Oastea Domnului

Cuvântul lui Dumnezeu are atât de mult respect faţă de Sfânta Fecioară, Maica Domnului!

din vorbirea fratelui Traian Dorz
la nunta de la Beiuş – duminică, 30 iunie 1984

Se spune că în ziua când Mântuitorul era pe cruce, după ce Îşi împlinise şi după ce rostise toate cele şapte cuvinte de pe cruce, o încredinţase pe Sfânta lui Mamă ucenicului iubit, împlinindu-Şi astfel cea din urmă datorie, către cea mai scumpă fiinţă care era Mama Lui, care rămânea şi văduvă, şi orfană, că nu mai avea pe nimeni. Din starea cea mai grea posibilă pentru o fiinţă, cu mâinile şi picioarele străpunse, atârnat pe-o cruce în cele mai grozave chinuri, El a arătat cât de mult a preţuit-o pe fiinţa aceasta care a pătimit împreună cu El de la cea dintâi zi din viaţa Lui şi până acum, la cea din urmă, când stătea atârnat pe cruce. Pentru că nimeni pe lumea aceasta nu suferise mai mult cu cineva, decât mama Lui. Au suferit şi ucenicii lângă Domnul, au suferit şi cei cărora le-a făcut El bine, dar cred că suferinţa nici unuia dintre celelalte suflete nu a fost de o aşa mare adâncime, usturime, durere, greutate ca suferinţa Mamei Lui. Cuvântul lui Dumnezeu i-a profeţit aceasta când bătrânul Simion, în clipa când L-a adus pe Copilul său spre binecuvântare la Templu, i-a zis: „Şi prin sufletul tău va trece sabia, ca să se descopere gândurile multor inimi”. Ce sabie dureroasă şi sfâşietoare a trecut prin sufletul ei!

Cuvântul lui Dumnezeu are atât de mult respect faţă de Sfânta Fecioară, Maica Domnului! De la începutul şi până la sfârşitul Bibliei, nu-i găseşte nici o pată, nici o vină, nici un cuvânt, nici o umbră de mustrare cum a găsit la toţi ceilalţi profeţi şi apostoli, şi martiri, şi mucenici. Pentru că, dacă Sfântul Arhanghel care i-a făcut buna vestire i-a rostit cel dintâi cuvânt: „Plecăciune ţie”, şi i s-a închinat, aceasta înseamnă că Domnul Dumnezeu a căutat să păstreze în tot Sfântul Său Cuvânt o atmosferă de respect şi de preţuire pentru această fiinţă unică, aleasă de Dumnezeu şi binecuvântată în chip cu totul deosebit pentru slujba cea înaltă şi unică la care a fost chemată să ajute, prin viaţa ei şi prin partea Ei, la mântuirea omenirii.

Domnul Iisus a preţuit-o, aşa cum am auzit într-o altă cuvântare rostită aici înainte, când s-a spus despre respectul pe care trebuie să-l avem faţă de mamele sfinte care au crescut şi care cresc copii pentru Dumnezeu. Cât de mult respect, cât de multă rugăciune, cât de multă preţuire trebuie să avem noi faţă de aceste fiinţe! Şi, dacă faţă de mama fiecărui sfânt ni se cere să avem o astfel de preţuire, cu cât mai mare trebuie să fie respectul şi preţuirea pe care trebuie să le avem faţă de Maica Domnului şi Mântuitorului nostru! Cât de mult greşesc cei care subapreciază şi care vorbesc în chip jignitor şi-n chip necuviincios despre această Sfântă fiinţă! Dacă mama lui Solomon – cum s-a spus înainte – s-a bucurat de atâta respect… că Mântuitorul a spus: „Împărăteasa de la Seba se va ridica în Ziua Judecăţii faţă de bărbaţii acestui popor şi îi va învinui, pentru că ea a venit de la marginile pământului să audă înţelepciunea lui Solomon. Şi iată că aici este unul mai mare decât Solomon”; dacă deci toţi au [considerat] să o preţuiască pe mama lui Solomon, cât de mare respect trebuie să aducem pentru Mama Aceluia care este cu mult mai mare decât Solomon!

Deci, cum am spus, în momentul când Mântuitorul Îşi împlinise această ultimă datorie – încredinţând-o pe Sfânta Sa Mamă, care rămânea fără nimeni pe pământ, ucenicului celui mai iubit, în care avea toată încrederea că o va îngriji mai departe, despre care spune Evanghelia că din ceasul acela a luat-o în casa sa.

preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 4

Lasă un răspuns