Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Cuvânt la Apostolul Dumincii a 7-a după Paşti, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, de la Fapte 20, 16-18; 28-36

Cuvânt la Apostolul Dumincii a 7-a după Paşti, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, de la Fapte 20, 16-18; 28-36

Cuvânt la Apostolul Dumincii a 7-a după Paşti, a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, de la Fapte 20, 16-18; 28-36

Pr. Constantin NECULA

Drept aceea, privegheaţi…

Nu ne despărţim de Sfântul Apostol Pavel nici în Duminica aceasta. Astăzi trecem pe apă, pe lângă Efes, grăbindu-ne în golful din cetatea Miletului. Da. Aceea din care Thales, renumit geometru al antichităţii, a reuşit să măsoare distanţa pe mare. Azi nu ar mai fi posibil, marea retrăgându-se câţiva kilometri buni. Ca şi la Efes, unde astăzi corabia ce aducea pe Maica Domnului cu Ioan Apostolul, pe Sfântul Pavel, pe Luca Evanghelistul ori pelerinii de altădată nu ar mai putea andoca. Ţărmul e departe de cetate. La Milet, Sfântul Pavel cheamă pe preoţii Bisericii din Efes. După tradiţie, pe locul unde a avut loc întâlnirea s-a zidit ulterior o Biserică a Sfintei Treimi. Pavel alege soluţia ca să nu întârzie în drumul său spre Ierusalim. Nu se grăbea, cum o făcea ca iudeu, să prăznuiască Paştele. Ci acum mergea să prăznuiască Cincizecimea, praznicul naşterii Bisericii văzute. Chiar dacă din Apostolul zilei ne lipsesc în lectură publică 10 versete, vă îndemn să recitiţi întreaga construcţie de text care ne povesteşte întâlnirea dintre Apostol şi conducătorii comunităţilor creştine chemate în adunare. Este, de fapt, o epistolă către Episcopi. Un text-programatic, cum am spune astăzi. Un text plin de Duh Sfânt, după care, cred, ar trebui sa ne orientăm în tot ce înseamnă viaţă comunitară în Hristos. Pare că Sfântul Pavel gustă iar din fiorul-memorie al Cincizecimii. Vorbeşte despre sine ca să arate puterea lucrării Duhului Sfânt în viaţa sa. Mânat spre Ierusalim de Duhul, nu se teme. Intuieşte necazurile – care vor şi veni –, dar nu face din ele prilej de sminteală misiunii sale, curajului său. Cuvintele de foc ale mărturisirii sale îmi par acestea, pe care mi le-aş scrie cu foc aprins în inimă de aş putea face aceasta: „Dar nimic nu iau în seamă şi nu pun niciun preţ pe sufletul meu, numai să împlinesc calea mea şi slujba mea pe care am luat-o de la Domnul Iisus, de a mărturisi Evanghelia harului lui Dumnezeu” (Fapte 20, 24). Să spun că-i înţeleg gândul e prea puţin. Să spun că e singurul meu gând ca om e prea mult. Dar recunosc că este una dintre cele mai cutremurătoare mărturii ale vreunui om despre misiunea sa din câte am citit. Mai ales că am conştiinţa că Sfântul Apostol nu o spunea doar ca să entuziasmeze pe cei adunaţi dinaintea lui. Asta nu înseamnă că nu preţuia sufletul său, ci că aflase adevărata lui preţuire: în Hristos Dumnezeu.

Din acest punct începe să le vorbească celor de al căror sânge este curat dinaintea lui Dumnezeu. Le-a spus voia lui Dumnezeu întru toate. Ideea aceasta, „nu m-am ferit să vă vestesc toată voia lui Dumnezeu”, arată că nu le-a ascuns nimic. Nici chiar că preţul slujirii în Hristos poate fi moartea. Descoperă astfel episcopilor, căci lor le rosteşte cuvintele, misiunea fundamentală a slujirii lor: „Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu Însuşi sângele Său” (Fapte 20, 28). E mesajul prin care orice vocaţie în slujire în Dumnezeu şi Biserica Sa nu poate fi revendicată din vreun merit personal. De aceea ideea că vreun slujitor al Evangheliei ar avea drepturi – de exemplu – este oarecum falsă. El are o chemare şi o harismă pentru a o împlini. Nu este un joc de democraţie slujirea, ci unul de asumare cu responsabilitate a unei chemări autentificate în Duhul Sfânt.

Suntem, aşadar, păstori şi păstoriţi, aşezaţi în pleroma Bisericii, dar preţul pentru această închegare în Duhul Sfânt este Însuşi sângele lui Hristos Dumnezeu-Omul. Aici este şi sensul pomenirii acestui text în Duminica pomenirii Părinţilor de la Sinodul 1 Ecumenic (Niceea, 325 d. Hr), care a statornicit că Fiul este de o fiinţă cu Tatăl (homoousios), combătând în primul rând pe ereticul Arie, cel care aducea în discuţie alt termen (homiousios), prin care Fiul era de fiinţă asemănătoare cu Tatăl. O să ziceţi că sunt amănunte. Nu. Sunt mesajele de limpezire ale Mărturisirii Bisericii, arătând că la Scriptură şi Învăţătură nu lucrăm cu şurubelniţele intereselor doctrinare, cărora le devenim slugi. Sfântul Pavel vorbeşte celor din Sinodul de la Milet – petrecut după unii specialişti cam prin anul 57 d. Hr., în timpul celei de a treia călătorii misionare – despre fundamentul Bisericii, despre cum Hristos este Cel care Şi-a câştigat Biserica cu Însuşi Sângele Său, despre încredinţarea lor cuvântului harului Său şi, prin aceasta, binecuvântându-i întru moştenirea cea întru toţi cei sfinţiţi. Le aduce aminte despre lipsurile în care a trăit şi despre modul în care slujirea sa în mijlocul lor nu a fost o aşezare în mulţumire de sine şi pricopseală. Cuvintele sale loveau, sunt convins, cu puterea unui val de har. Îi îndeamnă să privegheze intuind şi descriindu-le tocmai oamenii-motiv de sminteală. Este atât de actuală rostirea lui, că aproape te înspăimânţi! Recitiţi. Îndemnul său cu lacrimi – timp de trei ani născuse cu lacrimi şi priveghere comunitatea (amănunte pot fi citite şi în epistola către Efeseni) – se încheie cu plecarea genunchilor şi împreună-rugăciune. Poate cea mai vrednică icoană a creşterii şi adâncirii în credinţă a unei comunităţi, a unei familii de Duh Sfânt. Nu puţin înainte le spune celor adunaţi la Milet şi Faptele consemnează: „Toate vi le-am arătat, căci ostenindu-vă astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua!” (Fapte 20, 35). Osteneală, ajutor celor slabi, amintire de cuvintele Domnului care ne spun că principiul ajutorului necondiţionat acordat aproapelui nu este dogmă politică ori ideologică. Pentru gâlcevitorii pe tema Tradiţiei Bisericii versetul e prilej de meditaţie. Îl credem pe Apostol că a spus Domnul cele consemnate? Înseamnă că vor mai fi fost şi altele care au ajuns la noi prin ecoul de memorie al Bisericii. Care numai întărite prin Mărturia Sinoadelor Ecumenice devin Tradiţie. Tradiţie care nu, nu e o sumă de păreri personale, ci un râu limpede, ce însoţeşte de aproape fluviul adânc al Scripturii, fără a tulbura apele de har ale acestuia din urmă.

Petrecut la corabie, Pavel lasă tristeţe în urma lui. Nu aveau să-l mai vadă. Dar trecând marea vieţii acesteia, lupta cea bună luptând, am convingerea întâlnirii lor în Biserica Triumfătoare. Ca într-un golf ce nu-şi retrage niciodată apele…

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!