Cuvânt despre rugăciune (II)

Mulţi se roagă cu buzele şi le place să se roage după cărţi, şi acesta e un lucru bun, iar Domnul primeşte rugă­ciunea şi-i miluieşte. Dar dacă cineva se roagă Domnului şi se gândeşte la altceva, rugăciunea unuia ca acesta Dom­nul n-o ascultă.

Cine se roagă din obişnuinţă, în acela nu sunt schim­bări în rugăciune, dar cine se roagă din inimă în acela sunt multe schimbări în rugăciune, e o luptă cu vrăjmaşul, o luptă cu sine însuşi, cu patimile, o luptă cu oamenii şi în toate acestea trebuie să fie curajos.

Cere sfat celor experimentaţi, dacă-i găseşti, şi roagă cu smerenie pe Domnul, şi pentru smerenia ta Domnul îţi va da înţelegere.

Dacă rugăciunea noastră e plăcută Domnului, Duhul lui Dumnezeu dă mărturie de aceasta în suflet; El este drag şi liniştit; dar odinioară nu ştiam dacă rugăciunea mea era primită sau nu la Domnul, şi după ce anume poa­te fi recunoscut acest lucru.

Întristările şi primejdiile i-au învăţat pe mulţi să se roage. Într-o zi vine la mine în magazie un soldat; se ducea la Salonic. Sufletul meu 1-a îndrăgit şi i-am spus: „Roagă-te Domnului ca întristările să ţi se împuţineze!” Dar el mi-a zis: „Ştiu să mă rog. Am învăţat în război, când eram pe front. L-am rugat cu tărie pe Domnul să mă lase în viaţă. Gloanţele plouau, obuzele explodau şi puţini au scăpat cu viaţă. Am luat parte la multe lupte, şi Domnul m-a păzit”. în acest timp mi-a arătat cum se ruga şi dupămişcarea trupului său se vedea limpede că era cu totul cufundat în Dumnezeu. 

Multora le place să citească cărţi bune, şi acesta e un lucru bun, dar să te rogi e mai bine decât toate, însă cine citeşte cărţi proaste sau gazete e lovit de foame sufleteas­că; sufletul lui flămânzeşte pentru că hrana sufletului şi desfătările lui sunt în Dumnezeu. în Dumnezeu e şi viaţă, şi bucurie, şi veselie, şi Domnul ne iubeşte nespus, şi această iubire e cunoscută prin Duhul Sfânt.

Dacă mintea ta vrea să se roage în inimă şi nu poate, atunci rosteşte rugăciunea cu buzele şi ţine-ţi mintea în cuvintele rugăciunii, cum spune Scara. Cu timpul Domnul îţi va da rugăciunea inimii fără gânduri şi te vei ruga cu uşurinţă. Unii şi-au vătămat inima, pentru că şi-au silit mintea să lucreze rugăciunea în inimă şi de aceea n-au mai putut-o rosti nici măcar cu buzele. Tu însă cunoşti rânduiala vieţii duhovniceşti: darurile sunt date de la Dumnezeu doar sufletului simplu, smerit şi ascultător.Celui ascultător şi înfrânat în toate – în hrană, cuvinte şi mişcări – Domnul însuşi îi va da rugăciunea şi ea se va săvârşi cu uşurinţă în inimă.

Rugăciunea neîncetată vine din iubire, dar se pierde pentru osândiri, vorbe deşarte şi neînfrânare. Cine iubeşte pe Domnul, acela poate cugeta la El ziua şi noaptea, pen­tru că nici un lucru nu te poate împiedica să iubeşti pe Dumnezeu. Apostolii iubeau pe Domnul şi lumea nu-i împiedica, deşi ei îşi aduceau aminte de lume, se rugau pentru ea şi propovăduiau. E adevărat că SfântuluiArsenie cel Mare i s-a zis: „Fugi de oameni!”, dar chiar şi în pustie Duhul lui Dumnezeu ne învaţă să ne rugăm pen­tru oameni şi pentru lumea întreagă.

În lumea aceasta fiecare îşi are ascultarea lui: unul e împărat, altul patriarh, altul bucătar, fierar sau învăţător, dar Domnul îi iubeşte pe toţi, şi cine iubeşte mai mult pe Dumnezeu, acela va avea plată mai multă. Domnul ne-a dat porunca de a iubi pe Dumnezeu din toată inima, din tot cugetul şi din tot sufletul [Mt 22, 37]. Dar cum poţi să-L iubeşti fără să te rogi? De aceea, mintea şi inima omu­lui trebuie să fie întotdeauna libere pentru rugăciune.

Când iubeşti pe cineva, vrei să te gândeşti la el, să vor­beşti despre el, să fii împreună cu el. Dar pe Domnul su­fletul îl iubeşte ca pe Tatăl şi Ziditorul lui şi stă înaintea Lui cu frică şi iubire: cu frică, pentru că este Domnul; cu iubire, pentru că sufletul îl cunoaşte ca pe un Tată; El este foarte milostiv şi harul Său e mai dulce decât toate.

Şi eu am cunoscut că e uşor să te rogi, pentru că harul lui Dumnezeu ne ajută. în mila Sa Domnul ne iubeşte şi ne dă să vorbim cu El prin rugăciune, să ne căim şi să-I mulţumim.

N-am putere să scriu cât de mult ne iubeşte Domnul. Această iubire e cunoscută prin Duhul Sfânt, iar pe Duhul Sfânt îl cunoaşte sufletul ce se roagă. 

Unii zic că de la rugăciune vine înşelarea. E o greşeală însă. înşelarea vine de la rânduiala-de-sine [idioritmie], iar nu de la rugăciune. Toţi sfinţii s-au rugat mult şi în­deamnă şi pe alţii la rugăciune. Rugăciunea este cel mai bun lucru pentru suflet. Prin rugăciune se ajunge la Dum­nezeu; prin rugăciune dobândim smerenie, răbdare şi tot lucrul bun. Cine vorbeşte împotriva rugăciunii, acela n-a gustat în chip vădit niciodată ca să vadă cât de bun este Domnul şi cât de mult ne iubeşte. De la Dumnezeu nu vi­ne ceva rău. Toţi Sfinţii s-au rugat neîncetat; ei nu ră­mâneau nici o secundă fără rugăciune. 

Sufletul care a pierdut smerenia, pierde o dată cu harul şi iubirea faţă de Dumnezeu, şi atunci rugăciunea fierbinte se stinge; dar când sufletul are odihnă dinspre patimi şi-şi agoniseşte smerenie, atunci Domnul îi dă harul Său şi el se roagă pentru vrăjmaşi ca pentru sine însuşi şi se roagă cu lacrimi fierbinţi pentru întreaga lume.

Sfântul Siluan Athonitul
Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei