Astăzi, 19 februarie, 2024, se împlinesc 87 de ani de la trecerea în veşnicie a celui care a fost părinte, frate împreună-lucrător şi contemporan cu Părintele Iosif Trifa, jertfindu-se până la ultima suflare pentru cauza Sfântă a Lucrării Oastei Domnului, Părintele Vasile Ouatu ( 1903 – 19 februarie 1937)
Părintele Vasile Ouatu
Dragul meu cititor, ai înţeles tu graiul jertfei lui Iisus? Auzi cum El necontenit te cheamă să stai o clipă să priveşti la jertfa ce-ţi îmbie iertare, pocăinţă şi iubire? O, de-ai înţelege preţul jertfei lui Iisus!
Din ea apare strălucind iubirea sfântă a Domnului Iisus. Ah, ce fericit vei fi în clipa în care vei pricepe această minunata iubire!… Numai ea te face să uiţi totul şi să te apleci cu grabă sub crucea binecuvântată. Ea-ţi străpunge inima ca o săgeată ascuţită, şi-ţi scaldă ochii în lacrimile unei pocăinţe curate. Stăpânit de-a Lui iubire, începi să simţi cum inima ţi se moaie şi-n ea încolţeşte un nou răsad, ce te călăuzeşte înspre veşnicie. E rodul vieţii celei noi, ascunse în Iisus. Îngenuncheat sub a Lui Cruce, în inimă-ţi vor picura divinele-I cuvinte, care într-o clipă te schimbă şi înnoiesc. Numai smerit îngenuncheat la sânul blând al Domnului Iisus îţi vei putea descoperi păcatul care a ros de multă vreme fiinţa ta plăpândă. Numai aşa vei înţelege de ce Iisus pe cruce ni Se dă ca să ne aducă nouă tuturor o veşnică şi sigură răscumpărare. Da, Iisus ni Se dă nouă prin jertfa de pe cruce. De aceea mare şi minunat este acest grai al jertfei lui Iisus! Dar cine-l mai pricepe?!… Şi dragostea nu are margini.
În dorul Lui fierbinte de-a rămâne cu noi pentru totdeauna şi a ne lumina, sfinţi şi călăuzi pe-ale vieţii căi, Iisus îşi strânge ucenicii şi lor le încredinţează un dar nepreţuit: e însăşi Trupul şi Sângele Său, pecetluirea de totdeauna a dragostei Sale pentru noi. Ah, ce dar minunat!… Cine va putea să-l înţeleagă?!… Şi cine L-a îndemnat pe Iisus la aceasta? Iubirea şi numai Iubirea. Iisus este iubirea desăvârşită. Şi întru toate s-a ostenit a ne convinge de sfânta lui iubire. Ah, Doamne Iisuse, deschide-ne ochii ca să înţelegem iubirea Ta cerească. Ajută-ne să auzim, cel puţin acuma, strigătul jertfei Tale sfinte.
Dragostea curată cere unirea desăvârşită a celor ce se iubesc; o unire până la contopirea persoanelor îmbrăcate în mantia iubirii. Din această iubire, Iisus S-a dat nouă şi S-a făcut una cu noi. Dragul meu cititor, de câte ori n-ai auzit sau poate chiar ai şi văzut cum mama ori tata, înainte de a-şi da sfârşitul, îşi cheamă rând pe rând copiii şi le dă ultima sărutare şi ultimul sfat, iar ca pecetluire a acestor clipe de despărţire pământească, le împarte fiecăruia câte un dar, expresia dragostei de mamă şi părinte.
Ah, ce duioase şi cât de zguduitoare sunt aceste clipe ale despărţirii pământeşti!… Câte lacrimi nu izvorăsc atunci din ochii tuturor; şi de la cel ce pleacă în lumea veşnicei, şi de la cei ce rămân să-şi ducă mai departe călătoria vieţii. Ultimul cuvânt, ultimul dar sunt amintiri ce se pecetluiesc puternic şi lasă urme adânci în suflete. Iubirea ce-i leagă pe unul de altul îi mână la această întâlnire şi pecetluire a clipei celei din urmă, pe care am putea-o numi „clipa dragostei”.
