1. O, sufletul meu care ai ajuns, din cauza prea multului dispreţ, ca o jalnică ruină duhovnicească, nu dispera totuşi, ridică te şi crede.
Din cauză că prea mulţi prieteni te au îndurerat, ai ajuns acum să nu te mai poţi apropia de nici unul.
Ridică te şi crede totuşi.
Dumnezeu va veni iarăşi în ajutorul dreptăţii tale!
2. Pentru că prea mulţi oameni s au dovedit faţă de tine nişte ticăloşi, acum te fereşti de toţi oamenii. Crede totuşi – şi ridică te iarăşi.
Pentru că prea crude, prea îndelungate şi prea nedrepte au fost suferinţele din trecut, ţi ai pierdut aproape orice nădejde pentru viitor.
Să nu ţi pierzi încrederea. Crede şi ridică te iarăşi.
3. Crede, înverzeşte, înseninează te şi ridică te iarăşi, căci vine în curând iarăşi vremea să Se îndure şi de tine Dumnezeu,
că nici noaptea, nici furtuna, nici iarna nu ţin veşnic.
Binele trebuie să vină şi el odată. Crede asta din toată inima ta şi ridică te iarăşi!
4. Vei vedea că nu ai nădăjduit în zadar,
că nu te ai rugat în zadar
şi că nu ai aşteptat în zadar.
După ce vremea apăsării tale va fi trecut
– pentru că şi apăsarea îşi are vremea ei –,
vei vedea cum Dumnezeu va aduce ziua pe care sufletul tău descurajat nici nu o mai nădăjduia.
5. O, suflet al meu, trezeşte te,
deschide ţi ochii şi priveşte nu la munţii cei neguroşi şi ameninţători, ci la Cerul cel senin, la Soarele cel puternic, la Stăpânul Cel Etern de deasupra lor.
Iată de când te tot temi tu şi totuşi nu s-au prăbuşit niciunul peste tine.
Căci n-a lăsat Dumnezeu. Şi El nici nu-i va lăsa niciodată. Nu te teme!
6. Iată cât bine ai fi putut face în vremea când te-ai uitat cu groază spre ei,
dacă ai fi privit mai mult spre Hristos decât spre oameni!…
7. De n-ar fi Domnul de partea ta, da, ar trebui să te temi şi să tremuri.
De n-ar fi fost Domnul de partea ta, munţii şi stâncile acestea s-ar fi şi prăvălit peste tine de mult
şi te-ar fi zdrobit de mult, de nici nu s-ar mai pomeni de tine astăzi.
Dar Domnul a fost cu tine şi te-a scăpat.
8. Oare prin puterea ta şi prin destoinicia ta ai fost izbăvit?
Oare oamenii, sau norocul, sau întâmplările te-au trecut cu viaţă până aici?
Nu, suflete adormit! Nu, suflete uituc!
Ci Domnul a fost ajutorul tău. Numai El.
9. O, suflete fricos! O, suflete nerecunoscător!
Dacă n-ar fi fost Domnul de partea ta…
dacă n-ar fi fost Mâna Lui care a oprit munţii…
Dacă n-ar fi fost puterea Lui care a nimicit zăvoarele,
dacă n-ar fi fost dragostea Lui care te-a îngrijit şi adăpat, şi hrănit, şi încălzit
în pustiul crâncen şi amar prin care ai fost dus,
ai mai fi scăpat tu oare din boală, din sete, din foame şi din frig?
Nu, n-ai fi scăpat niciodată.
10. Oare ai mai fi putut tu rezista fără să-ţi pierzi mintea, inima, nervii şi viaţa în iadul prin care ai trecut?
Nu, suflete, nu… Dacă n-ar fi fost cu tine Dumnezeu, atât de repede ai fi ajuns şi tu ca alţii, înghiţit de ape,
zdrobit de munţi,
ars de flăcări,
sfâşiat de fiare,
pierdut şi uitat pe veci!
