Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Cultul Sfinţilor

Cultul Sfinţilor

Cultul Sfinţilor

În legătură cu viaţa de dincolo de moarte, învăţăm şi despre cultul sfinţilor. Sfântul Apostol Pavel spune că „ne-am apropiat şi de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi, de Iisus Mijlocitorul legământului celui nou şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel” (Evr 12, 23-24). Luptătorii Evangheliei sunt mulţi, preaiubiţi ai lui Dumnezeu. Pacea şi puterea Lui sunt peste ei (cf. Dan 10, 19).

Mântuitorul pe apostoli i-a numit prietenii Lui, dacă vor face câte le porunceşte El (cf. In 15, 4). A fi prieten lui Dumnezeu, a avea graţie înaintea Lui, a poseda pace şi puteri de biruinţă, prisos de har şi binecuvântări nu-i lucru puţin, ci e foarte mare, neînchipuit de mult.

Mântuitorul, înainte de rugăciunea dinaintea răstignirii, printre altele, spunea: „Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi noi suntem una” (In 17). Sfinţii sunt duhurile drepţilor făcuţi desăvârşiţi. „Ceata Sfinţilor a aflat izvorul viţii şi uşa Raiului”. Sfinţii slujesc în ceruri lui Dumnezeu şi, împreună cu îngerii, formează Biserica cerească, biruitoare sau triumfătoare. Pentru credinţa lor dreaptă, statornică de neclintit, pentru viaţa lor sfântă, curată, nefăţarnică şi lupta lor biruitoare în credinţă, au fost încununaţi de Domnul cu cinstea cea mai mare. Ei sunt în legătură cu Dumnezeu, pentru prietenia avută cu Domnul Iisus Hristos. Această legătură vie Sfinţii o au şi cu noi, oamenii de pe pământ, pentru dragostea nemuritoare, a unirii ei tainice dintre cei vii şi adormiţi întru Hristos, care împreună formăm o singură familie.

În expresia citată mai sus se oglindeşte adevărul că şi noi ne-am apropiat de această Biserică sfântă, neprihănită, desăvârşită şi preamărită de Dumnezeu. De aceea le aducem cinstirea cuvenită ca unor fraţi mai mari, şi această cinstire face parte din cultul religios.

Cultul sfinţilor este cinstea deosebită adusă Sfinţilor ce s-au învrednicit prin har a fi Sus în ceruri. Când ne rugăm Sfinţilor, nu ne închinăm ca lui Dumnezeu, ci îi venerăm, adică îi cinstim deosebit, ca pe nişte fraţi mai mari care cunosc cum e lupta noastră. E bine să cunoaştem următoarea clasare:

– cultul lui Dumnezeu, care se mai numeşte adorare sau închinare;

– cultul Fecioarei Maria care se mai numeşte preavenerare sau preacinstire;

– cultul Sfinţilor, care se mai numeşte venerare sau cinstire.

În descoperirea Duhului Sfânt vedem că Sfinţii, ca slugi credincioase lui Dumnezeu, au dus viaţa lor cuvioasă în temere de Domnul, de aceea: „Slavă, cinste şi pace va veni peste oricine face binele, întâi peste iudeu, apoi peste grec…” (Rom 2, 10).

Rugăciunea Sfinţilor se înalţă la cer ca fumul de tămâie din cădelniţă (cf. Apoc 5, 8). Sfinţii vor judeca lumea (cf. I Cor 6, 2), în frunte avându-L pe Domnul Iisus Hristos. Dacă şi prin mâinile lor trec dosarele de acuzare ale „pârâşului”, de ce nu ne-am ruga lor să mijlocească pentru noi, înainte ca să fim judecaţi? După citatul de mai sus, vedem că şi Sfinţii fac parte din alcătuirea Tribunalului Suprem de Judecată. Sfinţii totdeauna au fost bineplăcuţi lui Dumnezeu (cf. Evr 11, 33-40). Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu, uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa” (Evr 13, 7).

Nici un creştin nu e prea mic sau neînsemnat la Dumnezeu ca să poată deveni sfânt şi preaiubit. Urmele sfinţilor sunt proaspete printre noi, iar ei reînprospătează mereu urmele Mântuitorului în aşa fel ca nimeni să nu se abată din cale. Vrei să fii sfânt şi să moşteneşti slava veşnică? Hristos-Domnul trăieşte şi astăzi în Sfinţii Lui.

Biserica cinsteşte şi moaştele, rămăşiţele din trupul Sfinţilor, pentru nestricăciunea în care ele rămân şi pentru minunile ce se fac prin ele. În Sfânta Scriptură, avem cazul de la II Regi 13, 21, când un mort a fost îngropat în mormântul proorocului Elisei, şi, atingându-se mortul de osemintele proorocului, a înviat, sculându-se şi stând pe picioarele lui.

Sfânta Scriptură ne grăieşte şi despre mijlocirea de Dincolo a Bogatului nemilostiv ajuns în iad. El cerea, nu Domnului Iisus, nu vreunui înger, ci Părintelui Avraam, să trimită pe cineva din lumea veşnicei iubiri la cei cinci fraţi ai lui de pe pământ, ca să nu vină şi ei în locul de chin unde se afla; iar pentru sine, tot Părintelui Avraam îi cerea să vină Lazăr, cel pe care nu l-a miluit pe pământ, măcar cu o picătură din apa fericirilor eterne. Amândouă cererile i-au fost respinse. Pentru fraţii de pe pământ era ascultarea de Moise şi de prooroci, împlinirea Sfintelor Scripturi; iar pentru sine totul era prea târziu (Lc 16, 19-31).

