Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Cuvânt despre rugăciune

Cuvânt despre rugăciune

Cuvânt despre rugăciune

Cine iubeşte pe Domnul, acela îşi aduce aminte întot­deauna de El, iar aducerea-aminte de Dumnezeu naşte rugăciunea. Dar, dacă nu-ţi vei aduce aminte, atunci nu te vei mai ruga, iar fără rugăciune sufletul nu va rămâne în dragostea lui Dumnezeu, căci prin rugăciune vine harul / Duhului Sfânt. Prin rugăciune se păzeşte omul de păcat, fiindcă, rugându-se, mintea e ocupată de Dumnezeu şi cu duh smerit stă înaintea Feţei Domnului, pe Care-L cu­noaşte sufletul ce se roagă.

Fireşte, începătorul are nevoie de o călăuză, căci până se dă harul Sfântului Duh, sufletul are mare luptă cu vrăj­maşii şi nu-şi poate da seama dacă vrăjmaşul îi aduce dulceaţa sa. Poate deosebi aceasta numai cel ce a gustat el însuşi din experienţă harul Duhului Sfânt. Cine a gustat Duhul Sfânt recunoaşte apoi harul după gust.

Cine vrea să se îndeletnicească cu rugăciunea fără o călăuză şi îşi închipuie în mândria lui că poate să o înveţe singur după cărţi şi nu se va duce la un „stareţ” [„bătrân iscusit”], acela a căzut deja pe jumătate în înşelare. Dar pe cel smerit Domnul îl va ajuta şi, chiar dacă nu găseşte un povăţuitor experimentat, dar va merge la duhovnicul lui, oricare ar fi el, Dumnezeu îl va ocroti pentru smerenia lui. 

Gândeşte-te că în duhovnic viază Duhul Sfânt, şi el îţi va spune ce trebuie să faci. Dar dacă îţi spui: „Duhovnicul vieţuieşte în nepăsare, cum poate via în el Duhul Sfânt?”, pentru un astfel de gând vei suferi silnic şi Domnul te va smeri şi, negreşit, vei cădea în înşelare.

Rugăciunea se dă celui ce se roagă, cum se spune în Scripturi; dar rugăciunea pe care o săvârşim numai din obişnuinţă, fără zdrobire de inimă pentru păcate, nu este plăcută Domnului.

Întrerup pentru o vreme cuvântul despre rugăciune.

Sufletul meu tânjeşte după Domnul şi îl caut fierbinte, şi sufletul meu nu suferă să se gândească la altceva.

Sufletul meu tânjeşte după Domnul Cel Viu, şi duhul meu se avântă spre El ca spre Tatăl Ceresc şi o rudenie. Domnul ne înrudeşte cu El prin Duhul Sfânt. Domnul este drag inimii – e bucuria, veselia şi nădejdea noastră tare.

Bunule Doamne, caută cu milă la zidirea Ta şi arată-Te oamenilor prin Duhul Sfânt aşa cum Te-ai arătat robului Tău.

Bucură, Doamne, cu venirea Sfântului Tău Duh tot su­fletul cel întristat. Fă, Doamne, ca toţi oamenii care se roagă Ţie să cunoască pe Duhul Sfânt.

Oamenilor, să ne smerim toţi pentru Domnul şi pentru împărăţia cerurilor. Să ne smerim şi Domnul ne va face cunoscută puterea rugăciunii lui Iisus. Să ne smerim şi în­suşi Duhul lui Dumnezeu va învăţa sufletul.

Omule, învaţă smerenia lui Hristos şi Domnul îţi va da să guşti dulceaţa rugăciunii. Dacă vrei rugăciunea curată, atunci fii smerit, înfrânat, mărturiseşte-te cu sinceritate, şi rugăciunea te va iubi. Fii ascultător, supune-te cu bună conştiinţă stăpânirilor rânduite, fii mulţumit de toate şi atunci inima ta se va curaţi de gândurile deşarte. Adu-ţi aminte că Domnul te vede şi teme-te să nu întristezi cum­va pe fratele tău; nu-1 judeca şi nu-1 dispreţui nici măcar cu o privire, şi Duhul Sfânt te va iubi şi te va ajuta El însuşi întru toate.

Duhul Sfânt se aseamănă unei mame pline de dragoste. O mamă îşi iubeşte copilul şi-i este milă de el, tot aşa şi Duhului Sfânt îi este milă de noi, ne iartă, ne vindecă, ne povăţuieşte şi ne bucură; Duhul Sfânt se face cunoscut în rugăciunea smerită. 

Cine iubeşte pe vrăjmaşi va cunoaşte degrabă pe Dom­nul prin Duhul Sfânt, dar despre cel ce nu-i iubeşte, nu vreau să scriu, ci îl plâng, căci se chinuie pe sine însuşi şi pe alţii şi nu cunoaşte pe Domnul. 

Sufletul care iubeşte pe Domnul nu poate să nu se roa­ge, căci este atras spre El prin harul pe care 1-a cunoscut în rugăciune.

Pentru rugăciune ne sunt date bisericile; în biserici slujbele se săvârşesc după cărţi. Dacă biserica şi cărţile nu le ai totdeauna cu tine, rugăciunea lăuntrică însă e oricând şi oriunde cu tine. în biserici se săvârşesc dumnezeieştile slujbe şi viază Duhul Sfânt, dar cea mai bună biserică a luiDumnezeu e sufletul, şi pentru cine se roagă în sufletul său, pentru acela lumea întreagă se face biserică; dar aceasta nu este pentru toţi.

va urma

Sfântul Siluan Athonitul
Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *