Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Curãțirea. Iluminarea. Îndumnezeirea

Curãțirea. Iluminarea. Îndumnezeirea

Curãțirea. Iluminarea. Îndumnezeirea

Părinţii Bisericii ne spun că există trei stadii ale vieţii duhovniceşti: curăţirea, iluminarea şi îndumnezeirea. La protestanţi şi neoprotestanţi, viaţa duhovnicească este liniară, plată, fără aceste distincţii, chiar dacă şi ei vorbesc de desăvârşire şi creştere duhovnicească. Pentru aceştia, omul trezit la viaţa duhovnicească prin naşterea din nou cuprinde şi primeşte toate înălţimile şi bogăţiile vieţii duhovniceşti. Un astfel de om nu prea mai are nimic de făcut, decât să vorbească şi altora despre minunea care s-a petrecut în viaţa sa. În Biserica Ortodoxă lucrurile sunt mult mai diferite.

Curăţirea. Fiecare om are înscrisă în propria sa fiinţă „legea păcatului”, despre care vorbeşte Sfântul Apostol Pavel în capitolul 7 din Epistola către Romani. Omul care vrea să-şi cureţe inima de această lege porneşte un război împotriva păcatului. În această etapă, omul încă oscilează: când este biruit de păcat, când biruie păcatul. Sf. Maxim Mărturisitorul spune că a ajuns la curăţire cel care a supus definitiv plăcerea şi durerea.

Pe treapta curăţirii, omul este conştient de neputinţele sale, de înstrăinarea sa de Dumnezeu, de patimile sale, realizează sărăcia sa lăuntrică, dar luptă împotriva răutăţilor, luptă să împlinească virtuţile. Deşi s-a trezit din păcat, în viaţa lui mai este încă multă confuzie şi amestec între întuneric şi lumină, între viaţa duhovnicească şi cea sentimentală (psihologică), între bine şi rău, între virtute şi păcat. Naşterea din nou prin care a intrat în acest stadiu duhovnicesc l-a făcut pe om abia rob. Desigur, şi în acest stadiu oamenii se deosebesc unii de alţii prin hotărârea cu care se luptă şi prin nivelul de curăţire la care au ajuns.

Iluminarea. În stadiul iluminării, omul s-a curăţit de legea păcatului şi nu mai simte o pornire efectivă spre răutăţi. Uneori, pentru a-l ţine în smerenie şi a nu osândi pe alţii, Dumnezeu îngăduie ca şi omul ajuns la iluminare să mai cadă în anumite păcate mărunte. Potrivit Sfântului Maxim Mărturisitorul, omul ajuns la iluminare este izbăvit de uitare şi neştiinţă. Omul iluminat de prezenţa permanentă a harului are mereu în minte pomenirea numelui lui Dumnezeu, adică rugăciunea neîncetată. Omul iluminat simte mereu pe Dumnezeu şi nu-L poate uita. Prin naşterea sa din nou şi prin nevoinţele sale, omul care a ajuns la iluminare a depăşit condiţia de rob, el este năimit, dar încă nu este fiu, pentru că starea de fiu o dă îndumnezeirea. Îndumnezeirea.

Îndumnezeitul vede slava lui Dumnezeu aşa cum au văzut-o ucenicii pe Tabor, aşa cum a văzut-o Sfântul Mucenic Ştefan în timpul muceniciei sale. Această experienţă conferă omului cea mai înaltă şi intensă părtăşie cu Dumnezeu. Unii, care abia au văzut un „opaiţ”, vorbesc aşa de sigur despre vederea luminii, ca şi cum ar fi fost şi ei cu Petru, Iacov şi Ioan pe Tabor. Potrivit Sfântului Maxim Mărturisitorul, îndumnezeiţii sunt izbăviţi total de imaginaţie, ei nu mai au nevoie de imaginaţie, pentru că L-au văzut efectiv pe Dumnezeu; ei nu mai vorbesc din închipuire despre cer, pentru că au făcut efectiv experienţa vieţii veşnice. Numai în viaţa îndumnezeiţilor se poate vorbi în mod propriu despre naşterea din Dumnezeu, pentru că numai ei au făcut efectiv experienţa înfierii, numai ei sunt fii ai lui Dumnezeu după har la măsură deplină, desăvârşită; ceilalţi sunt robi sau năimiţi.

Într-un anume fel, toţi suntem fii ai lui Dumnezeu. Cu toate acestea, nuanţele şi ierarhiile nu trebuie trecute sub tăcere. „În Casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri”. Împăratul bun se poartă părinteşte cu toţi cei pe care i-a primit în slujba sa la palat, dar una e să fii rob, alta e să fii năimit şi cu totul altceva este să fii prinţ. Şi „robul” poate vorbi cu lacrimi despre bunăvoinţa împăratului, dar numai „prinţul” este născut din Împărat. Aceste ierarhii şi deosebiri ar trebui să ne facă mai smeriţi şi mai reţinuţi când suntem ispitiţi să ne tot lăudăm cu naşterea din nou.

Preot Petru RONCEA

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *