17. În cuvintele de la Dumnezeu este Puterea Duhului lui Dumnezeu.
Puterea şi Lumina Duhului Său îi încredințează pe cei sinceri în fața lui Dumnezeu că în aceste cuvinte este adevărul,
că aceste cuvinte sunt chiar ale Lui.
„Pe când vorbea Iisus, mulți au crezut în El” – spun adeseori Sfintele Scripturi (In 8, 36).
Da, chiar pe când vorbea, – fiindcă vorbele Lui erau cuvintele pline de putere şi de lumină pe care I le dădea Tatăl, ca să-L facă cunoscut acelora care vor găsi viaţa veşnică prin cunoaşterea şi recunoaşterea aceasta.
Cuvântul făcea credința.
18. O, ce răspundere înfricoşătoare, de felul cum vorbesc, apasă asupra tuturor celor care se ridică în mijlocul oamenilor ca să predice Evanghelia…
Câtă vreme nu simte cineva puternicul îndemn de Sus, – ar trebui numai să se roage şi să nu vorbească.
Câtă vreme nu-şi simte aprins sufletul şi arzând inima de Duhul Sfânt, – ar trebui numai să plângă;
şi câtă vreme nu-şi are toată ființa lui plină de cuvintele lui Hristos şi de Harul mistuitor al dragostei lui Hristos şi al iubirii semenilor săi,
– atâta vreme omul n-ar trebui decât să stea pe genunchi,
să nu se ridice în picioare nimeni, ca să vorbească în Numele Domnului,
căci fără viaţă şi căldură, cuvântul va fi mort.
Traian Dorz, din „Mărturisirea strălucită”, cap. 15 „Întrebarea cea mare”, Editura «Oastea Domnului», Sibiu, 2007
