„Un cuplu de tineri căsătoriţi din nord-estul Pakistanului a suferit o moarte cumplită provocată, se pare, chiar de către familia miresei.
Cei doi tineri au fost decapitaţi drept răzbunare pentru dezonoarea adusă familiei de către tânăra femeie, relatează presa internaţională.
Sajjad Ahmed, în vârstă de 26 de ani, şi Muawia Bibi, de 18, s-au căsătorit legal pe 18 iunie 2014, împotriva voinţei familiei Bibi. A doua zi, tatăl şi unchii miresei i-au ademenit pe tineri în satul de origine al fetei, Satrah, unde cei doi au fost legaţi şi ulterior decapitaţi (…) Astfel de crime pentru onoare îşi au originea în tradiţiile tribale pakistaneze… (…)
În Pakistan, anul trecut, au fost raportate 869 de astfel de crime, potrivit comisiei naţionale pentru apărarea drepturilor omului.”
Crime se petrec zilnic în lumea întreagă şi sunt pline ziarele, televiziunea şi internetul de astfel de ştiri odioase, care nu-i fac pe oameni mai buni, ci, dimpotrivă, mai răi. Ce mai trebuia, poate veţi zice unii, şi la «Iisus Biruitorul» arătate astfel de fapte şinelegiuiri? Dar ceea ce m-a făcut să scriu aceste rânduri a fost tocmai cauza acestei (acestor) crime: – „Pentru onoare”.
Crime „pentru onoare” – o cauză cutremurătoare… Când ţinem la onoarea noastră, atunci îi urâm – conştienţi sau inconştienţi – pe cei din jurul nostru. Şi de aici provin certurile, bătăile şi crimele.
Însă aş vrea să mă leg de o altfel de crimă – crima sufletească „pentru onoare” –, care deseori se întâlneşte şi printre noi, creştinii, şi, uneori, chiar şi printre ostaşi. Şi – ceea ce este mai grav – mulţi nu putem conştientiza greutatea acestui păcat pe care-l săvârşim atunci când ţinem la onoarea noastră, la orgoliul nostru, la firea noastră.
Iată ce zice fratele Traian Dorz:
„Ce mult se-ndreptăţeşte omul că n-a ucis şi n-a furat, / Că n-a aprins la nimeni casa, că strâmb spre nimeni n-a jurat, / Că n-a nedreptăţit pe nimeni luând ce nu era al lui; / Oricând s-ar măsura cu alţii, ca el pe lume nimeni nu-i. // Se poate n-a ucis cu parul, se poate n-a furat comori, / Dar cu cuvântul şi cu ura el n-a ucis, de-atâtea ori? / Se poate n-a prădat avutul cel pământesc al nimănui, / Dar n-a furat el de la Domnul când dezbina Lucrarea Lui?”
„Oricine urăşte pe fratele său este ucigaş de oameni şi ştiţi că orice ucigaş de oameni nu are viaţă veşnică, dăinuitoare în El” (I In 3, 15).
Cel ce ţine la onoarea lui, la orgoliul lui, acela în veci nu se poate smeri. Cum nici Lucifer nu s-a putut smeri. Acela niciodată nu se va recunoaşte că-i vinovat. El vrea ca tot ce spune să fie luat în seamă, tot ce face să fie lăudat şi apreciat. Iar dacă încerci cumva să-l corectezi, imediat te socoteşte duşmanul lui.
O ceartă se aprinde între doi orgolioşi. Când unul se smereşte şi cedează, atunci cearta se potoleşte.
Când apar unele nepotriviri în familie, iar soţul şi soţia se consideră amândoi nevinovaţi şi amândoi au dreptate, atunci izbucnesc cearta, jignirile, acuzele, lovirile, divorţul. Şi, când familia s-a destrămat, sufletele copiilor sunt ucise. Chiar de noi, părinţii! – ca şi în cazul de mai sus… Când în fruntea unui popor sunt oameni care ţin la ambiţiile şi la onoarea lor, certându-se şi duşmănindu-se, sufletul acelui popor este ucis, este decapitat. Când, într-o localitate, sunt doi păstori care nu se pot vedea unul pe altul, turma încredinţată lor spre păstorire este ucisă. Când în fruntea adunărilor Oastei sunt fraţi certăreţi, orgolioşi, nenăscuţi din nou, atunci multe suflete din acele adunări pot fi zdrobite şi ucise. Din nefericire, am auzit chiar şi printre unii fraţi această expresie: Am şi eu orgoliul meu şi personalitatea mea…; să nu mă calce nimeni pe bătătură…
O, Doamne, şi cât de uşor cădem în această cursă a celui rău!
Şi nu realizăm că suntem pe marginea prăpastiei iadului. Acum mă gândesc că poate am ţinut şi eu vreodată la „onoarea” şi la orgoliul meu, smintind şi ucigând vreun suflet nevinovat. De aceea, Îl rog pe Domnul cu lacrimi să mă ierte. Şi-i rog pe toţi aceia care s-au smintit cu ceva, din cauza orgoliului meu, să mă ierte.
Costel ROTARU
în săptămânalul duhovnicesc ”Iisus Biruitorul”
Anul XXV, nr. 30 (954) 21-27 IULIE 2014
