Barnaba i-a îndemnat să rămână cu o inimă hotărâtă alipiţi de Domnul. Orice alipire ce nu este făcută cu o inimă hotărâtă poate fi numai pe un sfert…sau pe jumătate, sau pe trei sfertur – dar nu este total predată lui Dumnezeu.
O astfel de inimă poate să stea cu Domnul o zi, poate o lună, poate un an, poate zece ani chiar. Dar nu va sta niciodată până la moarte, până la capăt, până pe totdeauna.
O astfel de alipire o poate rupe orice vântişor, o poate arde orice dogoare şi o pot îneca orice spini.
Dar, când inima se alipeşte de Domnul total şi rămâne alipită hotărât de El, atunci totul e altfel. Atunci furtunile o adâncesc, flăcările o curăţă, timpul o înnobilează, experienţele o înţelepţesc şi Hristos Şi-o însuşeşte ca pe o comoară.
În orice alipire din viaţă se cere neapărat să ai o inimă hotărâtă. Fără o inimă hotărâtă, nimeni nu ar trebui să se lipească de nici o fiinţă cu care vrea să se unească.
Până n-ai o inimă hotărâtă, nu-ţi alege soţia ta, sau soţul tău cu care va trebui să trăieşti până la moartea ta sau până la a ei. Dar, când ţi-ai ales-o, când ţi l-ai ales, râmâi lângă ea, rămâi lângă el, până la moarte, aşa cum ţi-a dăruit-o sau cum ţi l-a dăruit Dumnezeu.
Când îţi alegi un prieten, când îţi alegi o meserie, când îţi alegi o casă, alege cu o inimă hotărâtă ce doreşti. Şi păstreză apoi cu o inimă hotărâtă ce ai ales.
Un om nehotărât niciodată nu va alege ceva care să-l mulţumească. Şi niciodată nu va păstra ceea ce a ales.
Un astfel de om va şi el nenorocit şi îi va face nenorociţiţi şi pe toţi cei care vor fi cu el.
Dar când îţi alegi o credinţă. o adunare, o cale duhovnicească , să ai inima cea mai hotărâtă în această alegere. Este de mai mare nevoie decât în oricare alte alegeri unice din viaţa ta.
Pentru că aceasta este mai sfântă ca o căsătorie, mai de preţ ca o meserie, mai mult ca o prietenie sau o locuinţă trupească. Este un legământ veşnic cu Adevărul, cu Dragostea, cu Dumnezeu.
Înainte de alegerea oricărui lucru de care îţi alipeşti inima şi de care trebuie apoi să rămâi alipit pentru totdeauna, se cere să stărui mult după lumina şi călăuzirea Duhului Sfânt, pentru ca să fii ajutat şi călăuzit ca să alegi bine şi nu rău. Fiindcă de alegerea pe care o faci atunci poate depinde atât fericirea, cât şi nefericirea ta veşnică.
Pe acela care I se roagă fierbinte, Dumnezeu îl călăuzeşte bine totdeauna. Şi cel călăuzit de El nu se înşeală niciodată, nici nu se răzgândeşte, nici nu se desparte.
Acela cercetează bine înainte de a se predea Domnului şi înainte de a se alipi de o adunare, de o învăţătură, de o cale – dacă este, într-adevăr, cea bună, sau nu.
Acela, cercetând, se roagă cu credinţă şi cu teamă lui Dumnezeu să-l călăuzească luminos în această alegere.
Acela cercetează nu numai vorbele adesea lăudăroase ale celor care împărtăşesc învăţătura de care vrea să se alipească, pentrua vedea în viaţa lor dacă sunt sau nu roadele Duhului Sfânt; dacă ei au sau nu faptele milosteniei, curăţia vieţii, trăirea Cuvântului Sfânt.
Căci dacă aceste dovezi ale vieţii ei nu le au nici unii, atunci ce folos de predicile lăudăroase şi mari?
Dar dacă ai găsit adunarea dragostei, învăţătura Adevărului şi lucrarea Duhului Sfânt, atunci, suflete drag, alipeşte-te cu toată încrederea ta şi le rămâi alipit pe totdeauna, cu o inimă hotărâtă în Hristos.
Nu-ţi mai dezlipi inima de Domnul niciodată.
Nu-ţi mai dezlipi umblarea ta de fraţii tăi niciodată.
Nu-ţi mai dezlipi dragostea ta de lucrarea aceasta niciodată.
Trăieşte în ele frumos, curat, credincios şi smerit.
Umblă în ele mărturisind, rugându-te, lucrând şi făcând binele.
Şi sfârşteşte-ţi viaţa în ele – ca un pom bun, cu roade dulci, în orice vremem ca un slujitor vrednic, găsit trez la orice strajă a nopţii, ca un ostaş viteaz, apărând frumos postul încredinţat ţie şi împlinindu-ţi cu dăruire totală misiunea pentru care ai fost ales.
Atunci lauda ta va fi mare pentru Hristos înaintea oamenilor. Iar lauda Lui pentru tine va fi mare înaintea Tatălui Ceresc şi a îngerilor Lui. (Luca 12,8).
