Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home CUNOŞTI TU OARE?

CUNOŞTI TU OARE?

CUNOŞTI TU OARE?

Cunoşti tu oare starea ta
cea gata de pieire,
trăind pierdut, făr-a avea
nici gând de mântuire?

O, de-ai cunoaşte şi-ai primi
azi ultima chemare,
Hristos şi-acum ţi-ar dărui
o veşnică iertare!

Cunoşti tu oare calea ta
cea largă şi-ntinată,
de Însuşi Dumnezeu, la grea
osândă judecată?

Cunoşti tu oare viaţa ta
păcatului vândută,
ce moartea poate să ţi-o ia
în orişice minută?

Cunoşti tu oare clipa ta
cea gata să sfârşească?
Cum ai putea s-ajungi cu ea
la Patria Cerească?

Cunoşti tu oare că acum
e marea ta chemare,
că poţi să iei al vieţii drum
ori veşnica pierzare?

Cunoşti tu oare ce-ai s-ajungi
de mâine, pe vecie,
când şi-astăzi pe Hristos alungi
şi calci ce El ţi-mbie?

TRAIAN DORZ din ”Cântări Nemuritoare”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Author: Adi.Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!