Mărturii Meditaţii

Cu cât omul este mai smerit, cu atât devine mai primitor.

(Mt. 15, 28) Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: „O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti”. Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela.

Vedeți, fraților, cum este preaslăvită smerenia acestei femei care venea dintre neamuri, fiind canaaneancă, și care a reprezentat un simbol (adică, o prefigurare a Bisericii). Iudeii cu adevărat, precum sunt mustrați și în Scriptură, se umflaseră de mândria că au fost aleși să primească legea, pentru că patriarhii au venit din acel neam la care s-au arătat proorocii și pentru care slujitorul lui Dumnezeu, Moise, a săvârșit multe minuni despre care se vorbește în psalmi (Ps. 105). Moise a condus pe oameni prin Marea Roșie cu apele sale despărțite și a primit legea pe care a dat-o acelorași oameni. Acestea erau motivele pentru care se mândreau iudeii, iar pentru această mândrie, nu voiau să răspundă lui Hristos, creatorul smerenii, alinătorul bolilor, Dumnezeu doctorul care, Dumnezeu fiind, s-a făcut om ca prin aceasta să se facă cunoscut și ca om. Ce măreț medicament! Dumnezeu S-a făcut om. Dacă acest medicament nu vindecă mândria, nu știu care altul ar putea-o face. A pus deoparte dumnezeirea Sa, adică, într-o anumită măsură, a ascuns-o, dar făcând evident ceea ce luase asupra Sa. A devenit om, deși este Dumnezeu și totuși, omul nu recunoaște că este om, că este muritor; nu recunoaște că este slab, păcătos, bolnav și că bolnav fiind ar trebui să caute un doctor! Ceea ce este și mai grav este că se vede pe sine a fi sănătos.

Din cauza aceasta, adică din cauza mândriei lor, acei oameni nu s-au apropiat. Și ei au fost chemați din măslini, adică din acel neam care a născut pe patriarhi, ramuri naturale rupte dintre măslin (adică, iudeii, după dreptate săraci în duhul mândriei). În acel măslin a fost altoită o mlădița a măslinului, una sălbatică care a reprezentat pe neamuri. Apostolul spune că mlădița sălbatică a fost altoită în măslin, iar ramurile naturale au fost tăiate (Rom. 11, 17-24). Ramurile au fost tăiate din pricina mândriei iar mlădița sălbatică a fost altoită datorită smereniei. Femeia a și arătat această smerenie spunând: Da, Doamne, câine sunt, care doresc să mănânc fărâmituri. Lauda Domnului a fost câștigată și de către sutaș, care avea și el această smerenie ca a femeii. După ce acesta i-a cerut Domnului să-i vindece sluga, Iisus i-a zis:Venind, îl voi vindeca. Dar el răspunde: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea (Mt. 8, 7-8). Sutașul nu L-a primit pe Domnul sub acoperișul său, dar L-a primit în inima sa. Cu cât omul este mai smerit, cu atât devine mai primitor. Dealurile alungă apa și văile sunt umplute. Ce a răspuns Domnul după ce sutașul a spus: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu ? Domnul răspunde: Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credinţă (Mt. 8, 10), cu alte cuvinte, n-am găsit atâta credinţă printre oamenii la care am venit. Ce înseamnă cuvântul atâta? Înseamnă așa de mare. Și în cel fel e mare? Pentru a nu spune mai mult decât atât, mare în smerenie. N-am găsit atâta credinţă: precum grăuntele de muștar care cu cât este mai mic cu atât poate rodi mai mult. Domnul a altoit mlădița sălbatică în măslin când a spus: Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credinţă.

(Fericitul Augustin,Predica 77. 2- 12,traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

Lasă un răspuns