Cred că există două sau chiar mai multe feluri de cunoaştere, de metode de cunoaştere…Una directă, prin dialog, prin forţa cuvintelor sincere; apoi alta prin puterea gestului , a faptei; apoi o altă cunoaştere este prin legătura duhului, legătură tainică a inimii; şi un alt mode este când Dumnezeu revelează taina celuilalt, când ne este necesară…
Dar, dacă mă uit la sintagma ,,taina semenului, care mă iubeşte”, aş putea deduce că taina lui e însăşi iubirea, iubire ce nu o declamă ce nu o strigă în vorbe, ci o declară prin acel ,,face mult bine”, prin faptă, prin gest…
Mai văd şi o altă latură a cunoaşterii tainei…Când se realizează o legătură profundă, de iubire, când această iubire e dovedită şi prin fapte, legătura dintre cei doi e ca legătura dintre cele două părţi ale clepsidrei, care întoarsă fiind când se goleşte partea sus, se umple din nou…E un ciclu continu..o golorire şi o umplere reciprocă…cu taina celuillat, cu iubirea celuilalt…Taina devine un ceva comun…ceva ce îi ofer semenului…ceva ce îmi oferă…Taina lui sunt ,,eu”, iar taina mea e ,,el”, eul lui…,,taina semenului meu care mă iubeşte şi îmi face mult bine.”
Am încercat un răspuns tot în spiritul ideilor părintelui Stăniloae, idei ce s-au înrădăcinat adânc în fiinţa mea..
Miriam