Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Cuvântul fr. Traian Dorz de la Adunarea de comemorare a Părintelui Iosif Trifa, din 14 feb.1988, de la Sibiu

Cuvântul fr. Traian Dorz de la Adunarea de comemorare a Părintelui Iosif Trifa, din 14 feb.1988, de la Sibiu

Cuvântul fr. Traian Dorz de la Adunarea de comemorare a Părintelui Iosif Trifa, din 14 feb.1988, de la Sibiu

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Preaiubiţii noştri fraţi şi surori, din toată inima se cuvine să-I mulţumim lui Dumnezeu fiecare dintre noi şi toţi împreună pentru sărbătoarea minunată de astăzi şi pentru acest prilej fericit pe care Dumnezeu ne-a rânduit şi ne-a ajutat să-l putem petrece şi trăi împreună aceste câteva ceasuri de sărbătoare neuitată.

Recapitulăm în inima noastră şi-n mijlocul nostru şi împreună cu toţii evenimentul fericit pe care-l sărbătorim acum. Se împlinesc astăzi (zilele acestea) 50 de ani de la trecerea în veşnicie a Părintelui nostru, acest mare om al lui Dumnezeu. Se împlinesc anul acesta multe evenimente fericite pe care le sărbătorim. În 3 martie se împlinesc 100 de ani de la naşterea sa. La Anul Nou, pe care l-am sărbătorit împreună tot aici, s au împlinit 65 de ani de la înfiinţarea acestei minunate Lucrări a lui Dumnezeu, Oastea Domnului, care a făcut în mijlocul nostru, în Biserica noastră, în credinţa noastră şi în patria noastră lucrarea tainică şi strălucită pe care a făcut-o, la venirea Domnului Iisus pe pământ, propovăduirea Evangheliei Sale.

Domnul Iisus, la venirea Sa, a adus o veste mare şi sfântă, mesajul de la Tatăl. Şi mesajul acesta era: porunca naşterii din nou, porunca întoarcerii de la o viaţă întunecată la o viaţă luminoasă. Porunca trecerii noastre din firea pământească în firea duhovnicească. Pentru că aceasta era chemarea lui Dumnezeu rânduită de El pentru mântuirea omenirii noastre. Mântuitorul, când a venit, cu acest gând a venit: „Trebuie să vă naşteţi din nou! Trebuie să deveniţi făpturi noi, fiinţe noi, pentru că Dumnezeu, Care este sfânt, vrea închinători sfinţi”. Şi El ne-a creat pentru a deveni oameni noi, într-o fire nouă, într-o viaţă nouă, într-o trăire nouă, pentru că numai în felul acesta noi putem realiza voia lui Dumnezeu pe pământ. Voia lui Dumnezeu, care este fericirea noastră şi trupească, şi duhovnicească. Şi a noastră ca indivizi, şi a familiilor noastre, şi a întregii noastre societăţi.

Aceasta a fost porunca cu care a venit Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu pe pământ. Omul căzuse, prin păcat, în starea de întuneric şi de izolare totală, şi de rupere totală de Dumnezeu. Această stare era moartea şi pierzarea nu numai a individului, ci a lumii întregi. Singura salvare era naşterea din nou, ridicarea din această stare, saltul de la moarte spre viaţă, trans¬formarea fericită din starea de oameni pierduţi şi izolaţi, şi depărtaţi de Dumnezeu, la starea de apropiere de Dumnezeu.

Fenomenul acesta minunat al naşterii din nou a fost propovăduit permanent de Hristos şi de ucenicii Săi de-a lungul secolelor, de atunci. Venirea Domnului Iisus pe pământ a însemnat o revelaţie, o transformare, un hotar veşnic în istoria omenirii. Noi numărăm anii şi de dinainte până la El, şi de după, de la El. Pentru că Mân¬tuitorul a venit să facă schimbarea cea nouă şi înnoitoare, şi sfinţitoare a întregii istorii şi a întregii omeniri. Căzusem prin păcat, dar a trebuit să fim înnoiţi şi sfinţiţi prin harul lui Dumnezeu. Fără aceasta nu era iertare şi mântuire nici trupească, nici sufletească. De la venirea Domnului şi de la propovăduirea Lui a început această eră nouă şi strălucită prin acest salt de la păgânism la lumina credinţei. Prin acest salt de la starea de păcătoşenie şi pierzare la starea de mântuire. Această luptă de redresare a vieţii a început cu Mântuitorul şi a continuat până astăzi şi va continua până la sfârşit. Oriunde s-a făcut această transformare sfântă s-a făcut o înnoire de la moarte spre viaţă şi de la întuneric spre lumină, şi de la iarnă spre primăvară.

Noi trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu totdeauna pentru venirea Domnului Iisus pe pământ. Că fără venirea Lui am fi rămas în pierzarea şi-n întunericul păcatului veşnic. Apoi trebuie să-I mulţumim pentru acei oameni minunaţi prin care Mântuitorul a continuat opera Sa de înnoire şi de sfinţire, şi de primenire permanentă a omenirii. De-a lungul veacului şi istoriei, Dumnezeu a avut în toate popoarele oameni minunaţi prin care a căutat să trezească solia mântuirii în sufletele tuturor celor care erau pierduţi. Toate popoarele lumii au avut de la Dumnezeu o ocazie, un profet, o solie minunată care să-i ridice din păcat şi să-i întoarcă la mântuire şi la viaţa veşnică.

Dumnezeu a rânduit, în bunătatea Sa, ca şi poporul nostru să aibă acest har de la Dumnezeu: să se nască în mijlocul poporului nostru un om binecuvântat care să ne aducă aminte de singura cale, de singura salvare, de singurul salt mântuitor: naşterea din nou; renaşterea duhovnicească; transformarea noastră spre o viaţă nouă. Toţi oamenii doresc şi văd că este nevoie de o renaştere sufletească, de un om nou. Numai felul în care oamenii au căutat să facă această transformare în indi-vizi şi-n societate n-a dat rezultate şi n-a putut da niciodată un rezultat definitiv şi valabil, decât acela pe care l-a lăsat Domnul Hristos şi l-au propovăduit urmaşii Săi.

Poporului nostru, Domnul, în bunătatea Sa, a avut grijă să-i trimită, la fel, un profet binecuvântat. Cum toate popoarele şi-au avut profeţii lor, mai mult sau mai puţin credin¬cioşi, mai mult sau mai puţin ascultaţi, Dumnezeu a rânduit ca şi-n poporul nostru acest om să fie glasul lui Dumnezeu pentru redresarea şi mântuirea noastră. Noi asistăm aici acum la evenimente cu reper¬cursiuni veşnice spre binele sau răul celor care ascultă sau nu ascultă voia lui Dumnezeu. Când un profet vine în mijlocul unui popor şi el dovedeşte cu putere, prin roadele pe care le aduce viaţa şi mărturisirea sa, că este un om al lui Dumnezeu, datoria celor între care Dumnezeu îl trimite este ca ei să-l asculte şi să-l urmeze. Dar oamenii mari niciodată n-au fost înţeleşi la timp de contemporanii lor. Toţi oamenii mari au avut contemporani foarte mici. Şi, din cauza micimii lor, ei n-au putut să vadă mărimea acelor oameni minunaţi pe care Dumnezeu li-i trimitea cu un mesaj sfânt. Acolo unde poporul a înţeles mesajul ceresc prin profetul trimis la el, poporul a trăit o revelaţie strălucită, o naştere, o renaştere duhovnicească de la moarte la viaţă, de la întuneric la lumină şi de la robie la libertate.

Noi trebuie să-I mulţumim mereu lui Dumnezeu pentru acest mare om al Său. Dar, ca toţi oamenii mari ai lui Dumnezeu, nici el, la vremea lui, n-a fost cunoscut şi recunoscut la adevărata sa dimensiune şi mărime pe care o avea. Noi trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat să ajungem să putem recunoaşte acest adevăr. Iată: la 50 de ani de la moartea acestui om (moarte pământească), în jurul mormântului său se adună din ce în ce tot mai multe mii de suflete şi tot mai multe vieţi înalte şi frumoase. Lucrarea acesta izvorâtă prin puterea lui Dumnezeu şi care a făcut transformarea aceasta a naşterii din nou – lucru neobişnuit, fenomen necunoscut înainte în viaţa poporului nostru – este dovada că tot ce s-a făcut prin acest om este lucrarea puterii lui Dumnezeu.

Noi asistăm acum aici la un moment impresionant. Sărbătorim un om al lui Dumnezeu unic. Încet, încet, se va face lumină şi se va face ziuă în conştiinţele noastre. Şi atunci vom vedea ce lumină strălucită a adus Dumnezeu prin acest om în mijlocul poporului nostru. Fenomenul acesta este unic. Toţi cei care au fost trimişi de Dumnezeu până acum în Biserica creştină au făcut, la timpul lor, un zgomot puternic şi au pornit o lucrare mare. Mulţi inovatori de aceştia, în decursul istoriei, au pornit lucrări puternice în Biserica şi-n credinţa creştină. Dar majoritatea lor până astăzi au ajuns în conflict cu instituţia pe care doreau s-o ajute la redresarea ei morală. Oastea Domnului este un fenomen unic, care, în direcţia aceasta, lucrează într-un fel binecuvântat de Dumnezeu. Această Lucrare, aducând un suflu nou, un curent nou de trăire şi viaţă duhovnicească, evanghelică în lumea noastră, în istoria noastră şi-n poporul nostru, n-a ajuns în conflict deschis cu nimeni. N-a luptat niciodată împotriva nici unei instituţii rânduite de Dumnezeu în poporul nostru. Ne-am smerit şi am căutat să facem voia lui Dumnezeu trăind în pace, în ascultare şi-n respect faţă de fiecare individ, faţă de fiecare autoritate, faţă de fiecare idee rânduită de Dumnezeu aici. Ce minunat este să nu fii în conflict cu nimeni! I-am iubit pe toţi şi ne rugăm pentru toţi. Indiferent de comportarea altora faţă de noi, Dumnezeu ne-a învăţat pe noi prin Cuvântul Său cel Sfânt şi prin omul Său cel sfânt să-i iubim pe toţi; să-i iertăm pe toţi; să dorim mântuirea tuturor şi să ne rugăm pentru toţi. Noi n-avem duşmani pe nimeni. Nu interesează cum s-au comportat alţii faţă de noi şi nici cum se vor comporta în viitor. Noi îi vom iubi şi vom rămâne până la sfârşit pe calea acestei iubiri pe care ne-a învăţat Mântuitorul s-o avem faţă de toţi.

Iubim patria noastră pentru că ştim că Dumnezeu ne-a dat-o [ca pe] o valoare eternă pentru noi, pentru urmaşii şi copiii noştri. Noi nu ne-am ferit când a fost nevoie să dovedim dragostea noastră faţă de patria noastră. Ne-am dus unde am fost trimişi. Chiar în faţa morţii. Avem părinţi care au murit pe front pentru apărarea şi libertatea patriei noastre. Avem fraţi… Noi înşine ne-am dat preţul nostru de ani, de jertfe şi de suferinţe, ca să arătăm că dragostea noastră faţă de patria aceasta nu e numai lozinci, nici numai cântece patriotice… Ci e dovada jertfei, a lacrimilor şi a ostenelilor noastre, a muncii noastre cinstite, cum ne-au învăţat pe noi părinţii noştri şi Hristosul nostru. Dragostea noastră faţă de credinţa părinţilor noştri, faţă de Biserica noastră strămoşească nu-i numai vorbă şi nu-i numai cântare, şi nu-i numai „Doamne, miluieşte-ne!”. Am dat pentru credinţa noastră jertfa vieţii noastre, că ne iubim Biserica noastră şi credinţa părinţilor noştri în care şi-au jertfit şi şi-au sfârşit viaţa cu biruinţă înaintaşii noştri sfinţi. Noi dorim, prin pilda vieţii noastre trăite în conştiinţa ascultării de Dumnezeu şi-n dragostea faţă de părinţii şi istoria noastră, să rămânem statornici şi credincioşi. N-am vrut nicio¬dată să ne părăsim nici ţara noastră, nici credinţa noastră. Aşa cum am fost, am dorit să rămânem aici, cum au spus luptătorii de la Mărăşeşti: „Aici vom muri!”, pentru patria aceasta, pentru credinţa aceasta, pentru că dorim fericirea şi mântuirea poporului nostru. Pentru că mântuirea noastră şi a copiilor noştri este legată de mântuirea neamului nostru şi a patriei noastre. Ne rugăm lui Dumnezeu pentru fericirea acestui pământ şi acestui cer. Pentru că atâta cer avem deasupra capului nostru, cât pământ avem sub picioarele noastre. Şi înaintaşii noştri, şi istoria noastră, şi tot ce avem noi sfânt este în pământul acesta şi-n cerul acesta. În acest pământ locuiesc osemintele părinţilor noştri şi-n cerul acesta de deasupra noastră sunt sufletele lor. Pe pământul acesta dorim să trăim, să muncim şi să luptăm pentru fericirea acestui pământ. Şi, pentru mântuirea noastră, a sufletelor noastre şi a viitorului nostru, dorim să iubim acest cer şi să-L binecuvântăm pe Dumnezeu aici; aducându-ne partea noastră de sudoare, de lacrimi, de cântare şi de bucurie pentru fericirea acelor care trăiesc pe acest pământ şi sub acest cer.

Omul acesta sfânt care odihneşte aici e părintele nostru care a zidit în sufletele noastre această conştiinţă şi această dragoste faţă de acest pământ şi faţă de acest cer. Ne-a făcut să-l iubim din toată inima şi să muncim, şi să-i învăţăm pe copiii noştri şi pe copiii copiilor noştri că noi n-avem alt pământ şi n-avem alt cer decât acesta sub care suntem şi pe care umblăm. De aici ne câştigăm pâinea noastră şi a copiilor noştri şi de sus, din cerul acesta, ne primim binecuvântarea de la Dumnezeul nostru şi binecuvântarea de la înaintaşii noştri care, prin exemplul lor sfânt, ne-au învăţat că aşa trebuie să trăim, aşa trebuie să murim. Luptătorii de la Mărăşeşti au spus în jurul poziţiei lor: „Aici vom muri! Dar vom apăra acest pământ”. N-au murit toţi… dar l-au apărat.

Aceasta este porunca pe care ne-a lăsat-o şi nouă Domnul şi înaintaşii noştri. Şi de aceea cinstim pe acest fel de oameni binecuvântaţi. Când ne ducem la Putna şi ascultăm clopotele care spun: „Şte-fan! Şte-fan!”, sufletele noastre vibrează şi ochii noştri se umplu de lacrimi de recunoştinţă pentru că au fost astfel de oameni care ne-au învăţat pe noi dragostea de Dumnezeu şi dragostea de ţară. El a spus: „Eu nu apăr aici numai libertatea poporului şi fiinţa neamului nostru, ci credinţa în Dumnezeu, singurul nostru ocrotitor, Care apără patria noastră şi ne apără viaţa noastră. De-a lungul istoriei, Dumnezeul nostru ne-a apărat. Noi citim Biblia. Dar citim cu aceeaşi veneraţie şi cu acelaşi respect şi istoria. Citim ce au scris Sfinţii Evanghelişti despre viaţa Mântuitorului, sfinţii profeţi despre viaţa poporului lui Dumnezeu; dar citim cu aceeaşi veneraţie ce au scris cronicarii noştri. Şi noi învăţăm Evanghelia nu numai din istoria poporului evreu şi din Biblia Vechiului Testament. Învăţăm Biblia şi credinţa din istoria neamului nostru şi din felul minunat în care ne-a învăţat Neagoe Basarab când a spus: „Mai ’nainte de toate, fiul meu, să crezi în Dumnezeu, Care este singurul nostru apărător şi ocrotitor”. Şi, pentru că copiii credincioşi au ascultat de astfel de părinţi credincioşi, patria noastră durează, pentru că Dum-nezeu o binecuvântează şi din cer, pentru sufletele lor, şi de pe pământ, pentru moaştele sfinte care au dus până la capăt nu numai dragostea de neam, ci şi dragostea de Dumnezeu.

Părintele nostru ne-a învăţat acest lucru: că dragostea noastră de neamul nostru nu poate să trăiască fără dragostea de Dumnezeu. În zadar spunem noi că ne iubim patria, dacă n-avem dragostea şi credinţa pe care le-au avut faţă de Dumnezeu înaintaşii noştri. Fiindcă această dragoste şi credinţă i au învăţat pe ei şi i-au ajutat pe ei, şi i-au întărit pe ei să poată apăra până la jertfa vieţii lor şi bunul, şi libertatea, şi fiinţa acestui neam şi a acestui pământ. De aceea împletim noi cu dragostea de Dumnezeu dragostea de ţară şi cu dragostea de patria noastră dragostea de Dumnezeu. Pentru că numai împreună trăiesc aceste lucruri şi valori şi împreună ele ne vor ajuta şi pe noi să supravieţuim prin toate încercările, cum i-au ajutat pe ei şi au supravieţuit până astăzi.

Suntem datori recunoştinţă faţă de astfel de oameni. În patrimoniul nostru, în istoria noastră, în altarul cel sfânt şi în chivotul inimii noastre, alături de marii oameni ai lui Dumnezeu pe care i-a avut patria noastră, l-am aşezat pe acest mare om al lui Dumnezeu care a fost părintele nostru. El a reabilitat în viaţa noastră dragostea de Dumnezeu şi a făcut să se trezească în conştiinţele noastre grija cea mare şi sfântă a naşterii noastre din nou; a făcut să se realizeze minunea aceas-ta în viaţa noastră.

Mântuitorul a lăsat acest adevăr: fără naşterea din nou nu poate să existe mântuire; nici Împărăţia lui Dumnezeu. Părintele Iosif a reeditat în viaţa noastră acest lucru. Şi unii dintre scriitorii noştri au spus şi au intuit acest adevăr. Macedonski a spus într-unul din rondelurile sale: „În cer se-ajunge dintr-un salt / sau nu se-ajunge-n veci de veci”. Acest salt al ajungerii noastre în cerul cel minunat al libertăţii, al conştiinţei, al curăţiei, al vieţii veşnice şi al binecuvântării este naşterea din nou. Este renaşterea sufletească. Prin Hristos, noi putem deveni oameni noi. Toată lumea doreşte să aibă oameni noi. Se vede că omul vechi, omul lumesc s-a uzat, s-a ramolit, a decăzut, a dat faliment. E nevoie de un om nou. Şi pe acest om nou numai Hristos îl poate face. Pentru că El face operaţia nu din afară înăuntru, ci dinăuntru în afară. El schimbă inima. El nu transplantează inimă străină într-un organism străin. Ci inima cea veche, cea rea, cea bolnavă o transformă prin¬tr o înnoire sfântă şi face o minte nouă şi un om nou. Şi acest om nou, printr-o minte nouă şi printr-o inimă nouă, alcătuieşte familia cea nouă, societatea cea nouă, generaţia cea nouă, viitorul cel nou. Fără Hristos nu există naştere din nou! Nici om nou! Numai Hristos poate să-l transforme. Pentru că aceasta este o lucrare dumnezeiască şi duce la o viaţă şi la o trăire duhovnicească.

Noi Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru această sărbătoare. Şi, aducând slavă lui Dumnezeu pentru acest minunat timp pe care ne-a ajutat să-l trăim, aducem tot aşa mulţumire lui Dumnezeu pentru că am avut în mijlocul poporului nostru astfel de oameni minunaţi la sfârşitul felului de vieţuire al cărora noi putem privi cu admiraţie, cu adoraţie şi cu dorinţa de a realiza şi noi în viaţa noastră astfel de trăiri dumnezeieşti pe care le-au realizat ei. Prin faptul că ei au putut să realizeze înseamnă că există posibilitatea ca aceste lucruri să se facă. Şi noi dorim din toată inima să constatăm astăzi o mare minune care s-a făcut şi se face în mijlocul poporului nostru. Lucrarea Oastei Dom¬nului este o lucrare de renaştere sufletească. Nu-i un curent străin! Nu vine să ne aducă învăţături străine, nici să ne îndepărteze pe noi de sufletul sănătos şi curat al neamului nostru şi al credinţei noastre. Ci vrea să recondiţioneze ceea ce s-a deteriorat în aceste valori sfinte. Să ne facă pe noi din nişte oameni indolenţi, nepăsători, apatici, nişte oameni care să ne iubim patria noastră din toată inima. Să ne iubim cre-dinţa noastră şi să lucrăm nu numai cu vorba, ci cu fapta şi cu viaţa noastră pentru redresarea şi înălţarea sufletească a nea-mului nostru şi a credinţei noastre. Că, mergând pe calea păcatului, noi ne pierdem şi ca credinţă, şi ca neam. Păcatul… aţi văzut în toate argumentele istorice care s-au adus de a lungul veacurilor: unde o societate s-a îmbâcsit în păcat şi s-a depărtat de tot ceea ce este curăţie, lumină, cinste, demnitate, nobleţe şi frumuseţe sufletească, poporul acela a pierit. Păcatul duce totdeauna la pierzare şi pe-un om, şi pe-o familie, şi pe-un popor, şi pe-o generaţie. Salvarea poate să vină numai printr-o puternică izbăvire de sub puterea păcatului, prin acel salt despre care spunea Macedonski: „În cer se-ajunge dintr-un salt / sau nu se-ajunge-n veci de veci”. Acest salt a venit Părintele Iosif să ne facă să-l facem. Căzuse poporul nostru în tot felul de păcate şi se adâncea… căzuse Biserica noastră în apatie. Dinăuntru ne rodea păcatul, din afară tot felul de dezbinări şi de tulburări. O singură salvare s-a ivit: întoarcerea puternică, imediată la Dumnezeu. Şi acest salt fericit a făcut să se nască Lucrarea Oastei Domnului la Anul Nou 1923. La revelionul acestui an am sărbătorit 65 de ani de atunci. Aici în Sibiu. Pentru că aici s-a făcut minunea aceasta.

Acum sărbătorim 50 de ani de când acest mare om al lui Dumnezeu – care a trăit o viaţă chinuită şi scurtă – prin puterea cu care Duhul lui Dumnezeu a lucrat în el şi prin roadele minunate ale sale, el, iată, a făcut în ţara noastră ceea ce n-au făcut, în mii de ani, mii de oameni până la el: această mişcare de renaştere sufletească, ce este în continuă ascensiune. Dumnezeu binecuvântează rodul ostenelilor lui şi iată: noi acum, atâtea sute de suflete, venim înflăcăraţi de dragostea lui Dumnezeu şi stăm recunoscători, cu un gând pios şi smerit, să ne arătăm preţuirea noastră faţă de acela prin care Dumnezeu ne-a arătat nouă acest dar.

Am spus că Oastea Domnului este un fenomen unic nu numai în timpul de faţă şi nu numai în Biserica noastră, ci în toată mişcarea creştină. Toate mişcările duhovniceşti care s au ridicat nemulţumite de o stare, propovăduind alta, s-au izolat de instituţia din care se născuseră şi au ajuns în conflict unii cu alţii… Şi, în loc să aducă unitate şi armonie, şi pace pe pă-mânt, au adus mai multe dezbinări. Dar Lucrarea aceasta – aşa cum am spus – n-a creat conflict deschis niciodată şi nu va crea niciodată cu nimeni. Doreşte numai renaşterea sufletească a fiecăruia dintre noi. Pentru că de această renaştere depinde fericirea pământului nostru, fericirea familiei noastre, fericirea timpurilor noastre, fericirea istoriei noastre. Şi, pentru că acest mare om al lui Dum¬nezeu a avut acest mesaj unic, el are şi meritul unic. Nici într-o altă confesiune creştină, o mişcare de renaştere sufletească n-a trăit şi n-a durat atât de mult şi n-a lucrat aşa de frumos ca această Lucrare. De ce? Pentru că aceasta este ridicată de Dumnezeu spre binele nostru şi e singurul mijloc de salvare a poporului nostru din corupţie şi din păcat şi a Bisericii noastre din indolenţă şi din nepăsare. Trebuie să ne înrolăm cu toţii pe această linie sfântă pentru binele urmaşilor noştri, al copiilor noştri, pentru a asigura fericirea pământului nostru, a patriei noastre şi viitorul şi mântuirea sufletelor noastre. Pentru că de renaşterea noastră sufletească şi de întoarcerea noastră la Dumnezeu depind toate aceste lucruri.

Aşa să înţelegem noi sărbătoarea aceasta a acestui mare om al lui Dumnezeu. De aceea Îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat să avem astfel de oameni. Câtă vreme i-am avut în mijlocul nostru şi nu i-am ştiut preţui, măcar acum, când vedem roadele umbletelor lor şi mai avem între sufletele noastre şi în mijlocul nostru astfel de suflete, să ne ataşăm şi noi din toată inima…

Vrem binele patriei noastre? Să ne întoarcem la Dumnezeu. Vrem mântuirea familiei noastre? Să ne naştem din nou şi să începem o viaţă nouă, sfântă, cu Dumnezeu. Vrem viitorul fericit al nostru şi al tuturor celor pe care-i iubim? Atunci acesta nu poate să vină decât dintr-o dragoste puternică, dintr-un ataşament puternic de această idee înnoitoare şi sfinţitoare a vieţii noastre. Oastea Domnului are rezolvarea fericită a tuturor acestor aspiraţii. Şi ca neam al nostru, şi ca credinţă a noastră. Ne iubim Biserica noastră. Ţinem la credinţa noastră. Orice a fost de pătimit, noi nu ne-am părăsit credinţa. Şi i-am îndemnat pe copiii noştri să rămână şi ei cum ne-a îndemnat pe noi Părintele Iosif când, de pe patul morţii, ne-a spus: „Cu mine, lumea are ce are… pentru că eu sunt o victimă neajutorată în faţa unor agresiuni nedrepte. Dar voi să rămâneţi credincioşi. Să vă iubiţi patria şi să iubiţi credinţa părinţilor noştri. Va veni vremea când istoria şi Dumnezeu ne vor face nouă dreptate. Şi atunci se va vedea cât de mult L am iubit noi pe Dumnezeul nostru, credinţa noastră şi patria noastră. Voi aşa să creşteţi!”. Şi noi aşa am crescut. Şi de aceea învăţăm şi noi la fel pe copiii noştri şi învăţăm pe cine vrea să ne asculte şi vrea să iubească propria sa mântuire şi viitorul propriei sale familii. Să se ataşeze de această Lucrare sfântă ca singura prin care Dumnezeu vrea să aducă fericirea sufletelor noastre, a patriei noastre, a credinţei şi Bisericii noastre.

Spunem cum au mai spus şi alţii: „Dacă mântuirea neamului nostru şi redresarea, şi înviorarea Bisericii şi credinţei noastre nu vor veni prin Oastea Domnului, atunci nu vor mai veni niciodată. Dumnezeu a trimis special această Lucrare pentru neamul nostru şi pentru credinţa noastră. Cine iubeşte neamul său şi credinţa sa trebuie să se ataşeze de acest curent sănătos, de acest aluat sfânt care aceste lucruri sfinte doreşte să le dospească în viaţa noastră. Mulţumim lui Dumnezeu pentru această clipă şi pentru această zi. Mulţumim lui Dumnezeu pentru conducerea patriei noastre şi a cetăţilor noastre, prin îngăduinţa cărora noi ne bu-curăm astăzi de libertatea de a-L slăvi pe Dumnezeu şi de a ne arăta recunoştinţa faţă de binefăcătorul nostru. Ne rugăm pentru toţi aceştia pe care i-a pus Dumnezeu (…), [încredin-ţându-i] că vom fi până la sfârşitul zilelor noastre credincioşi idealului nostru naţional şi idealului nostru religios. Ne vom iubi patria şi, aşa cum am fost gata să ne dăm pentru ea libertatea şi viaţa noastră când a fost în primejdie, îi vom sfătui şi-i vom îndemna şi pe urmaşii noştri să facă la fel, pentru că aşa ne-au învăţat pe noi părinţii noştri, care şi-au dat nu numai munca şi sudoarea, şi lacrimile, ci şi-au dat şi viaţa lor pentru salvarea patriei noastre. Noi ne bucurăm acum într-o patrie liberă pentru că la Mărăşeşti, la Oituz şi în alte părţi înaintaşii noştri au spus: „Aici vom muri, dar nu vom lăsa!”. Dumnezeu le-a dat biruinţă. Şi nouă ne-a dat libertatea pentru jertfele şi pentru lacrimile şi suferinţele lor. Dacă şi noi vom iubi patria noastră la fel ca ei, şi Biserica, şi credinţa noastră cum le-a iubit Brâncovea¬nu, care a renunţat mai degrabă la viaţa sa şi la familia sa, decât să renunţe la credinţa sa, atunci şi pe noi Dumnezeu ne va binecuvânta cu astfel de urmaşi. Şi El ne va asigura libertatea patriei noastre şi prosperitatea poporului nostru; şi vom fi fericiţi, că ne vom iubi şi ne vom privi cu drag unii pe alţii… şi nu ne vom mai urî unii pe alţii, cum ne am urât în trecut şi ne-am făcut rău chiar celor care voiau să ne facă nouă cel mai mare bine. Cei buni trebuie să sufere şi să ierte. Şi ceilalţi, văzând aceasta, să se întoarcă şi ei.

Acum mulţumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat să ajungem clipa aceasta. Trebuie să vină părintele, să înceapă slujba parastasului. Am dori ca, la încheierea acestor câteva cuvinte de dragoste pentru Dumnezeu şi pentru înaintaşii noştri, să vă îndemnăm şi să vă rugăm: dacă este cineva aici care, în timpul cuvântărilor acestora şi-n momentele acestea a simţit revărsarea puterii de Sus şi [Dumnezeu] i-a pus în inimă un gând de îndreptare şi de întoarcere şi vrea să se hotărască pentru o viaţă nouă, pentru un început nou, pentru o renaştere sufletească aici, acum, îndemnăm pe toţi cei care voiesc să facă acest lucru să vină aici, aproape de mormânt. Şi, după îndemnul pe care şi anii trecuţi l-au urmat unele suflete, noi vom îngenunchea împreună cu cei care vor să pună un legământ sfânt, să înceapă o viaţă nouă chiar de astăzi, pentru ca, pe viitor, să se ataşeze total, prin naşterea din nou, la această mişcare sfântă de renaştere şi de înviorare sufletească a poporului nostru. Ne vom apleca, pe urmă, în rugăciune înaintea lui Dumnezeu pentru acest moment.

Noi vă mulţumim din toată inima tuturor celor care aţi stat răbdători şi ascultători cu evlavie ai Sfântului Cuvânt în acest timp care ne-a fost rânduit să-l petrecem aici. Peste câteva clipe se va încheia adunarea noastră de comemorare şi de pietate lângă acest mormânt sfânt. Dar ştie Dumnezeu dacă la viitoarea ocazie vom mai veni şi ne vom mai revedea aşa cum ne-am văzut acum. Ar fi bine, dacă Dumnezeu a pus pe inimă cuiva gândul să începeţi o viaţă nouă, să vă hotărâţi, intrând în Lucrarea Domnului şi-n gândul cel frumos al patriei noastre renăscute şi al acestei renaşteri sufleteşti care a început în poporul nostru cu Lucrarea aceasta şi merge mereu crescând şi la care vă chemăm din toată inima să vă ataşaţi. Pentru ca şi la izbânda binecuvântată a biruinţei neamului nostru şi la Venirea Domnului şi Mântuitorului nostru, Care-i va răsplăti pe cei credincioşi, să fim cu toţii fericiţi, între cei care vor primi cununa eroilor mântuirii; cununa binecuvântată a celor care au trecut biruitori spre Împărăţia cerească. Două suflete s-au hotărât… Dacă mai este cineva, să vină. Încercaţi să vă apropiaţi aici, ca, pe urmă, lângă acest mormânt, să ne putem cu toţii uni în rugăciune pentru cei care se hotărăsc şi pentru cei care vor să-şi reînnoiască legământul. Noi din toată inima vă mulţumim încă o dată că aţi fost ascultători atenţi. Dorim să duceţi mai departe nişte amintiri frumoase; nişte gânduri frumoase pe care le-am avut şi ni le-a dat Dumnezeu şi cu această ocazie. Şi când se va mai ivi o altă dată, să ne reîmprospătăm iarăşi şi noi recunoştinţa faţă de aceşti mari oameni ai lui Dumnezeu pentru care Dumnezeu ne binecuvântează patria noastră, ţara noastră, familia noastră, viitorul nostru. Ataşaţi-vă de cei care-L iubesc pe Dumnezeu! Hotărâţi-vă pentru Domnul! Să angajăm o dată tot neamul nostru pe calea aceasta frumoasă. Şi toată Biserica noastră să fie plină – aşa cum este scris – de cunoştinţa lui Dumnezeu ca fundul mării de apele ce-l acopăr. Şi să nu mai fie nevoie ca nimeni să spună fratelui său: „Cunoaşte pe Domnul”, că toţi Îl cunosc. Să L iubim pe Dumnezeu, să ne iubim unii pe alţii; să punem mână lângă mână, inimă lângă inimă, rugăciune lângă rugăciune, lacrimă lângă lacrimă, genunchi lângă genunchi şi efort lângă efort, să ajutăm ca poporul nostru şi Biserica noastră să facă saltul cel minunat pe care l-au dorit şi l-au sfinţit cu sângele lor şi cu dorinţele lor înaintaşii noştri. Mulţumim lui Dumnezeu pentru toate.

Acum, cu cei care s-au hotărât, ne vom apropia de acest mormânt şi de acest moment. Şi ne pregătim, mulţumind lui Dumnezeu prin rugăciune, ca, atunci când vine părintele, să putem să asistăm cu toţii.

Aici noi ne-am pregătit doar pentru mult mai puţini decât vedem că suntem. Am strâns o seamă de lumânări pe care, când se va începe rugăciunea la mormânt, am dori să le aprindem fiecare. Şi, cu lacrima noastră şi cu lacrima lumânărilor noastre, să însoţim pietatea rugă¬ciu¬nilor evlavioase pentru odihna sufletului Părintelui şi ale celorlalţi înaintaşi ai noştri sfinţi. Fiecare, când se va rosti pomenirea, aduceţi-vă aminte de părinţii, de fraţii, de soţiile şi de copiii pe care îi aveţi. Şi, în gând, aşezaţi-i la pomelnicul acesta în faţa lui Dumnezeu. Să le dăruiască şi lor lumina şi bucuria iertării şi mântuirii veşnice.

Vă mulţumim încă o dată pentru evlavia şi liniştea cu care, în răbdare, aţi ascultat acest cuvânt.

Acum fraţii noştri vor împărţi aceste lumânărele la câţi se va ajunge. La urmă se vor împărţi nişte pâinişoare, în amintirea… aşa cum este spus: „Cine dă un pahar cu apă în numele unui om neprihănit va primi răsplata unui om neprihănit”. Acesta a fost un om neprihănit. O lumânărică pentru rugăciune, o pâinişoară, în Numele Domnului, sunt un dar în numele acestui om sfânt. Şi oricine îşi uneşte credinţa şi dragostea cu râvna şi cu sfinţenia acestui om va beneficia şi aici, şi în veşnicie de răsplata promisă de Dumnezeu celor credincioşi.

Ne vom întoarce cu toţii şi-I vom mulţumi lui Dumnezeu pentru această clipă. Iar cei care se hotărăsc să pună legământ, în câteva cuvinte vor spune Domnului. Iar noi ne vom ruga ca Domnul să binecuvânteze legământul lor şi pe al nostru şi să-l încheie cu cununa vieţii veşnice. Amin. În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

sursa: http://comorinemuritoare.ro

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!