Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home CU PROOROCUL ILIE SUB IENUPĂR şi cu toţi care au suferit în lupta pentru adevăr şi mântuire

CU PROOROCUL ILIE SUB IENUPĂR şi cu toţi care au suferit în lupta pentru adevăr şi mântuire

CU PROOROCUL ILIE SUB IENUPĂR şi cu toţi care au suferit în lupta pentru adevăr şi mântuire

Sărmanul Ilie! Se războise cu păgânătatea vremii sale. Coborâse foc şi apă din cer. Şi acum, Izabela umbla să-i ia viaţa. Se jurase că-i va lua viaţa. Şi iată-l pe Ilie fugar în pustie. Stă mâhnit şi îndurerat sub un ienupăr. I se părea prea crudă lovitura. „Şi dorea să moară.” (I Împ 19, 4).

Şi l-a întrebat Cuvântul lui Dumnezeu: „Ce faci tu aici, Ilie?”. Şi el a răspuns: „Am fost plin de râvnă pentru Domnul Dumnezeul oştirilor, căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău” (I Împ 19, 9-10).

Şi acum, o Doamne, iată ce am ajuns. Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul! (I Împ 19, 4).

În lupta pentru Cuvântul lui Dumnezeu, Ilie ajunsese la un punct de mare mâhnire. De descurajare. Dar Domnul îndată l-a mângâiat, l-a întărit, l-a scăpat şi l-a redat iarăşi misiunii sale.

Fraţii mei, în viaţa celor credincioşi, în viaţa celor cu râvnă mare pentru Domnul, sunt uneori şi clipe de descordare, clipe de apăsare şi descurajare sufletească. Biblia ni le arată şi pe acestea. Precum este, spre pildă, aceasta cu Ilie proorocul.

A fost aceasta o clipă grea, pe care am trecut-o şi eu, fratele vostru de la Sibiu. Când „lămuririle” căutau să îmi ia viaţa, ajunsesem şi eu sub ienupărul lui Ilie. Aveam şi eu clipe de adâncă mâhnire şi deprimare sufletească.

Îmi ziceam şi eu cu Ilie: am fost plin de râvnă pentru Domnul Dumnezeul Oastei… am fost plin de râvnă pentru deşteptarea evanghelică a poporului meu, care nu cunoaşte încă cu adevărat legământul Golgotei… şi uite, pe urmă, ce mi se întâmplă… o, mai bine să fi murit astă-vară!…

Dar Cuvântul lui Dumnezeu m-a mângâiat îndată, arătându-mi că aşa trebuia să se întâmple… că aşa s-a întâmplat cu toţi cei care s-au jertfit în lupta pentru Cuvântul lui Dumnezeu.

Fraţii mei, de multe ori şi noi, ucenicii cei mici şi mărunţi ai marilor aleşi din Biblie, ajungem să gustăm din paharul pe care ei l-au băut până la fund. Ajungem şi noi sub ienupărul lui Ilie, din pustie. Luptând şi azi, şi mâine şi, băgând de seamă că, în loc de „pace”, lupta tot mai grea şi mai mare se face, de multe ori creştinul luptător are clipe de îndoială, de întrebare: „La ce atâta necaz?… Nu era mai bine să fi stat eu pe linişte ca toţi oamenii?… Să am linişte în casă şi linişte în sat?… Am fost plin de râvnă pentru lucrul Domnului – şi iată ce păţesc… Iată ce plată mi se alătură…”.

Sunt acestea clipe slabe, clipe de ispită, peste care un adevărat luptător al Domnului trece cu bine şi iese din ele mai dârz şi mai întărit. Pentru că, de la început şi până la sfârşit, Biblia ne spune că nu este biruinţă fără luptă şi suferinţă. De la sângele lui Abel până la moartea lui Ştefan, Biblia e stropită pe toate paginile ei de sângele, de suferinţele, de prigoanele, de batjocurile suferite de cei care s-au luptat şi s-au jertfit pentru cauza Domnului şi mântuirea sufletelor.

Toţi care stăruim în lupta mântuirii sufleteşti, toţi care stăruim pe calea trasă de Crucea Golgotei trebuie să gustăm şi noi din prigoana lui David, din fântâna lui Ieremia, din groapa lui Daniil, din lanţurile lui Pavel, din temniţa lui Ioan, din pietrele care l-au omorât pe Ştefan… din paharul cel mare pe care l-a băut Însuşi Domnul şi din care trebuie să guste toţi cei care stăruie până la sfârşit pe drumul cel îngust şi greu al Crucii Lui.

Fraţii mei, să nu uităm niciodată un lucru pe care Biblia ni-l arată lămurit. În mijlocul Bibliei, în mijlocul vieţii stă dealul Golgotei, stă Crucea Golgotei. Şi ori încotro te vei uita din acest „deal” – şi înapoi, în Vechiul Testament, şi înainte, în Noul Testament –, vei vedea pe tot locul şi pretutindeni: lanţuri, temniţe, gropi, pietre, bătăi, batjocuri… cruci şi iar cruci. Fraţii mei, acestea sunt şi partea noastră. Acestea sunt şi partea ostăşiei noastre. Căci o altă cale spre cer nu este.

Fraţii mei, avem un legământ de ostăşie în Domnul. Acestui legământ îi lipsea un sigiliu, o pecete: sigiliul încercărilor. Şi acum, iată-l că a sosit. Să-l apăsăm cu putere pe ceara legământului nostru. Şi să mergem înainte. În foc se lămureşte aurul. Acum se lămureşte aurul Oastei.

Să luptăm înainte şi Domnul va fi cu noi aşa cum a fost totdeauna cu toţi luptătorii Lui. El ne va trece cu bine şi cu izbândă prin toate încercările. Când Ieremia părea pierdut în adâncul unei gropi pline cu noroi, Domnul i-a trimis un om care a intervenit pentru el şi a fost scos afară. Eben Melec a intervenit la împăratul şi Ieremia a fost scos din groapă, aruncându-i-se cu o funie „nişte petice de haine purtate şi nişte trenţe de haine vechi” cu care, legându-se, a fost scos afară (Ier 38).

Şi pentru ce atâta prigoană contra lui Ieremia şi a celorlalţi prooroci şi aleşi ai Domnului? Pentru că spuneau adevărul cel veşnic, pe care Dumnezeu şi Cartea Lui, Biblia, îl punea în inima şi în gura lor.

„Aşa zice Domnul” – pentru acest cuvânt au suferit toţi aleşii Domnului şi pentru acest cuvânt vor suferi totdeauna toţi cei ce spun adevărul cel veşnic.

„Aşa zice Domnul”… aşa zice Cuvântul lui Dumnezeu… Iată o vorbă care n-a plăcut niciodată. Iată o vorbă care a supărat totdeauna, pentru că acest „aşa zice Domnul” n-a cruţat niciodată pe nimeni. El a tăiat şi taie fără cruţare în păcatele tuturor.

„Aşa zice Domnul: «Iată, Mă voi judeca cu voi şi cu copiii voştri, pentru că aţi pângărit pământul Meu»” (Ier 2, 9). „Viclenia şi răutatea voastră vă vor certa chiar ele pe voi şi veţi vedea voi înşivă ce rău şi amar este să-L părăseşti pe Domnul Dumnezeu şi să n-ai nici o frică de El” (Ier 2, 19).

„Aşa zice Domnul: «Întoarceţi-vă fiecare de la calea voastră cea rea»” (Ier 18, 11). „Aşa zice Domnul: «Un mare număr de păstori Îmi pustiesc via şi Îmi calcă ogorul în picioare»” (Ier 12, 10).

Pentru astfel de „aşa zice Domnul” a fost prigonit Ieremia. Şi toţi aleşii Domnului. Cuvântul lui Dumnezeu este sabia cea ascuţită. Ea taie fără cruţare în păcatele noastre şi ale altora. Cuvântul lui Dumnezeu nu cruţă nimic şi pe nimeni. El spune adevărul întreg, pentru că numai adevărul „sloboade” şi mântuie.

Fraţii mei! Şi noi suntem prinşi într-o luptă pentru adevăr şi mântuire. Iar în lupta aceasta trebuie să jertfim totul. Şi chiar dacă viaţa ni s-ar cere, ea este o nimica faţă de răsplata cea scumpă ce ne aşteaptă în cer. În clipele când Ştefan îşi dădea sufletul sub loviturile pietrelor, „şi-a pironit ochii spre cer şi a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus”, Care îl aştepta cu cununa vieţii (Fapte 7, 55). Această cunună ne aşteaptă şi pe noi, pe toţi care vom stărui până la sfârşit în lupta pentru adevăr şi mântuire.

«Isus Biruitorul» nr. 4-5-6 / 3 martie 1935, p. 9

 Părintele Iosif Trifa la zile de sărbătoare
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2016

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!