scris de fr. Cornel Silagh
Prin harul lui Dumnezeu şi puterea Duhului Sfânt am dori să dăm o mărturie vie despre părtăşia sfântă din celulele puşcăriei cu preaiubiţii noştri fraţi din lucrarea Oastei Domnului: fr. Traian Dorz, fr. Rusu Cornel, fr. Capătă, fr. David Bălăuţă, fr. Popa Petru. Fratele Traian împreună cu fraţii a hotărât ca în timpul pe care îl petrecem aici să avem o părtăşie sfântă prin rugăciune neîntreruptă ziua şi noaptea şi prin zile de jertfă neîntrerupte, prin rotaţie. Astfel, mâncarea pe care o primeam am dăruit-o celor ce plângeau de foame şi prin aceasta Dumnezeu ne-a dat putere să ducem greul încercărilor şi al suferinţelor.
După ce ne-au mutat din puşcărie de la Gherla în lagărul de muncă forţată Periprava-Grind, am fost împărţiţi în două categorii: inapţi şi apţi pentru muncă. Eu, fr. Cornel Rusu împreună cu alţi fraţi şi deţinuţi politici am fost repartizaţi într-o brigadă de construcţii. În schimb, fr. Traian a rămas la inapţi. Însă, într-o bună zi, cei de la brigada de construcţii au fost mutaţi la brigada de inapţi, pentru a face loc altor deţinuţi sosiţi de curând. Astfel, din cauza supraaglomerării, am ajuns să dormim tot un constructor cu un inapt într-un pat. În aceste condiţii a fost posibil să ajung să dorm în acelaţi pat cu fr. Traian. Aici am mâncat împreună, întâi mâncarea slabă pe care o primea fr. Traian ca inapt şi după aceea mâncarea bună, pe care o primeam eu, pentru că munceam.
În baracă erau paturi suprapuse. Deasupra patului nostru era Moldoveanu. Când eram în pauză în baracă fr. Traian mi-a arătat ce face Moldoveanu, care era în părtăşie cu pastorii sectari. Aceştia primeau pachete de acasă pe care le împărţeau pentru cadouri. Moldoveanu ştiind în ce barăci erau fraţii ostaşi îi conducea pe pastorii sectari la ei şi încerca să-i lămurească că fr. Traian Dorz s-a întors în oastea lui Bălan şi că ei – adică el şi pastorii sectari – sunt oastea adevărată.
La Periprava-Grind am avut şi o mare binecuvântare. Aici pământul era nisipos şi prielnic pentru vii. Viile era lucrate cu deţinuţi politici, până când se coceau strugurii, după care nu ni se mai permitea intrarea în vie, ca nu cumva să mâncăm vreo boabă de strugure. Vă închipuiţi că în trei ani de zile butucul de vie a crescut cât piciorul de scaun de gros şi vă închipuiţi că au făcut struguri, ca strugurii din Canaan – cinci kilograme avea un ciorchine. Totuşi, Dumnezeu şi-a arătat dragostea faţă de noi înmuind inimile brigadierilor civili, care puneau în păpuriş, pe unde treceam noi, grămezi de struguri. Noi ne umpleam plasele de struguri. În colonie nu puteam intra cu strugurii, pentru că ne descopereau la poartă. Dar în timpul pauzei de masă, când militarii care ne păzeau stăteau la distanţă, luminaţi de Dumnezeu, noi am desfăcut boabele de struguri de pe ciorchine şi le-am pus în sân. În felul acesta am cărat boabele de struguri în colonie.
În sticlele de miere de albină primite în pachetele de acasă am stors mustul. Sticla am lăsat-o goală de un sfert, să nu explodeze, când începe să fiarbă. S-a făcut un vin de calitate. Dumnezeu a făcut o minune! Un preot de la Lugoj, care avea Sfântul Antimis, a început Sfânta Liturghie în baraca de 74 de paturi. Fr. Rusu Cornel dădea răspunsurile la Sfânta Liturghie cu glas duios să nu se audă afară. Eu cu fr. Jicăreanu stăteam de planton la uşa barăcii, pentru a-i anunţa să înceteze dacă vine gardianul. Dumnezeu a avut grijă să nu vină niciodată în timpul Sfintei Liturghii. Toţi am trăit Sfânta Liturghie împreună cu lacrimi şi acolo prin harul lui Dumnezeu ne-am spovedit şi ne-am împărtăşit cu trupul şi sângele lui Hristos.
Slăvit să fie Domnul!
(Mărturia lui Cornel Silaghi – In memoriam Traian Dorz. Mărturii la 20 de ani de la trecerea în veșnicie, ediție îngrijită de Corneliu Clop, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2009, pp. 266-267)
