înfăţişăm prin înţelesul celor spuse însuşi mirul, ci prin numirile despre Dumnezeu înfăţişăm o mică rămăşiţă din aburul bunei miresme dumnezeieşti, aşa cum în vasele din care s-a deşertat mirul, nu se vede, în firea lui, însuşi mirul vărsat din vase, aşa cum este (el), ci din calitatea nu deplin limpede a aburilor rămasă în vase ne facem o oarecare bănuială despre mirul vărsat. Aceasta o învăţăm prin cele spuse: că însuşi mirul dumnezeirii, adică ceea ce este el după fiinţă, e mai presus de orice nume şi înţeles”[42].

[22] BBVA, p. 872
[23] CCIA, p. 47
[24] Origen, Omilii la Cântarea Cântărilor, I, 2
[25] Sf. Ambrozie al Milanului, Scrisori, XLI, 14
[26] SEP 4/I, p. 592
[27] Patrologia greacă (ed. J.-P. Migne)
[28] SEP 4/I, p. 593
[29] BBVA, p. 872
[30] Sf. Grigorie de Nyssa, Tâlcuire la Cântarea Cântărilor, I
[31] BBVA, p. 872
[32] BBVA, p. 872
[33] Didim din Alexandria, Despre Duhul Sfânt, I, 11
[34] În Biblia 1988: Slava Lui acoperă cerurile…
[35] Sf. Grigorie de Nyssa, Tâlcuire amănunţită la Cântarea Cântărilor, I
[36] SEP 4/I, p. 593
[37] Calist Patriarhul, Capete despre rugăciune, 64
[38] Origen, Omilii la Cântarea Cântărilor, I, 3
[39] Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, IX
[40] Origen, Omilii la Cântarea Cântărilor, I, 4-5
[41] Sf. Ambrozie al Milanului, Despre Sfintele Taine, VI (29)
[42] Sf. Grigorie de Nyssa, Tâlcuire amănunţită la Cântarea Cântărilor, I

Preluat de AICI

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *