Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Crucea Domnului și crucea noastrã

Crucea Domnului și crucea noastrã

Crucea Domnului și crucea noastrã

„Are şi lemnul Crucii un fruct, dar contrar celui din care au gustat strămoşii. Este fructul puterii de înfrânare şi de răbdare.” (Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae)

Atunci când rostim cuvântul „cruce” mulţi dintre noi ne gândim la suferinţă, o suferinţă pe care omul nu o poate suporta. Crucea era făcută din lemn, avea dimensiuni mari, fiind folosită ca semn de batjocură şi tortura făcătorilor de rele. Într-adevăr, era ceva de dispreţuit, de hulit…; până în clipa când, din Sfânta Treime, Se coboară pe pământ Fiul, Care va lua asupra Sa întregul păcat pentru a ne curăţi prin Jertfa Sa pe Cruce. Din acel moment, Crucea nu mai este semnul umilirii, ci este triumful omului, semnul Biruinţei prin care se împacă cu Hristos.

El a coborât pe pământ, a luat chip de om, a suferit ca un rob, dar a biruit ca un Dumnezeu. Îl vedem în postura de neputinţă, atunci când Se pregătea să-Şi dea suflarea în mâinile Tatălui: „Şi, pe la ceasul al nouălea, Iisus a strigat cu glas mare «Eloi, Eloi. Lama Sabahtani», adică Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 26, 46). Dar nici în acel moment, când crucea era ridicată şi rănile cuielor Îl dureau, coroana de spini Îl apăsa adânc, nu uită pentru ce a fost trimis şi Se roagă pentru cei care L-au răstignit, L-au acuzat şi biciuit. „Iar Iisus zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!” (Luca 23, 34). Cuvintele de batjocură, închinăciunile hulitoare: „…apoi îngenuncheau înaintea Lui, îşi băteau joc de El şi ziceau: Plecăciune, Împăratul Iudeilor” (Matei 27, 29), nu L-au împiedicat să îl ia cu Sine în rai pe tâlharul care s-a căit: „Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23- 43). De aici reiese că cei care păcătuiesc, căindu-se, pot avea viaţă veşnică.

Sfântul Ioan Damaschin spune: „Cum prin neascultarea unui om s-au făcut păcătoşi cei mulţi, tot aşa prin ascultarea Unuia se vor face drepţi cei mulţi”. Prin faptele unora, prin exemplul lăsat de ei, ne putem înălţa la ceruri sau scufunda în nelegiuiri. În Sfânta Scriptură găsim şi exemplul lui Iona, prin care Dumnezeu a iertat o întreagă cetate: „Scoală-te şi du-te în cetatea cea mare a Ninivei şi propovăduieşte acolo, căci fărădelegile lor au ajuns până în faţa Mea!” (Iona 1, 2). „Scoală şi porneşte către cetatea cea mare a Ninivei şi vesteşte-le ceea ce îţi voi spune!” Şi s-a sculat Iona şi a mers în Ninive, după cuvântul Domnului. Şi Ninive era cetate mare înaintea lui Dumnezeu; îţi trebuia trei zile ca s-o străbaţi. Şi a pătruns Iona în cetate, zicând: „Patruzeci de zile mai sunt, şi Ninive va fi distrusă!” (Iona 3, 3-4) […] „Atunci Dumnezeu a văzut faptele lor cele de pocăinţă, că s-au întors din căile lor cele rele. Şi I-a părut rău Domnului de prezicerile de rău pe care li le făcuse şi nu le-a împlinit” (Iona 3, 10). Cât de grăitoare sunt în acest sens versurile poetului nostru drag Traian Dorz: „O, om, ce mari răspunderi ai / De tot ce faci pe lume, / De tot ce spui, în scris sau grai, / De pilda ce la alţii-o dai, / Căci ea mereu spre iad sau Rai / Pe mulţi o să-i îndrume. // Arăţi o cale, calea ta / În urma ta nu piere: / E calea bună sau e rea, / Va prăbuşi sau va-nălţa, / Vor merge mulţi pe urma ta – / Spre Rai sau spre durere!”