Iisus, Mântuitorul nostru scump şi drag, este mai mult decât un părinte pământesc. Dragostea Lui întrece orice iubire pământească şi nu suferă nici o comparaţie. Ea este divină. De aceea, şi darul lui Iisus este un dar cu totul deosebit. Înainte de-a Se înălţa în slavă, la Tatăl ceresc, Iisus din nou îşi strânge ucenicii şi, prin ei, ne lasă nouă tuturor arvuna nemuririi şi a fericirii veşnice: Trupul şi Sângele Său. Ah, ce dar minunat! Ce comoară preţioasă! Oricine primeşte cu inima aprinsă de iubire către Iisus acest dar devine moştenitor al veşniciei (In 6, 49-51). El nu mai gustă moartea, ci trece de-a dreptul în adevărata viaţă, pe care o avem numai în Iisus (In 5, 24), iar cine-L nesocoteşte îşi pregăteşte o mare osândă pentru ziua mâniei (I Cor 11, 27-29; In 3, 36).
Da, Iisus ne-a pregătit acest mare dar fiindcă ne-a iubit cu o iubire sfântă. Iisus pătrunde în noi sub formă de mâncare, ca cel mai înalt act al iubirii Sale.
Sub această formă, de mâncare şi băutură, Iisus Se uneşte cu noi într-un chip desăvârşit, după cum se identifică şi contopeşte mâncarea cu cei ce o mănâncă. Iisus face din noi, prin tainica Sa jertfă, altar şi locaş sfinţit (I Cor 6, 19-20). Ah, cât de mult ne preţuieşte Domnul! Iubirea Lui ne vrea cu gelozie numai lângă El, în locurile preaînalte, unde îngerii cântă şi sufletele mântuite veşnic tresaltă de bucurie. Dragă cititor, de ce n-ai fi şi tu acolo? De ce să nu fii şi tu un suflet fericit? Pricepe şi ascultă graiul dulce al jertfei lui Iisus şi vino chiar acum la sânul Lui ocrotitor. Apleacă-te smerit sub crucea încă sângerândă pentru tine şi nu mai zăbovi. Astăzi eşti chemat la pocăinţă, cu o iubire sfântă, dar mâine cine ştie dacă nu cumva te vei găsi chiar în faţa judecăţii, unde va trebui să-ţi dai seama până şi de această nepăsare şi indiferenţă. Deschide-ţi inima şi vino la Domnul Iisus! Iisus Se face mâncare şi băutură pentru mine ca şi pentru tine, mânat de sfânta Lui iubire de a ne uni şi înflăcăra pentru aceeaşi iubire, singura mântuitoare.
În acest chip, Iisus pătrunde în sufletele noastre şi înnoieşte inimile, în care vrea să picure viaţa nouă de creştin adevărat. Nu simţi şi nu vezi tu câtă iubire este la Iisus? Smerit coboară între noi, trăieşte umilit şi pleacă alungat şi înjosit. Iar la urmă, Se lasă nouă tot în haina umilinţei, sub forma pâinii şi a vinului. Pâinea este alimentul cel mai ieftin şi mai comun, pus la îndemâna tuturor şi peste tot. Ei bine, din iubire, Iisus alege această formă prin care Se dă nouă, spre a Se face una cu noi. Sub această formă, Iisus, prezent şi real, pătrunde în noi, spre a ne sfinţi şi călăuzi la desăvârşire.
Dar vai, cât de nepăsător şi chiar îndărătnic se arată omul faţă de chemarea jertfei lui Iisus! Chiar de la început, omul s-a arătat plin de ură şi de răutate faţă de Iisus. Omul n-a înţeles şi n-a preţuit această iubire a Domnului Iisus! Căci în timp ce Domnul, stăpânit de dragoste, pregătea omului Trupul şi Sângele Său spre hrană (Mt 26, 26) şi viaţă (In 6, 54), omul Îi pregătea Domnului o cruce (Lc 22, 1).
În timp ce Domnul da omului tot, chiar însăşi Viaţa Sa (Mt 20, 28), omul, în dispreţ, Îl vinde pentru 30 de arginţi!
Ah, ce durere mare! Ah, ce păcat groaznic!… Omul nu ştie să preţuiască darul lui Iisus. Omul nu ştie să-şi înalţe ochii spre cer, ci se lasă atârnat numai de pământ. Lucrurile şi plăcerile pământului îl atrag la ale sale, îl cuceresc, îl orbesc, îl întunecă şi-l stăpânesc până la robie. Vai, dar şi astăzi este la fel.
De aceea, dragă cititor, opreşte-te o clipă şi vezi cum stai tu în faţa acestei jertfe minunate. Cum stai tu faţă de o iubire atât de mare? Nu cumva şi tu eşti unul din prigonitorii lui Iisus? Nu cumva şi tu Îl vinzi pe Iisus prin viaţa ta plină de păcat? Sau, cel puţin, prin indiferenţă şi nepăsare? Eşti tu un creştin cald pentru Iisus, gata în orice clipă a-I face numai voia Lui? Te-ai hotărât pentru El cu toată inima? Cercetează-te şi vezi!
Iisus, aprins de flacăra iubirii, dorea cu dor sfânt să vină clipa când să încredinţeze omului acest dar mântuitor (Lc 22, 15); iar omul Îi pregăteşte moartea ruşinoasă şi mult chinuitoare. Ah, ce durere! Ah, ce greşeală!
În noaptea în care a fost vândut (I Cor 11, 23), Iisus pregăteşte semnul iubirii desăvârşite, întemeind Taina Sf. Împărtăşanii, Taina prin care Iisus Se face una cu noi într-un chip desăvârşit. În timp ce omul Îi pregăteşte lui Iisus moartea şi dispreţul, vânzându-L pentru câţiva lei, Iisus Se dă pe Sine omului. Omul s-a lepădat de Iisus cu ură şi răutate şi-L pune mai prejos ca 30 de arginti, în timp ce Iisus, fără pic de împotrivire, se lasă chinuit de însăşi făptura Sa, ca o veşnică mărturie a dragostei Sale pentru noi. Taina Sf. Împărtăşanii este coroana tuturor darurilor pe care Dumnezeu le-a făcut omului. Ea este arvuna sigură a vieţii şi fericii veşnice, după cum Însuşi Domnul a zis: „Eu sunt pâinea vieţii… Eu sunt pâinea vie… Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac… Cine mănâncă Trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţa veşnică (In 6, 49-55).
Dragul meu cititor, înţelegi tu cât de important este pentru tine să ai părtăşie cu Iisus şi [cu] altarul pe care El de bunăvoie Se aduce jertfă pentru tine? Înţelegi tu cât de minunate sunt roadele părtăşiei tale cu însuşi Trupul şi însuşi Sângele lui Iisus? O, de ai pricepe, cel puţin acuma, că Sf. Împărtăşanie de la altar este un foc ceresc, un foc mistuitor care aprinde în inimi iubirea lui Dumnezeu. Ea arde tot ce este necurat şi înlătură din suflete tot ce-a mai rămas lumesc în noi. Ea înnoieşte şi transformă toate simţimintele, pecetluind făptura nouă în Iisus. Sf. Împărtăşanie, părtăşia noastră cu jertfa lui Iisus, este focul dragostei pe care Iisus l-a aprins în noi şi pe care îl doreşte totdeauna viu şi lucrător (Lc 12, 49). Lasă-te dar aprins de acest foc al iubirii şi fă-I loc în inima ta Împăratului ceresc. Lasă-L să intre la tine şi deschide-I larg uşa inimii tale. Primeşte-L să aprindă în tine flacăra credinţei, focul evlaviei, al smereniei şi al trăirii după voia lui Dumnezeu. Apropie-te, dragă cititor, de Iisus şi El va încălzi sufletul şi inima ta cu focul dumnezeiesc. Lasă-L pe Domnul să Se sălăşluiască în făptura ta slăbănogită de păcat şi vei fi o fiinţă nouă. Încearcă cu toată încredinţarea şi vei gusta nespuse fericiri. Primeşte-L chiar acum şi lasă-L să Se unească cu tine, ca neîncetat să urci pe scara ce duce la patria cerească.
Doamne Iisuse Hristoase, iubirea mea cea sfântă, cum Îţi voi răsplăti eu oare pentru toate câte ai făcut şi mi-ai dat mie?…
Din dragoste pentru mine, Tu ai părăsit cerul. Din dragoste ai dezbrăcat slava ce-o aveai la Tatăl. Din dragoste Te-ai întrupat, luând chip omenesc. Din dragoste ai suferit mizerii de la oameni, chinuri, ocări şi împotriviri. Din dragoste către mine, ai suferit dispreţul tuturor. Din dragoste ai mers la cruce, Ţi-ai vărsat preţiosul sânge şi ai murit istovit de dureri, părăsit şi umilit de toţi. Din iubire Te-ai lăsat întins pe cruce, aşezat între cei răi. Pentru mine Te-ai lăsat a fi legat, scuipat şi biciuit întocmai unui rob. Şi tot din iubire către mine Te-ai dat mie şi la toţi câţi Te primesc ca hrană, sub forma pâinii şi a vinului. Tu ai rânduit un nou altar, sfinţit şi pecetluit cu însăşi sângele Tău. Râuri de fericire curg din jertfa acestui binecuvântat altar. Pe acest altar Tu Te-ai făcut mâncare şi băutură, aprins de dorul Tău fierbinte de-a fi una cu noi. La acest altar Tu Însuţi ne sfinţeşti cu sângele-Ţi preasfânt prin care suntem pregătiţi pentru intrarea în patria cerească. Ah, câtă iubire ai Tu pentru mine, Scumpul meu Mântuitor! Deşi eu [sunt] păcătos şi întinat, Tu nu m-ai părăsit, ci ai venit la mine, mă urmăreşti în orice clipă şi vrei să Te faci una cu mine. Deschide-mi, Doamne, ochii, ca să înţeleg iubirea Ta divină şi toate câte faci necontenit pentru mine. Luminează-mi mintea, ca să înţeleg tot mai mult suferinţele Tale pentru mine.
Ajută-mă ca toate acestea să mă coboare sub sfântă Crucea Ta şi să devin un vrednic luptător, curajos şi ne înfricoşat. Împrospătează veşnic în mintea mea această iubire şi ţine-mă în jurul Tău cu funiile dragostei. Răneşte-mi inima cu săgeţile dragostei Tale. Străpunge-mi sufletul cu suliţele înroşite la focul iubirii Tale. Pironeşte-mă sub crucea Ta şi lasă asupra mea picurii de rouă duhovnicească. Transformă şi înnoieşte inima mea, ca să trăiesc pentru Tine şi să mor lipit de Tine. Scaldă-mă în baia de sânge a iubirii Tale şi ţine-mă pentru totdeauna sub scutul ostăşiei Tale. Pătrunde Tu în inima mea, curăţ-o şi o înnoieşte, spre a-Ţi servi cu drag de Templu şi Tron al slavei Tale. Vino, Doamne, şi intră în căsuţa inimii mele şi rămâi acolo până ce mă vei duce în patria cerească, după care sufletul meu este atâta de însetat!… Copleşit de-a Ta iubire, smerit şi plin de încredinţare, mă aplec sub Crucea Ta, rugându-Te, o Doamne, primeşte-mă aşa cum sunt. Am văzut şi am înţeles ce mult m-ai căutat şi m-ai dorit. Acuma iată, am venit.
Coboară în cămara sufletului meu, pe care chiar acuma o deschid pentru Tine şi numai pentru Tine. Tu eşti iubirea mea cea sfântă. Pe Tine te doresc şi Ţie îţi încredinţez întreaga mea viaţă. Ostaşul Tău neînfricat vreau să rămân, iar Tu să-mi fii Stăpânul şi Mântuitorul. Purtându-Te necontenit în a mea inimă, Te rog, trimite-mă la front şi facă-se cu mine Voia Ta cea sfântă. Amin.
Pr. V. I. O.
«Ostaşul Domnului» nr. 14 / 1 nov. 1934, p. 2-4
Părintele Vasile Ouatu, ostașul jertfirii de sine
culegere şi prezentare: Ovidiu Rus
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2017
