Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Cum L-a aflat o femeie pe Domnul,pe patul de suferinţă în spital

Cum L-a aflat o femeie pe Domnul,pe patul de suferinţă în spital

Cum L-a aflat o femeie pe Domnul,pe patul de suferinţă în spital

Într-un oraş, spune un misionar, trebuia să o cercetez pe o doamnă greu bolnavă. În timp ce vorbeam cu ea, bolnava mi-a zis:

– Mă bucur nespus că în curând voi putea pleca acasă!

La început am crezut că bolnava are părerea greşită, ca mulţi din zilele noastre, aşa precum şi eu am crezut odată, că a muri înseamnă pentru toţi a fi mântuiţi (a merge în cer la fericire), de aceea i-am zis:

– Stimată doamnă, ştiţi d-voastră ce zice Cuvântul lui Dumnezeu despre moarte? Sfânta Scriptură ne spune: Oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata (Evrei 9, 27). Iar Domnul Iisus zice: Vă spun că în ziua judecăţii oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit (Matei 12, 36).

La aceste cuvinte, bolnava mi-a răspuns:

– Da, aceste cuvinte le cunosc. Dar eu ştiu şi mai mult. Eu ştiu că Domnul mi-a iertat toate păcatele (I Ioan 1, 7) şi că scumpul meu Mântuitor m-a spălat şi curăţit prin sângele Său de toate păcatele mele. Eu ştiu că sunt salvată şi voi fi mântuită de El.

În timp ce-mi spunea aceste cuvinte, faţa ei era luminată de o pace şi o bucurie pe care pentru întâia oară în viaţa mea le-am văzut. Această bucurie a ei dovedea că într-adevăr ea simte ce spune şi nu se preface.

Atunci, curios să ştiu cine i-a dat această încredinţare, am întrebat-o:

– Cum aţi ajuns la această „siguranţă“ a mântuirii? Sunteţi din copilărie credincioasă?

Bolnava îmi răspunse întristată:

– Cu durere trebuie să spun că înainte am trăit ca mulţi alţii şi nici nu mă gândeam la Dumnezeu sau la mântuire.

– Aţi avut poate părinţi credincioşi care s-au rugat pentru d-voastră.

– Părinţii mei nu se roagă niciodată!

– Aţi avut poate fraţi sau surori credincioase.

– Fraţii şi surorile mele spun că eu sunt nebună cu credinţa mea.

Atunci începu să-mi povestească:

– În zilele când eram eu sănătoasă, nu mă gândeam deloc la Dumnezeu. Însă, după un timp, mă îmbolnăvii şi venii la spital. Aici văzui că moartea secera pe câte cineva, când în dreapta, când în stânga mea, şi acela imediat era luat şi dus la morgă. Atunci mă cercetă gândul: Încotro ai să mergi tu când îţi va veni şi ţie rândul? Şi conştiinţa îmi răspunse: În iad!

Din momentul acela, o mare îngrijorare mă cuprinse şi începui, pentru întâia dată, să mă rog: O Dumnezeule, nu mă lăsa să mor în starea aceasta! Trimite-mi, Doamne, pe cineva care să‑mi arate cum pot să fiu mântuită. Rugăciunea aceasta caldă, Domnul mi-a ascultat-o! El mi-a trimis o slugă credincioasă a Sa care mi-a arătat calea întoarcerii spre Dumnezeu; şi, de când am ascultat îndemnurile şi învăţăturile primite, sufletul meu s-a liniştit şi n‑am mai avut nici o grijă sau frică de moarte. Da, eu ştiu sigur că sunt izbăvită şi că Domnul mă primeşte.

Iubite cititorule! Ai şi tu această nădejde că poţi să te înfăţişezi fără frică înaintea Domnului şi că eşti mântuit dacă Îi rămâi credincios până la capăt?

Traducere de V. B.

Gânduri creştine / Ioan Marini – Sibiu: Oastea Domnului, 2003

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!