41. Precum ploaia cu cât mai multă cade pe pământ cu atât îl înmoaie mai mult, aşa şi sfântul nume al lui Iisus, strigat de noi fără gânduri, cu cât îl chemăm mai des, înmoaie pământul inimii noastre şi îl umple de bucurie şi veselie.
42. Cei neîncercaţi e bine să ştie şi aceasta, că noi cei greoi şi povârniţi spre pământ cutrupul şi cu cugetul nu putem în nici un alt chip, decât prin necontenita trezvie a minţii şi prin chemarea lui Iisus Hristos, Dumnezeul şi Făcătorul nostru, să biruim pe vrăjmaşii netrupeşti şi nevăzuţi, care ne vreau răul şi sunt iscusiţi în a ni-l face, care sunt ageri şi uşori şi încercaţi în războiul pe care-l poartă din anii de la Adam şi până astăzi. De aceea celor neîncercaţi rugăciunea lui Iisus Hristos să le fie mijlocul de a proba şi de a cunoaşte binele. Iar celor încercaţi să le fie făptuirea, probarea şi liniştea cel mai bun mod şi învăţător al binelui.
43. Precum copilul mic şi fără răutate, văzând pe vreun făcător de năluciri, se bucură şi seia după el din nevinovăţie, aşa şi sufletul nostru, fiind simplu şi bun (căci aşa a fost creatde bunul Stăpân) se desfată de momelele nălucirilor diavolului; şi, amăgit, aleargă spre celrău ca la cineva bun, precum aleargă porumbiţa spre cel ce întinde curse puilor ei. Şi aşa îşi amestecă gândurile sale cu nălucirea momelii diavoleşti. Dacă întâlneşte faţa unei femei frumoase, sau altceva oprit cu totul de poruncile lui Iisus Hristos, voieşte să plănuiască ceva cu ele, ca să prefacă în faptă ceea ce i s-a arătat frumos. Şi atunci, căzând la consimţire, preschimbă, prin mijlocirea trupului, în faptă nelegiuirea din cugetare, spre osânda proprie.
44. Acesta-i meşteşugul vicleanului; şi cu aceste săgeţi otrăveşte tot sufletul. De aceea nu efără primejdie să lăsăm să intre în inima noastră gândurile, înainte ca mintea să ne fi fostmult cercată în război, şi mai ales la început. Fiindcă într-o clipă sufletul nostru se încântăde momelile diavoleşti, se îndulceşte de ele şi le urmează. Ci trebuie numai să le înţelegem şi îndată să le tăiem de cum răsar şi ne atacă (ne momesc). Dar după ce, prin războire îndelungată în acest lucru minunat, mintea s-a exercitat în el şi-l înţelege şi a dobândit deprinderea neîncetată a războiului, încât pătrunde cu adevărat gândurile, şi cum zice Proorocul: „Poate stăpâni uşor vulpile cele mici”, atunci trebuie să lase gândurile să vină înăuntru, apoi să le războiască în Hristos, să le vădească cu ştiinţă şi să le doboare.
45. Precum e cu neputinţă ca printr-un şanţ să” treacă foc şi apă deodată, tot aşa este cu neputinţă să intre în inimă păcatul, de nu va bate mai întâi în uşa inimii prin nălucirea momelii viclene.
46. Întâi este momeala (atacul); al doilea, însoţirea sau amestecarea gîndurilor noastre cuale dracilor vicleni, al treilea, consimţirea (învoirea) minţii de a se afla între cele două feluri de gânduri ce se sfătuiesc în chip păcătos; al patrulea este fapta din afară, sau păcatul. Dacă, prin urmare, mintea va fi atentă prin trezvie, prin împotrivire şi chemarea Domnului Iisus, va pune pe fugă nălucirea momelii de la răsărirea ei, cele ce urmează dinele rămânând fără împlinire. Căci cel viclean, fiind minte netrupească, nu poate amăgialtfel sufletele decât prin nălucire şi gânduri. Despre momeală David zice: „În dimineţi am ucis pe toţi păcătoşii pământului” şi celelalte; iar despre consimţire, marele Moise zice:„Si nu te vei învoi cu ei”.
47. Mintea cu minte se încaieră la luptă în chip nevăzut; mintea drăcească cu mintea noastră. De aceea e de trebuinţă să strigăm către Hristos ca să depărteze mintea drăcească,iar biruinţa să ne-o dea nouă, ca un iubitor de oameni.
48. Chip al liniştii din inimă să-ţi fie cel ce are o oglindă şi se uită în ea; şi atunci vei vedea cele scrise spiritual în inima ta, rele şi bune.
49. Ia seama să nu ai niciodată în inima ta nici un gând, nici neraţional, nici raţional, ca aşa să cunoşti cu uşurinţă pe cei de alt neam, adică pe cei întâi născuţi ai Egiptenilor.
50. Cât de bună, de plăcută, de luminoasă şi de dulce, cât de frumoasă şi de strălucitoare virtute este trezvia, călăuzită de Tine, Hristoase, pe drum bun şi umblând cu multă smerenie a minţii omeneşti, care veghează. Căci îşi întinde până la mare şi până în adâncul vederilor ramurile ei şi până la râurile tainelor desfătătoare şi dumnezeieşti mugurii ei; şi adapă mintea, arsă de multă vreme, din pricina necredinţei, de sărătura duhurilor rele şi acugetului duşmănos al trupului, care este moarte.
Sfântul Isihie Sinaitul
Cuvânt despre trezvie și virtute, Filocalia, vol. 4.
Către Teodul – Scurt cuvânt de folos sufletului şi mântuitor despre trezvie şi virtute
Aşa numitele cuvinte despre împotrivire şi rugăciune
