Clopotele răsunau cu putere, anunţând cinstirea Maicii Domnului. Tânărul ucenic îşi încordă şi mai puternic atenţia la cuvintele rostite de preot: „Pe Preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, Slăvita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii să o pomenim”. Răsuflarea i se rări, ochii i se umplură de lacrimi, iar cu mâna tremurândă se însemnă cu Semnul Crucii, privind ţintă la icoana Maicii Domnului. Parcă niciodată cuvintele acestea n-au răsunat cu atâta înţeles ca astăzi. Doamne, aşa strânsură de slavă într-o singură frază?! Oare cum a reuşit o copilă să ajungă aşa? O să întreb pe bătrânul când o fi la liniştire, că el cunoaşte multe!
Pe prispa unei chilii simple de la poalele pădurii, pe un scăunel de lemn, bătrânul Ioachim sta aplecat, trăgând la metanie.
Ucenicul: Blagosloviţi, părinte! N-am mai avut răbdare să mă chemaţi şi am venit să vă mărturisesc că sărbătoarea de astăzi a avut un ecou profund în mine.
Şi îi povesti cele petrecute în biserică.
Bătrânul: Aşa se şi cuvine, copilul meu. Intrarea Maicii Domnului în Biserică este praznic împărătesc, sărbătoare şi prilej de mare bucurie pentru toţi cei cu simţire şi cuget duhovnicesc, nu numai de astăzi, ci şi din totdeauna. Doar ai auzit că împreună cu toţi sfinţii noi trebuie s-o pomenim.
Ucenicul: Am citit că mulţi sfinţi nici nu puteau să vorbească despre Maica Domnului, fără ca să-i podidească lacrimi fierbinţi mai întâi.
Bătrânul: Asta pentru că au ajuns s-o iubească cu dragoste adevărată de fiu. Iată, de pildă, unul dintre cei care au adus o contribuţie deosebită în ceea ce priveşte însemnătatea şi tâlcuirea petrecerii Maicii Domnului în templu, de la vârsta de trei ani până la momentul Bunei Vestiri, este Sfântul Grigorie Palama. El a consacrat o omilie întreagă acestei teme, Omilia 53, o adevărată lucrare scrisă în 66 de capitole de mare însemnătate, fineţe şi profunzime pentru toată suflarea creştinească.
Ucenicul: Mă iertaţi, dar, la trei ani, nu era prea mică pentru lucruri aşa mari? Sfânta Sfintelor?
Bătrânul: Sigur, mulţi au pus acest episod ceresc sub semnul întrebării. Omul neluminat de Duhul Sfânt, redus la capacitatea lui de a înţelege, nu poate cuprinde această taină, dar să vedem cum a înţeles Biserica aceasta, prin sfinţii săi. Uite, chiar Sfântul Grigorie, el însuşi rămâne uimit şi ne vesteşte şi nouă cum o Pruncă de trei ani Îl înţelege pe Dumnezeu la o vârstă atât de fragedă. Ea se dezlipeşte de părinţii ei trupeşti şi, însufleţită de o dragoste mai presus de fire, rămâne cu bucurie singură în templu. Chiar şi numai prin aceasta ea a întrecut pe toţi drepţii din Vechiul Testament: „Ne minunăm de Avraam şi vestitul Melchisedec care au alergat la Dumnezeu de la ei înşişi, dar care erau deja ajunşi la vârsta înţelepciunii şi văzuseră această mare mărturie a lui Dumnezeu – universul acesta mare –… Dar ea (Prunca Maria) care nu putea să-şi ridice ochii spre nimic din acestea, Îl înţelege pe Dumnezeu şi, fiind adusă Lui, s-a bucurat… Ea însăşi, îndemnată de propria socotinţă, fiind întraripată de dragostea cea sfântă şi dumnezeiască, lucru pe care văzându-l atunci arhiereul lui Hristos… a şi condus-o să locuiască în sfânta sfintelor”.
Ucenicul: Dacă în viaţa duhovnicească nu e cu putinţă să răzbaţi fără călăuză, cum şi pe ce cale a ajuns prunca Maria să devină ea însăşi sfânta sfintelor?
Bătrânul: Despre felul petrecerii în Templu a Sfintei Fecioare Maria, Sfântul Grigorie Palama are cuvinte vrednice de toată atenţia, evlavia şi dragostea noastră. Chiar dacă adversarii săi raţionalişti dispreţuiau pe faţă adevărata petrecere a monahilor şi isihasmul, Sfântul Grigorie Palama arată că cea care a inaugurat isihasmul a fost Născătoarea de Dumnezeu. Iată cuvintele lui: „Şi, numaidecât deschizându-şi ochiul minţii prin frumuseţea celor văzute către frumuseţile celor nevăzute, nu a mai socotit nimic desfătător din cele de pe pământ, ajungând, aşadar, mai presus de nevoile firii şi de plăcerile simţirii… Pe toate acestea (plăcerile născocite de stăpânitorii întunericului), singura dintre toţi, această Fecioară Copilă a lui Dumnezeu, dispreţuindu-le în chip uimitor până la sfârşit, încă de la această vârstă a prunciei, pe bună dreptate, i s-a dat răsplată din ceruri hrană prin îngeri, prin care i s-a întărit firea şi s-a mărturisit petrecerea ei vrednică de ceruri… Şi trăia, aşadar, ca într-un rai răpit de pe pământ, sau mai curând ca în nişte curţi cereşti… Trăia, aşadar, ducând o viaţă ascetică, fără griji şi fără alte treburi, lipsită de întristare, nepărtaşă la patimile cele de jos, mai presus de plăcerea aceasta care nu este fără de durere, trăind numai lui Dumnezeu, văzută numai de Dumnezeu, hrănită de Dumnezeu, păzită numai de Dumnezeu – Care avea să se sălăşluiască între noi prin ea –, şi negreşit văzând şi ea numai pe Dumnezeu, făcându-L pe Dumnezeu propria hrană şi de Dumnezeu alipindu-se fără încetare”.
Ucenicul: E cam greu pentru mine, mă rog de mai explicaţi odată mai pe înţelesul meu.
Bătrânul: Copilul meu, Sfântul Grigorie spune că „Fecioara… găseşte drept călăuză sfânta isihie. Isihia…, uitarea celor de jos, iniţierea în cele de sus, lăsarea deoparte a înţelesurilor, pentru ceea ce este mai bun. Aceasta este calea către vederea lui Dumnezeu, singura dovadă a sufletului cu adevărat sănătos… Căci prin ea se îndumnezeieşte omul, şi nu prin analogie speculativă…, ci prin educaţia în isihie. Pentru că prin aceasta ne dezlegăm de cele de jos şi tindem către Dumnezeu şi, stăruind toată noaptea şi ziua în rugăciuni şi cereri ca într-un foişor de sus al vieţii noastre, atingem, cumva, acea neatinsă şi fericită fire”.
Aşadar, prin liniştirea sau isihia din templu – anticipare a isihasmului din viaţa Bisericii –, Maica Domnului a ajuns mai întâi la vederea slavei lui Dumnezeu în chip mai presus de fire, apoi a fost găsită vrednică să-L întrupeze pe Dumnezeu în pântecele său. Fiul lui Dumnezeu nu S-ar fi sălăşluit decât în acea Fecioară despre care tot minunatul Grigorie spune că a fost „culme şi desăvârşire a tot ce este sfânt”.
Ucenicul: Mari şi minunate lucruri sunt acestea. Dacă aşa stau lucrurile, atunci cine iubeşte pe Maica Domnului iubeşte şi felul ei de vieţuire.
Bătrânul: Desigur. Cei care au dragoste de Dumnezeu şi cuget bisericesc nu numai că acceptă aceste lucruri, dar le poartă în chivotul cel mai sfânt al fiinţei lor. Aşa cum ziua este anunţată de zorii ei, Naşterea Domnului a fost anunţată şi pregătită de Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Praznicele împărăteşti închinate Maicii Domnului sunt cinstite cu mare bucurie şi solemnitate în viaţa Bisericii. Doar ai simţit şi tu mai altfel această pomenire cu toţi sfinţii a Maicii lui Dumnezeu!
Ionatan STANCIU
