din vorbirea fratelui Popa Petru (Batiz) la nunta de la Rediu – 14 octombrie 1979
Un frate a amintit mai înainte despre Apostolul Pavel, care spune în Epistola către Galateni: „Evanghelia propovăduită de mine nu-i de obârşie omenească, pentru că n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la om”. Şi cu-această învăţătură s-a aruncat Apostolul Pavel – smuls din neamul său şi care trăia după cea mai îngustă partidă a religiunii iudaice – s-a aruncat în Biserica Domnului şi, ca un erou, a căutat să ridice numele Domnului Iisus mai presus de orice nume. Mai departe: când Biserica lui Dumnezeu de-atunci, care a luat fiinţă în Ziua Cincizecimii, a fost călcată în picioare de-nvăţători străini, smulşi din poporul iudeu, care ţineau obiceiurile şi datinile lor, silind pe credincioşi să se taie împrejur, după Legea lui Moise, Apostolul Pavel spune în Galateni capitolul 2: „După paisprezece ani”… (acestea sunt cărările vechi de la întemeierea Bisericii noastre) „m-am suit la Ierusalim”. Nu singur. Cu Barnaba şi cu Tit. Deci îndemnat de Biserică, s-a dus să stabilească învăţăturile care pe totdeauna vor rămâne o temelia a Bisericii noastre. A luat pe Barnaba şi pe Tit şi s-a suit la Ierusalim, la cei ce erau stâlpii Bisericii: Petru, Iacov şi Ioan. S-au consultat cu toţii împreună şi, după multă rugăciune şi prin descoperirea Duhului lui Dumnezeu, au înlăturat învăţăturile de fărâmiţare şi de dezbinare ale oamenilor care-au căutat să strice temelia pusă de Sfântul Pavel, care spune: „Eu, ca un meşter zidar, am pus temelia, dar alţii clădesc deasupra”.
Lucrarea aceasta a pornit cu această lozincă: „N-am vrut să ştiu între voi nimic altceva, decât pe Iisus cel Răstignit.” Noi nu suntem teologi. N-avem teologie. Nu intrăm în dogme, nici în statute; dar noi Îl vestim pe Iisus cel Răstignit. Noi scoatem aurul acesta care a fost tăvălit veacuri de-a rândul în noroi, dar care nu şi-a pierdut proprietatea. După cum bucata de aur tăvălită-n noroi tot aur rămâne… ai spălat noroiul şi ea nu-şi pierde valoarea, aşa a fost Iisus cel Răstignit. A fost tăvălit în toate lucrurile. Dar prin lacrimile fraţilor şi ale surorilor, prin rugăciunile noastre, am spălat bulgărul acesta de aur şi-am găsit, într‑adevăr, că n-a pierdut nimic din proprietatea lui. Şi pe acest Iisus cel Răstignit, a pornit această Lucrare să-L arate ţării şi poporului nostru.
„N-am vrut să ştiu între voi nimic altceva, decât pe Iisus cel Răstignit.” Şi astăzi învăţătura de temelie este Iisus cel Răstignit. Făgăduinţa a fost, cum a amintit fratele Petru mai înainte: „Vă trimit un alt Mângâietor, care vă va aduce aminte despre tot ce v-am spus Eu şi vă va descoperi lucrurile viitoare.” Adunările noastre, întâlnirile noastre le-am dorit din suflet şi le dorim să fie în biserica noastră. Am spus aceasta şi ierarhilor noştri: „Nu înţelegem o biserică cu lacăte pe ea, ca o puşcărie. Nu înţelegem ca o biserică numai la trei săptămâni să-şi deschidă uşile. Noi vrem o biserică deschisă oricând pentru noi”. Prin jertfele fraţilor, au înflorit bisericile noastre şi vor înflori. Vrem o biserică deschisă, vrem o Biserică vie. Luptăm pentru o Biserică vie. Şi, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, după [înţelesul expresiei] „cărările vechi”: „Un obicei care este bun înalţă-l! Un obicei care este rău înlătură-l din viaţa creştină!”.
Ei, fraţilor, suntem o minoritate, ca să înlăturăm din bisericile noastre atâtea datini păgâne care s-au înstăpânit. Ce caută băutura la nunţi, la ospeţe? Ce caută băutura la înmormântări? Ce caută băutura şi alte obiceiuri chiar la botezurile copiilor noştri? Iată că ne-am păgânizat de tot! Şi noi dorim din toată inima şi dorim ca şi frăţiile voastre să luptaţi alături de noi. Dacă Duhul lui Dumnezeu – am spus – întreţine adunările noastre, că El este Învăţătorul nostru pentru totdeauna, când Duhul lui Dumnezeu vorbeşte unei adunări şi unor fraţi într-o adunare un lucru, să ştiţi, în Ardeal nu spune una şi-n Moldova să spună alta. Dacă eu vă vorbesc româneşte, şi cei din Moldova – şi dacă ar fi şi din altă parte – toţi măcar să ia aminte ce am spus. Dacă Duhul lui Dumnezeu este Cel care întreţine adunările noastre, El nu vorbeşte ca ceilalţi, care vorbesc în limbi: la unii într-un fel, la alţii într-altul. Hristosul nostru are o învăţătură clară şi limpede. Şi-adunările noastre sunt alimentate de Duhul lui Dumnezeu. Noi aşa am înţeles şi-acest lucru l-am pus în practică în viaţa noastră.
Dacă [celor din] poporul Israel patruzeci de ani le-a dat Dumnezeu pâine din cer, cum spunea Mântuitorul: „Nu Moise v-a dat pâine din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer”, (…) patruzeci de ani pâine proaspătă au mâncat. Dar le-a dat poruncă Dumnezeu: „Să nu strângeţi pe două zile, că se strică!”. [Puteau să strângă doar] vinerea, ca să aibă pentru sâmbătă. Ei, vedeţi cât de mare-i Dumnezeul nostru? Hristosul nostru, tăvălit în noroi, Hristos acesta pe care L-am dezgropat şi L-am găsit poate şi pe noi să ne-alimenteze cu pâine proaspătă din cer. Nu tot cu învăţături vechi, nu tot cu unele lucruri care nu se mai pot încadra, pentru că… creşti… înţelegeţi, fraţilor? Noi suntem mereu judecaţi că Lucrarea Oastei este o lucrare copilărească, e o lucrare de copii. Vezi-doamne, aceştia pot să crească Lucrarea altfel acum…
Eu vă pun o întrebare pe care s-o aveţi ca dovadă şi ca argument şi frăţiile voastre. Când se naşte un copil, se naşte cu mădularele pe care le avem şi noi: mâini, picioare, ochi, urechi şi toate mădularele. Dacă copilul creşte mare, îi cresc alte mădulare? Ar fi normal să-i crească alte mădulare? Nu! Să i se dezvolte mădularele cu care s-a născut. Noi am primit chipul lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu n-are mâini şi picioare ca noi. Dumnezeu este duh… nici nu ne putem închipui. Cum înţelegem noi creşterea în cele duhovniceşti? Înţelegem cum spune Sfântul Pavel: „Dragostea să fie fără prefăcătorie. Credinţa voastră să crească din zi în zi. Dragostea voastră merge mereu crescând”. Bunătatea şi toate virtuţile cu care trebuie să fim împodobiţi în Hristos, aceste virtuţi să crească aşa ca să ajungem la starea de plinătate în Hristos.
Fraţilor iubiţi! Dacă am spus că nu trebuie să mai punem atât accent pe lucrurile vechi, să nu credeţi că [m-am referit la] învăţătura stabilită de înaintaşii noştri. Dar Dumnezeul nostru dă valoare acestor învăţături care au pornit de la înaintaşii noştri cu multe jertfe şi cu multe lacrimi. Avem pe inimă răspunderea aceasta: că, în faţa lui Dumnezeu, pentru anii vieţii noastre, vom răspunde şi pentru sufletele celor care ne ascultaţi [vestindu-vă] Cuvântul lui Dumnezeu. N‑am vrea să ne condamne Dumnezeu odată prin cuvintele Sfântului Pavel: „Nu m-am ferit să vă vestesc tot planul de mântuire al lui Dumnezeu”.
În Lucrarea aceasta, fraţii mei, mulţi reformatori s-au ridicat, cum s-au ridicat şi din alte Biserici, îndeosebi din Biserica Catolică: Luther, Zwingli, Ioan Calvin şi alţii, care, din reformele lor, ce-au făcut? Au luptat împotriva icoanelor… le-au călcat în picioare… Crucea şi toate. Au rămas şi fără Cruce, şi fără Hristos. Că-s la fel ca oamenii din lume: beau şi ei, trăiesc în păcate şi ei… Nu se poate deosebi un ortodox de-un reformat sau de-un protestant… şi aşa mai departe.
Ei, vedeţi? Noi n-am făcut o reformă în felul acesta. Noi am înţeles Cuvântul lui Dumnezeu după învăţăturile vechi: naşterea din nou. Să ne naştem din nou. Am învăţat învăţătura spusă de Domnul lui Nicodim: „Dacă nu se naşte cineva din nou, Împărăţia lui Dumnezeu n-o poate vedea şi n-o poate moşteni”. Deci iată: creşterea noastră duhovnicească e naşterea din nou. Aşa om mare, bătrân, cum te găseşti: născutu-te-ai din nou? Născutu-te-ai dintr-o sămânţă care nu poate putrezi? Dumnezeu Şi-a dat cuvântul: „Nu vei vedea Împărăţia, nici n-o vei moşteni”. Nici Faţa Domnului n-o vei vedea.
Orice naştere îşi are durerea ei. E adevărat, a renunţa la patimile grele, la păcatele în care ai trăit, nu-i uşor. Vei fi batjocorit, urât. Chiar toţi ai tăi te batjocoresc, te urăsc. Dar, dragii mei, vrem să slujim la doi domni? Numai Domnului Îi slujim! Ori îl iubim pe unul şi-l dispreţuim pe celălalt, ori pe celălalt îl iubim şi pe celălalt îl urâm. Trebuie, fraţilor iubiţi, aşa cum s-a spus: „Rupeţi-o cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi trăiţi în veacul de-acum cu cumpătare, dreptate şi sfinţenie, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile vor pieri cu trosnete şi pământul cu tot ce este pe el va arde. Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm un cer nou şi-un pământ nou, în care va locui neprihănirea”. Aceasta-i ţinta noastră. Pe aceasta ne-a pus-o înaintaşul nostru. Şi cel mai mare bine pe care l-a făcut Bisericii şi neamului nostru [a fost că] a pus Biblia în mâna poporului. [Azi ea] nu mai e o carte ferecată, să ai drept numai să-i săruţi scoarţa, dar înăuntru să nu te uiţi, că e păcat; să n-ai drept să citeşti! Nu! Au dispărut lucrurile acestea. [Referitor la] Biblie, Cuvântul lui Dumnezeu (şi amintea şi fratele), Mântuitorul strigă cu putere, în Evanghelia după Ioan 5, 39: „Cercetaţi scripturile, că ele vorbesc despre Mine şi-n ele socotiţi că veţi avea viaţă veşnică.” S-a pus Biblia în mâna poporului şi poporul nostru e luminat de Cuvântul lui Dumnezeu. Acum înţelegem altfel lucrurile.
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 3 (50 de vorbiri frăţeşti de la adunările Oastei Domnului).