Dă slavă veşnică numai Marelui tău Ajutor, Hristos.
11. Binecuvântează-L pe Dumnezeu, Care nu te a dat morţii,
Care a rupt lanţul primejdios la timp şi ţi a salvat viaţa.
Nu uita aceasta niciodată, niciodată, niciodată,
ca să strigi neîncetat: „Binecuvântat să fie Domnul, Care nu ne a dat în dinţii lor!”
12. Întreg Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu îi cere mereu credinciosului Său ascultător această virtute: virtutea statorniciei.
Pentru că Dumnezeul nostru este Cel Neschimbat în Etern.
13. Domnul nostru Iisus Hristos cere de la slujitorul şi ostaşul Său neîncetat statornicia
– şi o cere pentru că ea este vasul de har în care Dumnezeu îi poate pune sufletului toate celelalte daruri.
14. Omului celui nestatornic,
sufletului celui nehotărât şi uşuratic, căruia vasul statorniciei îi este crăpat sau spart,
chiar dacă se revarsă spre el cu aceeaşi bunătate harul Dumnezeiesc, îi este cu neputinţă a l mai primi şi păstra.
15. Sufletul înţelept va veghea întotdeauna atent, ca să se păstreze statornic şi să rămână mereu bine zidit în învăţătura sa de la început
şi să-i înfrunte pe potrivnicii acestei învăţături (Tit 1, 9).
Acel om, nemaiputând fi clătinat de nici un vânt de învăţătură străină
şi de nici un vicleşug al acestor învăţători străini, va fi binecuvântat de Dumnezeu cu mari binecuvântări.
16. Duhurile rele se folosesc chiar de unii din cei care se numesc fraţi ai noştri
şi vin în numele frăţietăţii noastre printre noi, ca să abată sufletele multora de la dreptarul învăţăturii sănătoase şi adevărate pe care ni l a lăsat Domnul prin înaintaşii noştri.
Fraţilor, fiţi treji şi cercetaţi duhurile, că nu toate vin de la Domnul.
17. Duhurile rele şi viclene se folosesc chiar de cei care şi au format înainte printre noi un nume frumos, atunci pe când părea că sunt smeriţi şi curaţi cu inima;
dar după ce au început să se îngâmfe şi şi au pierdut mintea cinstită prin învăţături străine, inima lor şi a arătat necurăţia
şi duhul lor şi a arătat prefăcătoria.
18. Pe acela care el însuşi a devenit un neascultător de ceea ce trebuia să asculte, oricine îl cunoaşte face rău dacă îl urmează.
Fiindcă duhul neascultării lui se va aşeza şi pe ascultătorii lui.
19. Îndată ce băgăm de seamă că fratele mincinos nu mai are nici duhul, nici părtăşia frăţească de la început,
nici învăţătura şi nici unitatea fraţilor,
cu toată durerea, dar şi cu toată hotărârea să ne împotrivim felului său de purtare şi de învăţătură,
– îndepărtându ne de el.
20. Oricât de neînsemnaţi am fi faţă de aceşti zişi „soli vestiţi”, poate „nespus de aleşi”,
noi să ne ridicăm cuviincioşi, dar hotărâţi împotriva străinului duh (II Cor 11, 2 5)
şi să i rugăm pe aceştia să renunţe la duhul străin şi să revină la duhul şi învăţătura frăţietăţii noastre curate şi calde ascultători şi smeriţi – dacă mai pot.
Iar dacă nu pot – şi cel mai adesea nu pot –, atunci să ne depărtăm dintr o dată şi pe totdeauna de ei (II In 10).
O Doamne, nu ne lăsa să ne facem părtaşi la păcatele acestora, căci păcatul lor împotriva Duhului Sfânt este un păcat fără nici o iertare în vecii vecilor.
Amin.
Traian Dorz, din ”Strălucirea biruinţei” Editura «Oastea Domnului» Sibiu, 2007
