Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home CUNOŞTI TU GRAIUL JERTFEI LUI IISUS?…

CUNOŞTI TU GRAIUL JERTFEI LUI IISUS?…

CUNOŞTI TU GRAIUL JERTFEI LUI IISUS?…

Astăzi 19 februarie, se împlinesc 82 de ani de la trecerea în veşnicie a celui care a fost părinte, frate împreună-lucrător şi contemporan cu Părintele Iosif Trifa, jertfindu-se până la ultima suflare pentru cauza Sfântă a Lucrării Oastei Domnului, Părintele Vasile Ouatu ( 1903 – 19 februarie 1937)

Părintele Vasile Ouatu

 

Dragul meu cititor, ai înţeles tu gra­iul jertfei lui Iisus? Auzi cum El ne­contenit te cheamă să stai o clipă să priveşti la jertfa ce-ţi îmbie iertare, pocăinţă şi iubire? O, de-ai înţelege preţul jertfei lui Iisus!

Din ea apare strălucind iubirea sfân­tă a Domnului Iisus. Ah, ce fericit vei fi în clipa în care vei pricepe această minunata iubire!… Numai ea te face să uiţi totul şi să te apleci cu grabă sub crucea binecuvântată. Ea-ţi străpunge inima ca o săgeată ascuţită, şi-ţi scaldă ochii în lacrimile unei pocăinţe curate. Stăpânit de-a Lui iubire, începi să simţi cum inima ţi se moaie şi-n ea încolţeşte un nou răsad, ce te călăuzeşte înspre veşnicie. E rodul vieţii celei noi, ascunse în Iisus. Îngenuncheat sub a Lui Cruce, în inimă-ţi vor picura divinele-I cuvinte, care într-o clipă te schim­bă şi înnoiesc. Numai smerit îngenun­cheat la sânul blând al Domnului Iisus îţi vei putea descoperi păcatul care a ros de multă vreme fiinţa ta plăpândă. Numai aşa vei înţelege de ce Iisus pe cruce ni Se dă ca să ne aducă nouă tu­turor o veşnică şi sigură răscumpărare. Da, Iisus ni Se dă nouă prin jertfa de pe cruce. De aceea mare şi minunat este acest grai al jertfei lui Iisus! Dar cine-l mai pricepe?!… Şi dragostea nu are margini.

În dorul Lui fierbinte de-a rămâne cu noi pentru totdeauna şi a ne lumina, sfinţi şi călăuzi pe-ale vieţii căi, Iisus îşi strânge ucenicii şi lor le încredinţea­ză un dar nepreţuit: e însăşi Trupul şi Sângele Său, pecetluirea de totdeauna a dragostei Sale pentru noi. Ah, ce dar minunat!… Cine va putea să-l înţelea­gă?!… Şi cine L-a îndemnat pe Iisus la aceasta? Iubirea şi numai Iubirea. Iisus este iubirea desăvârşită. Şi întru toate s-a ostenit a ne convinge de sfân­ta lui iubire. Ah, Doamne Iisuse, deschide-ne ochii ca să înţelegem iubirea Ta cerească. Ajută-ne să auzim, cel puţin acuma, strigătul jertfei Tale sfin­te.

Dragostea curată cere unirea desăvâr­şită a celor ce se iubesc; o unire până la contopirea persoanelor îmbrăcate în mantia iubirii. Din această iubire, Iisus S-a dat nouă şi S-a făcut una cu noi. Dragul meu cititor, de câte ori n-ai au­zit sau poate chiar ai şi văzut cum ma­ma ori tata, înainte de a-şi da sfârşitul, îşi cheamă rând pe rând copiii şi le dă ultima sărutare şi ultimul sfat, iar ca pecetluire a acestor clipe de despărţire pământească, le împarte fiecăruia câte un dar, expresia dragostei de mamă şi părinte.

Ah, ce duioase şi cât de zguduitoare sunt aceste clipe ale despărţirii pămân­teşti!… Câte lacrimi nu izvorăsc atunci din ochii tuturor; şi de la cel ce plea­că în lumea veşnicei, şi de la cei ce ră­mân să-şi ducă mai departe călătoria vieţii. Ultimul cuvânt, ultimul dar sunt amintiri ce se pecetluiesc puternic şi lasă urme adânci în suflete. Iubirea ce-i leagă pe unul de altul îi mână la acea­stă întâlnire şi pecetluire a clipei celei din urmă, pe care am putea-o numi „clipa dragostei”.

Iisus, Mântuitorul nostru scump şi drag, este mai mult decât un părinte pământesc. Dragostea Lui întrece orice iubire pământească şi nu suferă nici o comparaţie. Ea este divină. De aceea, şi darul lui Iisus este un dar cu totul de­osebit. Înainte de-a Se înălţa în slavă, la Tatăl ceresc, Iisus din nou îşi strân­ge ucenicii şi, prin ei, ne lasă nouă tutu­ror arvuna nemuririi şi a fericirii veşnice: Trupul şi Sângele Său. Ah, ce dar minunat! Ce comoară preţioasă! Oricine primeşte cu inima aprinsă de iubire către Iisus acest dar devine moş­tenitor al veşniciei (In 6, 49-51). El nu mai gustă moartea, ci trece de-a dreptul în adevărata viaţă, pe care o avem nu­mai în Iisus (In 5, 24), iar cine-L neso­coteşte îşi pregăteşte o mare osândă pentru ziua mâniei (I Cor 11, 27-29; In 3, 36).

Da, Iisus ne-a pregătit acest mare dar fiindcă ne-a iubit cu o iubire sfân­tă. Iisus pătrunde în noi sub formă de mâncare, ca cel mai înalt act al iubirii Sale.

Sub această formă, de mâncare şi bău­tură, Iisus Se uneşte cu noi într-un chip desăvârşit, după cum se identifică şi contopeşte mâncarea cu cei ce o mă­nâncă. Iisus face din noi, prin tainica Sa jertfă, altar şi locaş sfinţit (I Cor 6, 19-20). Ah, cât de mult ne preţuieşte Domnul! Iubirea Lui ne vrea cu gelo­zie numai lângă El, în locurile preaînalte, unde îngerii cântă şi sufletele mântuite veşnic tresaltă de bucurie. Dragă cititor, de ce n-ai fi şi tu acolo? De ce să nu fii şi tu un suflet fericit? Pricepe şi ascultă graiul dulce al jert­fei lui Iisus şi vino chiar acum la sânul Lui ocrotitor. Apleacă-te smerit sub cru­cea încă sângerândă pentru tine şi nu mai zăbovi. Astăzi eşti chemat la pocă­inţă, cu o iubire sfântă, dar mâine cine ştie dacă nu cumva te vei găsi chiar în faţa judecăţii, unde va trebui să-ţi dai seama până şi de această nepăsare şi indiferenţă. Deschide-ţi inima şi vino la Domnul Iisus! Iisus Se face mâncare şi băutură pentru mine ca şi pentru ti­ne, mânat de sfânta Lui iubire de a ne uni şi înflăcăra pentru aceeaşi iubire, singura mântuitoare.

În acest chip, Iisus pătrunde în su­fletele noastre şi înnoieşte inimile, în care vrea să picure viaţa nouă de creş­tin adevărat. Nu simţi şi nu vezi tu câtă iubire este la Iisus? Smerit coboa­ră între noi, trăieşte umilit şi pleacă alungat şi înjosit. Iar la urmă, Se lasă nouă tot în haina umilinţei, sub forma pâinii şi a vinului. Pâinea este alimen­tul cel mai ieftin şi mai comun, pus la îndemâna tuturor şi peste tot. Ei bine, din iubire, Iisus alege această formă prin care Se dă nouă, spre a Se face una cu noi. Sub această formă, Iisus, prezent şi real, pătrunde în noi, spre a ne sfinţi şi călăuzi la desăvârşire.

Dar vai, cât de nepăsător şi chiar îndărătnic se arată omul faţă de che­marea jertfei lui Iisus! Chiar de la în­ceput, omul s-a arătat plin de ură şi de răutate faţă de Iisus. Omul n-a în­ţeles şi n-a preţuit această iubire a Domnului Iisus! Căci în timp ce Dom­nul, stăpânit de dragoste, pregătea omului Trupul şi Sângele Său spre hra­nă (Mt 26, 26) şi viaţă (In 6, 54), omul Îi pregătea Domnului o cruce (Lc 22, 1).

În timp ce Domnul da omului tot, chiar însăşi Viaţa Sa (Mt 20, 28), omul, în dispreţ, Îl vinde pentru 30 de arginţi!

Ah, ce durere mare! Ah, ce păcat groaznic!… Omul nu ştie să preţuiască darul lui Iisus. Omul nu ştie să-şi înalţe ochii spre cer, ci se lasă atârnat numai de pământ. Lucrurile şi plăce­rile pământului îl atrag la ale sale, îl cuceresc, îl orbesc, îl întunecă şi-l stă­pânesc până la robie. Vai, dar şi astăzi este la fel.

De aceea, dragă cititor, opreşte-te o clipă şi vezi cum stai tu în faţa acestei jertfe minunate. Cum stai tu faţă de o iubire atât de mare? Nu cumva şi tu eşti unul din prigonitorii lui Iisus? Nu cumva şi tu Îl vinzi pe Iisus prin viaţa ta plină de păcat? Sau, cel puţin, prin indiferenţă şi nepăsare? Eşti tu un creştin cald pentru Iisus, gata în orice clipă a-I face numai voia Lui? Te-ai hotărât pentru El cu toată inima? Cercetează-te şi vezi!

Iisus, aprins de flacăra iubirii, dorea cu dor sfânt să vină clipa când să în­credinţeze omului acest dar mântuitor (Lc 22, 15); iar omul Îi pregăteşte moartea ruşinoasă şi mult chinuitoare. Ah, ce durere! Ah, ce greşeală!

În noaptea în care a fost vândut (I Cor 11, 23), Iisus pregăteşte semnul iu­birii desăvârşite, întemeind Taina Sf. Împărtăşanii, Taina prin care Iisus Se face una cu noi într-un chip desăvâr­şit. În timp ce omul Îi pregăteşte lui Iisus moartea şi dispreţul, vânzându-L pentru câţiva lei, Iisus Se dă pe Sine omului. Omul s-a lepădat de Iisus cu ură şi răutate şi-L pune mai prejos ca 30 de arginti, în timp ce Iisus, fără pic de împotrivire, se lasă chinuit de însăşi făptura Sa, ca o veşnică mărtu­rie a dragostei Sale pentru noi. Taina Sf. Împărtăşanii este coroana tuturor darurilor pe care Dumnezeu le-a făcut omului. Ea este arvuna sigură a vieţii şi fericii veşnice, după cum Însuşi Dom­nul a zis: „Eu sunt pâinea vieţii… Eu sunt pâinea vie… Dacă mănâncă cine­va din pâinea aceasta, va trăi în veac… Cine mănâncă Trupul Meu şi bea sân­gele Meu are viaţa veşnică (In 6, 49-55).

Dragul meu cititor, înţelegi tu cât de important este pentru tine să ai părtăşie cu Iisus şi [cu] altarul pe ca­re El de bunăvoie Se aduce jertfă pen­tru tine? Înţelegi tu cât de minunate sunt roadele părtăşiei tale cu însuşi Tru­pul şi însuşi Sângele lui Iisus? O, de ai pricepe, cel puţin acuma, că Sf. Împăr­tăşanie de la altar este un foc ceresc, un foc mistuitor care aprinde în inimi iubirea lui Dumnezeu. Ea arde tot ce este necurat şi înlătură din suflete tot ce-a mai rămas lumesc în noi. Ea înno­ieşte şi transformă toate simţimintele, pecetluind făptura nouă în Iisus. Sf. Împărtăşanie, părtăşia noastră cu jertfa lui Iisus, este focul dragostei pe care Iisus l-a aprins în noi şi pe care îl do­reşte totdeauna viu şi lucrător (Lc 12, 49). Lasă-te dar aprins de acest foc al iubirii şi fă-I loc în inima ta Împă­ratului ceresc. Lasă-L să intre la tine şi deschide-I larg uşa inimii tale. Primeşte-L să aprindă în tine flacăra cre­dinţei, focul evlaviei, al smereniei şi al trăirii după voia lui Dumnezeu. Apropie-te, dragă cititor, de Iisus şi El va încălzi sufletul şi inima ta cu focul dumnezeiesc. Lasă-L pe Domnul să Se sălăşluiască în făptura ta slăbănogită de păcat şi vei fi o fiinţă nouă. Încearcă cu toată încredinţarea şi vei gusta nes­puse fericiri. Primeşte-L chiar acum şi lasă-L să Se unească cu tine, ca neînce­tat să urci pe scara ce duce la patria cerească.

Doamne Iisuse Hristoase, iubirea mea cea sfântă, cum Îţi voi răsplăti eu oare pentru toate câte ai făcut şi mi-ai dat mie?…

Din dragoste pentru mine, Tu ai părăsit cerul. Din dragoste ai dezbrăcat slava ce-o aveai la Tatăl. Din dragoste Te-ai întrupat, luând chip omenesc. Din dragoste ai suferit mizerii de la oameni, chinuri, ocări şi împotriviri. Din dra­goste către mine, ai suferit dispreţul tu­turor. Din dragoste ai mers la cruce, Ţi-ai vărsat preţiosul sânge şi ai murit istovit de dureri, părăsit şi umilit de toţi. Din iubire Te-ai lăsat întins pe cruce, aşezat între cei răi. Pentru mine Te-ai lăsat a fi legat, scuipat şi biciuit întoc­mai unui rob. Şi tot din iubire către mine Te-ai dat mie şi la toţi câţi Te primesc ca hrană, sub forma pâinii şi a vinului. Tu ai rânduit un nou altar, sfinţit şi pecetluit cu însăşi sângele Tău. Râuri de fericire curg din jertfa acestui binecuvântat altar. Pe acest altar Tu Te-ai făcut mâncare şi băutură, aprins de dorul Tău fierbinte de-a fi una cu noi. La acest altar Tu Însuţi ne sfinţeşti cu sângele-Ţi preasfânt prin care sun­tem pregătiţi pentru intrarea în patria cerească. Ah, câtă iubire ai Tu pentru mine, Scumpul meu Mântuitor! Deşi eu [sunt] păcătos şi întinat, Tu nu m-ai părăsit, ci ai venit la mine, mă urmăreşti în orice clipă şi vrei să Te faci una cu mine. Deschide-mi, Doamne, ochii, ca să înţeleg iubirea Ta divină şi toate câte faci necontenit pentru mine. Luminea­ză-mi mintea, ca să înţeleg tot mai mult suferinţele Tale pentru mine.

Ajută-mă ca toate acestea să mă co­boare sub sfântă Crucea Ta şi să devin un vrednic luptător, curajos şi ne în­fricoşat. Împrospătează veşnic în min­tea mea această iubire şi ţine-mă în ju­rul Tău cu funiile dragostei. Răneşte-mi inima cu săgeţile dragostei Tale. Stră­punge-mi sufletul cu suliţele înroşite la focul iubirii Tale. Pironeşte-mă sub cru­cea Ta şi lasă asupra mea picurii de rouă duhovnicească. Transformă şi înnoieşte inima mea, ca să trăiesc pentru Tine şi să mor lipit de Tine. Scaldă-mă în baia de sânge a iubirii Tale şi ţine-mă pentru totdeauna sub scutul ostăşiei Tale. Pătrunde Tu în inima mea, curăţ-o şi o înnoieşte, spre a-Ţi servi cu drag de Templu şi Tron al slavei Tale. Vino, Doamne, şi intră în căsuţa inimii mele şi rămâi acolo până ce mă vei duce în patria cerească, după care sufletul meu este atâta de însetat!… Copleşit de-a Ta iubire, smerit şi plin de încredinţare, mă aplec sub Crucea Ta, rugându-Te, o Doamne, primeşte-mă aşa cum sunt. Am văzut şi am înţeles ce mult m-ai căutat şi m-ai dorit. Acuma iată, am venit.

Coboară în cămara sufletului meu, pe care chiar acuma o deschid pentru Tine şi numai pentru Tine. Tu eşti iubirea mea cea sfântă. Pe Tine te doresc şi Ţie îţi încredinţez întreaga mea viaţă. Osta­şul Tău neînfricat vreau să rămân, iar Tu să-mi fii Stăpânul şi Mântuitorul. Purtându-Te necontenit în a mea inimă, Te rog, trimite-mă la front şi facă-se cu mine Voia Ta cea sfântă. Amin.

Pr. V. I. O.

«Ostaşul Domnului» nr. 14 / 1 nov. 1934, p. 2-4

Părintele Vasile Ouatu, ostașul jertfirii de sine
culegere şi prezentare: Ovidiu Rus
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2017

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!