Am citit – într-unul din ultimele numere ale Foii noastre „Iisus Biruitorul” – editorialul intitulat: „Să ţinem la specificul Oastei”. O chemare la a apăra rânduiala adunărilor şi de a nu renunţa la „cuvântul lui Dumnezeu liber, rugăciunea liberă, cântarea liberă”, acest „mod de viaţă” la care fratele Traian Dorz dorea din tot sufletul să nu se renunţe vreodată. Cu precizarea fratelui însă că, în Biserică, ostaşii Domnului îşi fac datoria „mai mult şi de zeci de ori” decât creştinii de rând.
Rămânând şi azi, şi-n viitor, aceiaşi creştini mult-râvnitori în rânduielile cultice ale Bisericii, adică trăitori cu multă evlavie ai slujbelor şi Tainelor mântuirii pe care le administrează Biserica – la asta înflăcărându-ne mai ales rubricile speciale din „Iisus Biruitorul” – , deci doar în această atmosferă duhovnicească, aceea de „a trăi mai intens învăţăturile Bibliei şi ale Bisericii” la care a nădăjduit Părintele Iosif Trifa să rămână Oastea Domnului, cred că ar trebui să ne oprim în taină, cu multă acrivie, la câtă atingere au avut sau încă au „ursul sectarist” şi „leul formalist” de fiecare dintre activităţile specifice ale adunărilor noastre. Că, în final, chemarea: „să ţinem la specificul Oastei” trebuie să continue cu soluţiile necesare pentru menţinerea acestui specific în cadrele învăţăturii Bibliei şi ale Bisericii.
Cu alte cuvinte, să facem fiecare o introspectivă a adunărilor noastre şi să observăm cât duh sectar sau cât duh formalist a afectat rugăciunea noastră liberă, cât duh sectar sau cât duh formalist a atins cuvântările noastre libere, cât duh sectar sau cât duh formalist s-a strecurat în intonarea cântărilor noastre etc.
Să ţinem la specificul Oastei, dar să-l menţinem în duhul Ortodoxiei cum vom reuşi, oare? Cum am putea asta astăzi, dacă firavele încercări din Foaie sau din adunări sunt primite cu suspiciune? Cum vedea Părintele Iosif menţinerea specificului Oastei în duhul Ortodoxiei? Ne este de folos să ne aducem aminte de asta acum, când dorim să menţinem acest specific despre care editorialul amintit ne-a atenţionat că este în pericol a se pierde în amestecătura cu lucrările nefaste ale ursului sectar şi ale leului formalist.
Ne aducem bine aminte de conţinutul primelor cărţi de cântări care s-a păstrat până astăzi. Ele încep cu câteva cântări bisericeşti. Ca toate celelalte să păstreze tonul şi duhul celor dintâi. Nu a spus Părintele Iosif că ostaşii trebuie să se înveţe a se ruga nu numai din cărţi, ci şi cu cuvintele lor? A te ruga folosind cuvinte proprii ce izvorăsc din rugăciunile sfinţilor şi care prelungesc duhul lor smerit, da, asta poate însemna să menţii specificul Oastei în învăţăturile Bibliei şi ale Bisericii. Atinsă de ursul sectar, adică asemănându-se rugăciunea noastră liberă cu cele rostite de confesiunile neoprotestante, este evident că nu luptăm să ţinemla un specific de acest gen. Ţinem, desigur, şi la cuvântările libere, dar ce osteneală ni se va cere să le păstrăm în învăţătura Bibliei şi a Bisericii! Cât sunt de atinse de ursul sectar sau cât sunt de goale de conţinut, fiind sfâşiate de leul formalist? Şi despre cântare, la fel ne putem face estimarea. Fără prejudecăţi sau orgolii rănite. Ci coborând cu mintea în iadul ce ni l-am creat şi nu deznădăjduind.
Cum menţinem specificul Oastei, iată o provocare la care trebuie să luăm aminte!
Preot Petru RONCEA
