Unii folosesc Biblia ca obiect de valoare, împodobind casa, o ţin pe masă ca să arate că sunt creştini, că au şi ei Biblie, dar nu pătrund adâncul tainelor ei, o ţin departe de viaţa lor personală. Alţii ţin la ea ca la o carte sfântă, menită să alunge primejdiile şi demonii din preajma casei lor.
Locul cel mai de cinste al Sfintei Scripturi este inima omului. Cine nu-i oferă acest loc va fi lipsit de cunoaştere, de puterea şi ajutorul ei preţios, bătut de de toate vânturile ispititoare diavoleşti şi ale omeneştilor învăţături.
Există nepăsare şi lene sufletească. Acestea generează trândăvia sufletească, din care cu greu mai poate fi salvat cel ajuns acolo.
A te trezi la realitatea mărturisirii este o virtute. Această sforţare ne va face să alergăm la Domnul Iisus, şi-L vom regăsi pe paginile Sfintelor Scripturi, vorbindu-ne. Vorbele Lui tăioase uneori, când este vorba de păcat, ne vor înduioşa, ne vor înfricoşa, ne vor îndemna la rugăciune şi pocăinţă adâncă, ca să se restabilească pacea conştiinţei prin împăcarea cu Dumnezeu. Cerinţele sufleteşti se dezleagă, se rezolvă prin înţelepciunea care vine de Sus. Ea este curată, paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roduri bune, fără părtinire, nefăţarnică. Roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace (cf. Iac 3, 17).
Nu este neprihănire afară de Hristos-Domnul. Şi El ni Se descoperă din ce în ce mai luminos, pe măsură ce ne adâncim în Sfânta Sa Carte şi prin rugăciuni cerem descoperire. Numai prin Biblie clădim viaţa cea nouă în Hristos, căci în ea s-a arătat omenirii planul mântuirii prin Domnul Iisus Hristos. Biblia este dreptarul creştinului (cf. Ps 118, 9), este candelă picioarelor şi lumină pe cărarea lui (cf. Ps 118, 105).
Biblia este Legea fundamentală a omenirii, prin care se mântuieşte sau se osândeşte în focul cel veşnic nestins, dacă nesocoteşte chemările harului divin. Biblia este nepărtinitoare cu cei mici, ca şi cu cei mari; căci înaintea lui Dumnezeu toţi oamenii sunt la fel de vinovaţi: „Toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de Slava lui Dumnezeu”. Numai pocăinţa şi îndreptarea vieţii restabilesc legătura vie dintre Tatăl Creatorul şi fiul cel creat după chipul şi asemănarea Sa. Astfel, sentinţa ne urmăreşte pas cu pas. „Într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos” (II Tes 1, 8).
Cel lipsit de putere duhovnicească, de lumina zilnic călăuzitoare este rece, căldicel sau mort pentru neprihănire, cuprins de ispite şi păcate, om de lepădat (cf. Apoc 3, 15). Cunoaşterea lui Hristos ca Mântuitor personal, planul mântuirii Sale prin Jertfă, Cruce şi Înviere, descătuşarea sau dezrobirea prin pocăinţă, precum şi trăirea adevăratei vieţi în Hristos-Domnul ne sunt arătate şi descoperite în Sfânta Carte, Biblia. Pacea cu Dumnezeu se obţine numai prin pocăinţă, care înseamnă întoarcere, fără rezerve, la Hristos-Domnul, renunţând la tot ce întinează şi ne pune în imposibilitate de a intra în Împărăţia Cerurilor. Nu peticirea veşmântului, ci înnoire totală prin Duhul Domnului. În Cuvântarea de pe Munte, printre altele, Domnul Iisus a spus: „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Mt 5, 8). Odihna şi fericirea veşnică se dau celor întristaţi acum pentru neprihănire, prigoniţi, osândiţi şi ocărâţi pentru Numele Domnului Iisus şi vestirea Lui (cf. Mt 5, 2; II Tes 1, 7).
Timp de pregătire şi har / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011