Sfântul Ioan, exilat în Insula Patmos, vede un înger ce s-a oprit în faţa altarului ceresc cu o cădelniţă de aur. I s-a dat tămâie multă ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor Sfinţilor, pe altarul de aur, care se află înaintea scaunului de domnie (cf. Apoc 8, 3).

Iată, dar, că Sfinţii bineplăcuţi lui Dumnezeu slujesc Lui, aducând rugăciuni pe altar. În mijlocirile lor, vom găsi şi cereri de împotrivire asupra locuitorilor pământului, pentru sângele vărsat al martirilor maltrataţi pentru credinţa lor în Domnul Iisus Hristos (cf. Apoc 6, 9-11). Li s-a dat fiecăruia haină albă şi li s-a spus să mai odihnească în aşteptarea celor ce vor mai veni după ei, omorâţi ca şi ei. „Şi toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos-Iisus vor fi prigoniţi. Iar oamenii răi şi amăgitori vor merge spre tot mai rău, rătăcind pe alţii şi rătăciţi fiind ei înşişi” (II Tim 2, 12-13). Şi această descoperire a Duhului Sfânt e adeverire pentru toate veacurile până la sfârşit.

Sunt şi sfinţi necunoscuţi sau cunoscuţi de prea puţini creştini, care au avut viaţă sfântă, neprihănită şi un sfârşit creştinesc. Ei mijlocesc pentru fraţii lor în mijlocul cărora au trăit ca nişte lumini, blânzi ca mieluşeii, smeriţi, dar uriaşi în faptele credinţei şi înălţaţi prin har: Sfântul Părinte Iosif Trifa, întemeietorul Oastei Domnului, Părintele Vasile Ouatu, fraţii: Marini, Munteanu, Mermezan, Valer, Moruz, Traian, David şi mulţi alţii, şi care vor mai veni, martiri şi eroi ai veacului nostru, care s-au jertfit pe altarul dragostei fără de margini al Domnului Iisus, pentru mântuirea neamului nostru şi slava Sfintei Sale Biserici. Şi câţi vor mai fi pe care nu-i ştim şi nu-i cunoaştem acum, dar îi vom cunoaşte când vom fi ajuns Acasă.

La prima închisoare, trecând prin valuri grele de nedescris, satana venea prin vise de noapte cu fel de fel de amăgiri. Prin rugăciuni stăruitoare, ceream Domnului să visez sfinţi. Şi într-o noapte, în vis, ne aflam toţi cei întristaţi pe un platou imens, de o frumuseţe rară, sub revărsarea serii, îngenuncheaţi, privind spre cer. Dintr-un nor luminos, a coborât fratele Marini înconjurat de îngeri. După ce ne-a dat sfaturi şi îndemnuri de statornicie pe temelia Adevărului în Hristos Iisus Domnul nostru, un nor l-a acoperit; iar noi, învăluiţi de fericire, ne uitam uimiţi la priveliştea cea minunată şi plină de slavă a celor iubiţi de El. Domnul răsplăteşte cu multă slavă şi cinste ostenelile celor ce se nevoiesc a-I fi ucenici şi slugi devotate: aici, smeriţi, iar Dincolo, în veşnicie, încununaţi cu multă slavă, nebănuită acum de mintea noastră mărginită. Aşa cum luna, stelele şi soarele se deosebesc în strălucire, şi chiar stelele între ele, tot astfel cetăţenii Împărăţiei veşnice vor fi încununaţi cu slavă mai mare şi strălucitoare cei care aici, în lumea noastră, s-au jertfit mai mult, au ostenit mai mult, s-au rugat mai mult, au suferit, au plâns mai mult pentru ei şi pentru alţii, după pilda Mântuitorului şi a Sfinţilor în lumină, pentru biruinţa asupra iadului, prin aflarea şi vestirea lui Iisus cel Răstignit şi înviat cu multă Slavă, ca fiecare suflet să stea sub revărsarea binefăcătoare a darurilor Crucii.

Evanghelia cu Schimbarea la Faţă a Mântuitorului (cf. Mc 9) este încă o dovadă grăitoare că Sfinţii sunt slujitori şi în ceruri, prin arătarea marilor bărbaţi ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie, în conversaţie cu Mântuitorul; iar Sf. Ap. Pavel ne îndeamnă să călcăm pe urmele lui întrucât şi el calcă pe urmele lui Hristos.

De multă slavă vom fi copleşiţi şi strălucire mare vom dobândi dacă ne vom duce până la capăt mântuirea cu frică şi cutremur, ca martori vii prin fapte şi cuvânt. Duhul Sfânt, Care a început în noi sfânta lucrare, ne va desăvârşi prin Harul Divin, dacă păstrăm până la capăt mântuirea Lui cea sfântă şi stăm neabătuţi sub sfânta-I revărsare.

Cu ochii ţintă la Căpetenia desăvârşirii credinţei noastre, să călcăm pe urmele aleşilor Lui, înaintaşi, fraţi mai mari în credinţă, sfinţi şi preaiubiţi. Şi, primind darurile Crucii Lui şi noi vom birui, fără să uităm o clipă cinstea ce le-o datorăm, că ne-au vestit Evanghelia, că prin osteneala şi lacrimile lor şi pilduirea vieţii lor suntem şi noi în credinţă la picioarele Crucii Mântuitorului. Şi să ne rugăm ca să mijlocească înaintea Domnului pentru noi, când aduc darul lor înaintea scaunului de domnie, pe altarul de aur (cf. Apoc 8, 3).

Timp de pregătire şi har / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!