Fiecare dintre noi avem o cruce pe pământ, pe care trebuie să o purtăm: „Iubeşte-ţi crucea ta şi-o poartă /, oricât de aspră ţi-ar părea, / căci şi cea mai amară soartă / odată ţi-o-ndulceşti cu ea. // Când se va năpusti furtuna / şi nici un scut nu vei avea, / cu-ncredere întotdeauna, / te-adăposteşti sub crucea ta. // Când vor veni prăpăstii multe / şi nici un pod nu vei avea, / ea peste ele-ţi va fi punte / şi-ai să le treci pe crucea ta. // Când vei păşi către cunună / Hristos, ieşind ’naintea ta, / va spune: «Vino, slugă bună!» / şi-n schimbul crucii – ţi-o va da!” (Traian Dorz).

Aşa cum Hristos S-a unit cu Crucea şi a înălţat-o, tot aşa şi noi, purtându-ne crucea noastră, iubind-o, împlinind viaţa de creştin adevărat, să dăruim exemplu de lumină, cărare curată să facem din crucea noastră către Domnul. El a urcat odată drumul Golgotei, pe urmele Lui vom călca şi noi împreună cu cei pe care îi aducem la El. Să nu înmuiem Crucea dată a fi purtată pe acest drum, să nu o sculptăm pentru a o face comodă: „Prea grea mi-e povara acum la sfârşit, / E drumul prea-ngust şi-i greu de suit, / Zadarnic mă lupt, mă-ndemn, mă grăbesc, / Căci cerul cu mult mai departe-l zăresc. // Ehei, măi creştine, s-aude un glas: / Prea mare-i povara, prea multe ai tras, / Ia barda aceasta şi taie din lemn! / Nu fi fără minte, din milă te-ndemn. // Şi-ndată porneşte pe cale voios / Cu crucea uşoară urmând pe Hristos, / Pe drum se-ntâlneşte cu cete de fraţi / Şi-i lasă în urmă sub cruci aplecaţi. // Şi astfel, degrabă, zorind pe poteci, / Ajunge la poarta cetăţii de veci, / Dar vai, de la el pân-la porţi e un şanţ, / Pe care nu-i punte, nici lanţ. // Şi strigă bătrânul, de frică pătruns, / Dar nimeni nu-l vede să-i dea un răspuns / Şi strigă bătrânul, pierdut şi răpus. // Nu-i nimeni la poartă, nu-i nimeni la zid, / Deodată, din vale, cu ochi strălucind, / Cu crucea pe umeri vin fraţi şi surori, / Ei vin cu nădejde, tăcuţi, gânditori. // Şi repede crucea ca punte şi-o pun; / Ei trec peste punte, pe poartă pătrund, / Iar crucea în urmă se pierde-n afund, / Bătrânul ia crucea cu-a’ dorului val / Şi-ncearcă s-o pună şi el peste mal. // Dar, vai, crucea-i scurtă! Au toate un rost / Ce bine-ar ajunge de-ar fi cum a fost! / Creştinii trec şanţul şi intră pe porţi… / Ce bine-i întreagă crucea s-o porţi! // Cu Crucea întreagă Iisus către noi / Veni de la Tatăl cu sânge şuvoi / Şi-acum El din lume ne-aşteaptă la fel / Cu crucea întreagă s-ajungem la El” (Costache Ioanid).

La îndemâna oamenilor este lepădarea crucii, căutarea uşorului, însă trebuie să privim la cuvintele Mântuitorului prin care El ne vorbeşte de purtarea crucii fără ruşine, fără ascunzişuri… Trebuie purtată cu lepădare de sine şi cu iubirea nespusă, până la unirea cu ea şi cu Hristos.

Ancuţa TUDOSANU

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *