Poezie Traian Dorz

Cu Domnul spre Golgota

Vineri…
zori de zi… şi-ACEIA CE-I STRIGASERĂ “OSANA”
ÎL LOVEAU ACUM CU PUMNII, la Caiafa şi la Ana.
Farisei, soldaţii, gloata, şi din faţă, şi din spate
ÎI CER MOARTEA-n gura mare: “Răstigneşte-ni-L, Pilate!”

Soare, arşiţă… şi CRUCEA SE ÎMPLÂNTĂ-ADÂNC în umăr,
ESTE GREU PĂCATUL lumii, fărdelege fără număr.
Te cutremuri: TRAS DE FUNII, PRIN LOVIRI,
CU CRUCEA-N SPATE
DUMNEZEU RIDICĂ-OSÂNDA OMENIRII VINOVATE.

Miez de zi… GOLGOTA GEME AZI SUB CEA MAI GREA POVARĂ,
RĂCNET RĂGUŞIT DE URĂ…
două cruci se ridicară
CUIE,
FUNII,
SCĂRI,
ŞI-NTRUNA TOT MAI GREU CIOCANUL PICĂ,
ÎNTRE DOI TÂLHARI, PE CULME, ALTĂ CRUCE SE RIDICĂ.

La picioare, UCENICUL ŞI CU MAMA PLÂNG de jale,
undeva, legat de-o creangă, Iuda spânzură la vale.
Cerul se îmbracă-n noapte,
totul prinde să-nfioare…

PE GOLGOTA, CU TÂLHARII, DUMNEZEU PE CRUCE MOARE!

***

Vineri!
Miez de zi. Şi arde soarele ca niciodată.
Pentru Dumnezeu, O CRUCE lumea a găsit RĂSPLATĂ.
DIN CUNUNĂ ŞI DIN CUIE CURG ŞIROAIE LUNGI DE SÂNGE;
jos, strângând în braţe Crucea,
Mama Lui, Maria, plânge.
Plânge-alături ucenicul, îngropându-şi faţa-n palme
când, spre Domnul, fariseii scuipă-n hule şi-n sudalme.
Şi priveşte-n patru laturi peste gloata cea haină
aşteptând ceilalţi apostoli iar de undeva să vină.
DAR NU-I NIMENI…
GLOATA URLĂ,
Domnul, Lui, Se roagă-n cuie,
TRĂZNETELE CAD CU GROAZĂ –
ŞI NICI UNUL din ei nu e…
NICI CHIAR PETRU nu mai vine
să-L mai vadă viu o dată…
Şi curg urme lungi de sânge
jos, în ţărna blestemată.

Cunoscându-şi poate-acuma tot păcatul,
toată fapta,
plânge tare şi se roagă
răstignitul cel de-a dreapta.
Se ‘nnoptează…
Dintr-o dată, soarele şi-a stins lumina;
lângă Cruce, plânge Maica
şi Maria Magdalina,
vântul vâjâie puternic,
Ioan strigă cu suspine:
– “Unde mergi, Iisuse Doamne,
ia-ne şi pe noi cu Tine!”

***

Când erai pe Cruce, Doamne, sus, pe vârful Căpăţânii
şi scuipau spre Tine hule arhiereii şi bătrânii,
trecătorii şi soldaţii,
şi noroadele haine,
TOT A MAI RĂMAS UN PRIETEN, un Apostol, LÂNGĂ TINE,
O DOVADĂ A IUBIRII şi un martorspre osândă
lumii ce-a-nsetat de sânge şi de-omor a fost flămândă!

… ASTĂZI ÎNSĂ, când Te scuipă mii de buze criminale,
când potop se nalţă ura pân’ la poala Crucii Tale,
o, ALĂTUREA DE TINE în a prigonirii cuie,
DINTRE-AI TĂI, atât de-adesea,
azi, Iisus, NICI UNUL nu e!…

Traian Dorz, din Cântările Dintâi, Sibiu, 2004, p. 23-24, 129-130 şi 154-155

Lasă un răspuns