Creşterea universului spiritual

Universul spiritual cunoaşte o continuă creştere, în care nu există limite. Acest lucru îl putem urmări şi observa fiecare prin noi înşine. Vedem că şi în noi cunoaşterea este într-o creştere continuă.

Din momentul în care ne-am întors la Dumnezeu şi am trăit revelaţia naşterii din nou, făptura noastră cea nouă cunoaşte mereu o creştere în toate privinţele, cum spune Cuvântul lui Dumnezeu: „…să creşteţi în toate privinţele”.

Noi, fiecare, ne căpătăm din Hristos, aşa cum mlădiţa din tulpină, seva de creştere şi rodire.

Astăzi cunoaştem mai mult decât ieri.

Mâine vom cunoaştem mai mult decât astăzi.

Adevărurile pe care înainte nu le cunoşteam, acum capătă pentru noi o cunoaştere strălucită. Am scris anul trecut o poezie, am făcut anul trecut un desen, am lucrat anul trecut la ceva. Când, anul acesta, acum sau peste un an, mă întorc înapoi la ceea ce am creat, văd că la ceea ce mi se părea atunci la cel mai înalt nivel posibil pentru acele împrejurări – acum starea mea depăşind mult nivelul acesta –, am de îndreptat atât de multe. Văd mereu lucrurile [de la un nivel] mai nou şi le conturez adevărurile şi frumuseţile lor spre desăvârşire.

Această lucrare o face în noi Duhul lui Dumnezeu, Care ne creşte duhovniceşte.

Noi toţi pornim de le punctul zero în această creştere şi, în măsura în care ne dăm toate silinţele, harul lui Dumnezeu ne înveşmântă cu tot mai multă putere, realizând astfel lucruri din ce în ce mai frumoase.

Duhovniceşte, există această creştere a oamenilor care-L iubesc pe Dumnezeu şi care au făcut contactul cu Hristos, care se alimentează din El şi a căror legătură cu Domnul este curată, sănătoasă, trainică şi vrednică. Aceşti oameni cresc.

Spiritualiceşte, noi putem creşte în condiţia omenească până la superlativul pe care-l poate atinge firea omenească. De acolo, există un punct de trecere la firea dumnezeiască.

Aşa frumos spune Sfântul Apostol Pavel despre această părtăşie la firea dumnezeiască! Cine a ajuns să depăşească stadiul cel mai înalt posibil al credincioşiei omeneşti, a ajuns la împărtăşirea firii dumnezeieşti. Înaintând în firea dumnezeiască, noi ajungem la starea pe care au avut-o oamenii rari ai lui Dumnezeu.

Oamenii investiţi în chip deosebit cu Duhul lui Dumnezeu, datorită efortului lor şi Harului divin, au ajuns să poată comunica nu numai cu natura inferioară sau cu natura medie, ci şi cu natura inferioară, şi cu cea superioară. Oamenii mari ai lui Dumnezeu au vorbit cu animalele şi cu îngerii. Avraam a găzduit îngeri; profetul a vorbit cu animalul. David cânta: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O noapte dă de ştire alteia despre El. Şi acestea, fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit. Dar răsunetul lor străbate tot pământul şi glasul lor merge până la marginile lumii” (Ps. 19).

Psalmistul aude şi zice: „Cerurile, stelele laudă pe Domnul; râurile… îngerii Domnului”. Acest om mare al lui Dumnezeu ajunsese părtaş al firii dumnezeieşti şi comunica cu natura superioară.

Comunicarea cu îngerii era un lucru obişnuit la oamenii lui Dumnezeu, cum au fost: Avraam, Moise, Apostolul Ioan.

Ce frumos vorbea Sfântul Ioan cu îngerii în Apo­calipsa! Ce minunat îi comunicau îngerii acestui om superior al lui Dumnezeu! El ajunsese părtaş firii dumnezeieşti.

Astfel de oameni, pe măsura înaintării lor în părtă­şia dumnezeiască cu natura superioară, creează opere mereu mai înalte, mereu mai frumoase.

Spre aceasta să năzuim cu toate puterile noastre. Şi harul lui Dumnezeu ne va ajuta.

TRAIAN DORZ
Cuvinte la Sărbătorile Literare
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2012

error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *