8 ianuarie – Psalmul 4, vers 4
Orice păcat este o fără-de-lege. Este ceva făcut nu numai fără-de-vreo-lege-a-Dreptăţii, a Milei, a Păcii, a Iubirii, a Iertării sau a altei ascultări şi rânduieli dumnezeieşti, ci chiar cu totul împotriva acestora. Aceste acte grave de vinovăţie îndreptate spre lovirea şi călcarea rânduielilor dumnezeieşti sunt toate fără-de-legi — şi nu pot rămânea nepedepsite. Toată viaţa de pe toată întinderea pământului şi cerurilor se desfăşoară după legi rânduite de Făcătorul tuturor văzutelor şi nevăzutelor. Materia şi Spiritul au legi absolute după care se conduc şi se mişcă. Nu există posibilitate de existenţă fără legi de care trebuie să ascultăm. Călcarea acestor legi şi umblarea fără ele este un act de dezordine, de tulburare şi de revoltă. Şi atrage după el, pentru orice făptură, o pedeapsă potrivită cu gravitatea abaterii şi a răului săvârşit prin ea. Pedeapsa aceasta vine ca să restabilească legea dreptăţii, ori de la Dumnezeu direct, ori de la vreuna din creaturile Sale. Vine ori asupra făptaşului direct, ori asupra fiinţelor sau bunurilor ce îi aparţin acestuia. Asupra celor care, cunoscând voia lui Dumnezeu, totuşi o calcă, pedeapsa vine, adesea, îndată şi usturător. Ca o palmă salvatoare şi îndreptătoare, chiar dacă este adânc dureroasă (2 Cor. 7, 10). Ei sunt pedepsiţi, ca să nu fie judecaţi o dată cu lumea (1 Cor. 11 , 32). O credinţă curată şi un cuget smerit vor recunoaşte totdeauna, în loviturile primite pentru încălcările legii lui Dumnezeu, nu numai seriozitatea şi sfinţenia Dreptăţii Lui. Şi eternitatea legilor Adevărului Său (Ps. 119, 142). Ci şi grija mustrătoare a dragostei Lui pentru mântuirea sufletelor noastre. Inima astfel lovită va săruta nuiaua pedepsei cu lacrimi de recunoştinţă şi de pocăinţă mântuitoare. Cu cei care nu cunosc voia şi Cuvântul lui Dumnezeu, El are o îndelungă răbdare şi aşteaptă mereu ca ei să vadă că bunătatea Lui îndeamnă la pocăinţă şi nu încurajează la ne-ascultare (Rom. 2, 4; 2 Petru 3, 15). Dar în această vreme a îndelungii răbdări, o, ce mulţi dintre oameni dispreţuiesc şi tăgăduiesc pe Dumnezeu, ajungând atât de răi cât însuşi satan. Astfel că îşi merită soarta de la urmă şi pedeapsa asemănătoare cu a lui satan, căci cu ştiinţă s-au făcut uneltele şi fiii lui (Ioan 8, 44). Cutremurătoarea osândă care îi aşteaptă pe cei care săvârşesc fărădelegea este potrivită cu înştiinţările şi cu dreptatea lui Dumnezeu. De care ei n-au vrut să ţină seama, măcar că erau atât de datori să le asculte. Ce fioroasă este şi trăirea pe pământ şi moartea pe el a acelor suflete nelegiuite care s-au răzvrătit contra lui Dumnezeu prin neascultare. Nelegiuitul însuşi, în faţa morţii, când îşi vede şi trecutul şi viitorul mai limpede ca oricând, se cutremură îngrozit. Numai cât acest cutremur prea târziu nu-i mai foloseşte acum la nimic, fiindcă pentru el viaţa şi prilejul mântuirii au trecut pentru totdeauna. Pentru el mai rămâne numai înspăimântătoarea groază a morţii şi înfricoşata întâlnire cu Dumnezeu, faţă de Care a trăit şi a murit ca un vrăjmaş. O dragă suflete, cutremură-te şi nu mai păcătui! Nu mai întărâta pe Dumnezeu la mânie şi nu mai lucra împotriva legilor Lui. Eşti oare tu mai tare decât El? Crezi oare că El nu vede şi că puţin Îi pasă? Rupe-o chiar acum cu toate păcatele şi nu le mai face! Nu mai înjura, nu mai bea, nu mai înşela, nu mai minţi, nu mai fura, nu mai fuma, nu mai desfrâna, nu mai face nici una din aceste fărădelegi! Auzi tu, nu mai face nici un astfel de păcat! Ci te cutremură cu groază şi te predă lui Dumnezeu, căci altfel pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată (Ecles. 11, 9 şi 12, 14). Cutremură-te şi nu mai păcătui, căci grozav lucru este să cazi în mâinile mâniei lui Dumnezeu. Cutremură-te şi nu mai păcătui… Din clipa aceasta întoarce-te la Dumnezeu şi nu mai păcătui. Dumnezeu să-ţi ajute la asta!
