Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home CONDIŢIA MÂNTUIRII

CONDIŢIA MÂNTUIRII

CONDIŢIA MÂNTUIRII

Condiţia mântuirii noastre, condiţia mântuirii altora şi condiţia mântuirii tuturor oamenilor pentru care şi la care a venit Domnul Hristos este ca întâi să fim în voia lui Dumnezeu nişte copii ai Lui, născuţi din nou, trăind în toată lumina Evangheliei Sale; iar după aceea să mergem şi să propovăduim aceasta şi altora.
Atunci vom avea nu numai ce să le spunem, ci şi ce să le arătăm tuturor.

Numai dacă noi ne putem mântui pe noi înşine în primul rând, atunci vom putea mântui şi pe alţii.

Dacă noi suntem găsiţi mincinoşi, neascultători, nenăscuţi din nou, străini de legămintele lui Dumnezeu, cum să ajutăm să fie alţii credincioşi şi buni? Vom putea face numai rău, şi nu bine. Atunci, de o sută de ori ar fi fost mai bine să nu-L fi cunoscut niciodată pe Dumnezeu. Ne-am fi pierdut măcar numai pe noi înşine – şi nu şi pe alţii!

Ce adunări mari şi frumoase erau cândva în multe locuri în care acum sunt numai ruine! Şi toate au ajuns aşa din pricina unor lucrători răi, care, cu scopuri fireşti şi mârşave, s-au amestecat în Lucrarea Domnului, pierzându-se pe ei şi pe mulţi care i-au urmat în rătăcirea şi nebunia lor.
O, câtă grijă trebuie să avem nu numai de noi înşine, dar şi de alţii! Pentru că atunci când se mântuieşte, omul de multe ori este singur. Dar când se pierde, îi atrage pe mai mulţi.

Când îi va chema Dumnezeu la răsplată pe cei care au adus aceste adunări la mântuire – o, ce răsplată vor primi!
Dar când îi va chema la judecată pe cei ce le-au nimicit, ce osândă vor merita!

Când se bucură îngerii din ceruri pentru un singur păcătos care se întoarce, cât de mult trebuie să se întristeze ei pentru atâţia credincioşi care se pierd!…
Cum vor cere şi îngerii slavă veşnică pentru cei care i-au mântuit pe păcătoşi!…
Şi ocară şi ruşine veşnică pentru cei care i-au pierdut.

Naşterea din nou – trebuie să repetăm de mii de ori şi tot nu va fi prea mult – este o transformare totală, ca o a doua naştere a sufletului, după prima naştere a trupului nostru. Este clipa fericită şi cerească a legământului nostru cutremurător şi unic, pus de bunăvoie şi din tot sufletul ca o predare totală şi definitivă… Clipa când spui cu gura ta, cu condeiul tău, cu lacrimile tale, cu toată fiinţa ta: Al Domnului sunt! (Is 44, 5).
Atunci, Cuvântul lui Dumnezeu, care este Apa, îi curăţă omului mintea şi-i dă o cunoaştere nouă. Iar Duhul lui Dumnezeu, Care este Puterea, îi curăţă omului inima, dându-i o simţire nouă.
Aceasta este taina pocăinţei, taina transformării, taina şi minunea transfi-gurării de pe Taborul fiecăruia dintre cei care au suit până acolo.

Acesta este şi numai acesta poate fi omul cel nou, care apoi umblă numai după lucrurile Duhului, pentru că el a devenit un om duhovnicesc. Şi nu mai umblă după lucrurile firii pământeşti, pentru că el a rupt-o pentru totdeauna cu firea pământească.

Spune Sfânta Evanghelie că celor ce L-au primit pe Domnul Iisus şi cred în Numele Lui „le-a dat dreptul să se facă fii ai lui Dumnezeu…” născuţi din El (In 1, 12-13).
Le-a dat dreptul (prin botez) să se facă (prin credinţă).

Dreptul prin botez îl avem toţi, – dar facerea prin credinţă o avem puţini.
Botezul nu este naşterea din nou… O, cât de mulţi sunt botezaţi şi totuşi dintre aceştia cât de puţini au naşterea din nou!
Pentru că botezul vine de jos, dar naşterea din nou, convertirea, pocăinţa, vine de Sus.

Avem în ţara noastră atâtea milioane de suflete botezate – dar câte dintre acestea sunt născute din nou?
Avem în jurul nostru, în chiar Biserica noastră, atât de mulţi fraţi de-ai noştri. Avem chiar în adunarea şi în familia noastră atâţia dintre ai noştri care aud Cuvântul lui Dumnezeu şi cunosc multe despre mântuire, dar ei totuşi n-au naşterea din nou, chiar prima condiţie a scumpei mântuiri…

Acestor oameni, noi trebuie să le spunem mereu că numai botezul nu-i de-ajuns. Trebuie să le fie făcut, după rânduială, căci Taina Botezului este prima Taină dintre cele Şapte Taine ale Bisericii şi credinţei noastre. Dar pe lângă ea trebuie şi Taina Pocăinţei, care este naşterea din nou, renaşterea sufletească, fără de care numai naşterea trupească este zadarnică pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

Nu există decât un singur botez. Cine l-a făcut o dată n-are voie să-l mai facă niciodată! (Ef 4, 5). Cum nu există decât o singură credinţă: cine o are n are voie s-o mai schimbe niciodată. Cum există un Singur Domn, Iisus Hristos, – şi cine Îl află n-are voie să-L mai părăsească niciodată.
Aceste trei valori – fiecare dintre ele – există numai într-un singur şi unic exemplar. Cine face o a doua sau a treia copie după vreuna le degradează şi le pierde pe toate.
Să ne cutremurăm în faţa acestui adevăr – şi să nu-l luăm uşor!

Cântarea noastră bisericească spune: „Câţi în Hristos v-aţi botezat – în Hristos v-aţi şi-mbrăcat”. Noi, cei mai mulţi, am fost botezaţi în Hristos, – dar nu ne-am şi îmbrăcat în Hristos.
Bine că am făcut partea întâi, – acum să facem şi partea a doua! Ne-am botezat în Hristos, dar acum să ne îmbrăcăm în El. Dreptul îl avem prin botez, – dar acum să ne facem prin naşterea din nou copii adevăraţi şi credincioşi ai lui Dumnezeu.

În Vechiul Testament, tăierea împrejur a fost poruncită de Dumnezeu, ca un semn al apartenenţei omului la poporul lui Dumnezeu. Când s-a instituit acest semn, au fost tăiaţi împrejur toţi bărbaţii din Israel, la orice vârstă se aflau ei atunci.
Dar după aceea totul s-a statornicit la vârsta de opt zile. Actul acesta se făcea fără consimţământul copilului, care nu putea fi întrebat dacă vrea sau nu, ci numai pe mărturia valabilă a preotului şi a părinţilor.

În Noul Testament, botezul a fost poruncit la fel, de Domnul nostru Iisus Hristos, tot ca o dovadă a apartenenţei omului la confesiunea creştină. Când s-a instituit taina, au fost botezaţi toţi cei care au crezut şi au primit atunci Numele Domnului Iisus.
Dar după aceea, aidoma tăierii împrejur din Vechiul Testament, s-a statornicit după acelaşi model şi botezul creştin tot la vârsta primelor zile ale copilului.

Acum, după acelaşi cuvânt al Sfântului Apostol Pavel: „Nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur nu sunt nimic, ci a fi o făptură nouă” (I Cor 7, 19; Gal 5, 6), – tot aşa putem spune prin acelaşi cuvânt că, fără naşte-rea din nou, fără a deveni o făptură nouă, nici forma botezului nu-l poate mântui singur pe nimeni. Nici primul botez – şi cu atât mai mult celelalte repetări ale lui, oricâte ar fi!
Dacă nu vrem să ne înşelăm pe noi înşine, dacă vrem să spunem adevărul şi nu suntem obligaţi să-l tăgăduim, vom recunoaşte că aşa este.
Ferice de cine este liber şi slobod faţă de oameni, căci numai acela poate fi rob al lui Hristos!

De aceea, noi să nu mai punem problema botezului, pe care o pun atât de mulţi! Nu-l avem? Atunci să-l facem, căci trebuie! Îl avem? Atunci să nu-l mai facem, că nu trebuie!
Dar punem problema naşterii din nou, căci fără ea nimeni nu va vedea şi nu va moşteni Împărăţia lui Dumnezeu (In 3, 3).

Acum haideţi să mergem spre cele desăvârşite! După ce ne-am născut din Dumnezeu, să creştem prin El în toate privinţele duhovniceşti, până vom ajunge la sta-tura deplină, la Cel care ne este Capul tuturor, adică la Hristos (Ef 4, 15).
Să ne realizăm în Hristos făptura nouă pe care ne-o cere El şi apoi să mer-gem, aducând la mântuirea Lui pe toţi semenii noştri, spre a pregăti astfel Venirea Împărăţiei lui Hristos în care vor intra numai acei care s-au născut din El, au umblat prin El şi au lucrat pentru El.
Amin.

Traian Dorz, din ”Întâi să fim”, pag. 88-93

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!