1. Slăvit să fie Domnul, căci El a avut milă şi de mine – şi, în cele mai lungi vremuri din toată viaţa mea, Cuvântul sfânt mi-a fost un însoţitor nedespărţit şi îngerii Domnului mi-au fost nişte paznici bucuroşi. Ce fericite au fost pentru mine aceste vremuri! Şi ce binecuvântate au fost aceste drumuri, însoţit de El şi păzit de ei!
2. Ce bine a fost când, Cuvântul Domnului, cu dragoste l-am întrebat, l-am ascultat şi l-am urmat oriunde m-a chemat sau m-a trimis.
Când, dacă m-a mustrat, nu l-am îndepărtat, nici nu i-am pus pe gură palma vinovată.
3. Ce bine a fost când Cuvântul Domnului m-a lovit peste păcat, iar eu nu m-am ridicat împotriva lui!
Când mi-a străpuns adânc inima, pentru a îndepărta din ea microbul îndărătniciei, al nepăsării şi al trufiei, iar eu nu m-am ridicat cu vrăjmaşă împotrivire, să nu-L ascult.
4. Atunci şi el mi-a devenit tot mai bun prieten şi tot mai dulce mângâietor.
Prin flăcări a fost cu mine şi m-a scos din ele, având ochii inimii nespus mai pătrunzători decât îi aveam mai înainte.
Din valuri m-a scos cu o înţelegere mai limpede şi mai înaltă
şi nu mai doresc să se coboare el la mine, ci doresc să mă sui mereu eu spre el.
5. Nu mă mai interesează nimic din tot ce-mi spune lumea,
dar preţuiesc din tot sufletul meu tot ce-mi grăieşte Cuvântul cel Sfânt.
Nici nu mă tem de nici un drum pe care mă cheamă El, fiindcă simt ce puternici sunt îngerii cărora Împăratul meu le-a poruncit să mă însoţească, păzindu-mă prin toate cele ce le voi avea de întâmpinat.
6. Tatăl Însuşi a voit ca Solia Sa trimisă lumii să fie desăvârşită şi în fond, şi în formă.
Şi în miez, şi în coajă.
Şi în conţinutul ei lăuntric, şi în înfăţişarea ei din afară.
Nimic din ce a făcut Dumnezeu nu este decât aşa.
O, dacă şi ceea ce facem noi ar fi la fel…
7. Mulţi dintre cei ce zic că sunt slujitori ai Domnului Iisus spun despre Jertfa Lui, dar nu vorbesc şi nu trăiesc ca unii care au căpătat răscumpărarea sufletului lor prin această Jertfă. Spun despre viaţa cu Hristos, dar în glasul lor nu se simte puternic fiorul încredinţării personale despre aceasta.
8. Ce tristă şi ce slabă este rugăciunea acelui suflet care nu este încredinţat de puternica prezenţă a lui Dumnezeu în faţa sa şi a sa în faţa lui Dumnezeu, în tot timpul acestei rugăciuni!
9. Mulţi cred că numai credinţa este îndeajuns pentru mântuire, fără a mai socoti de nici un preţ însemnat în aceasta şi faptele. E adevărat că este scris: „credinţa i-a fost socotită ca neprihănire”… dar o credinţă de preţul acesta este neapărat însoţită de fapte, fiindcă ele au făcut-o să fie aşa.
10. Mulţi îşi cheltuiesc toată puterea lor în a predica despre iubire cu buzele, în a cânta despre ea cu instrumentele şi în a scrie despre ea cu condeiul… Iar când trebuie să o împlinească cu fapta lor – nu mai au putere, fiindcă toată câtă o aveau era aceea pe care o cheltuiseră cu buzele, cu instrumentele, cu condeiul lor.
11. Mulţi cred că este de-ajuns să mergi la Biserică, la adunare, la auzirea Cuvântului lui Dumnezeu. Dar cum trebuie să stea ei acolo, cum trebuie să fie ascultarea, purtarea, îmbrăcămintea, atitudinea lor tot timpul stării acolo în faţa Domnului şi a Cuvântului Său, la aceasta nici nu gândesc.
Ce mare amăgire! Ce zadarnică osteneală! Ce gro-zavă pagubă!
12. Mulţi cred că este de-ajuns să preţuiască miezul şi că pot dispreţui coaja, fără să gândească deloc la marea înţelepciune a lui Dumnezeu, care le-a făcut pe amândouă, şi că fiecăruia El i-a dat un mare rost. În-tr un fruct sănătos, miezul nu este fără coajă şi nici coaja fără miez. Una nu poate trăi fără cealaltă.
Aşa şi credinţa fără fapte.
13. Nu este de-ajuns numai conţinutul fără formă, după cum nici forma fără conţinut. Forma adevereşte conţinutul, iar conţinutul dă valoare formei.
Numai înţelesul duhovnicesc, fără cel material, nu i de-ajuns. După cum nici înţelesul material, fără cel duhovnicesc…
Sufletul cel nevăzut nu poate lucra fără trup, după cum şi trupul este mort fără sufletul său.
14. Nimeni nu poate tăgădui că Viul Cuvânt al lui Dumnezeu este cuprins în Cartea Bibliei. Nimeni nu poate spune că acest Cuvânt viu şi duhovnicesc este hârtie, carton, cerneală şi pânză, cum este Cartea Bibliei. Dar orice noţiune abstractă are una şi concretă. Orice înţeles nevăzut are şi unul văzut. Cuvântul lui Dumnezeu nu-i Cartea Bibliei, dar este în ea. Nimeni nu-l poate despărţi pe el de ea.
15. Cu adevărul Crucii este la fel. Înţelesul duhovnicesc al Crucii este Jertfa Răscumpărătoare a Domnului Iisus. Dar înţelesul acesta se materializează în forma ei văzută, după cum Cuvântul Cel nevăzut este în Biblia văzută. Nimeni nu poate despărţi aceste două jumătăţi ale aceluiaşi întreg.
Oricine le desparte, dispreţuind-o pe una, păcătuieşte împotriva amândurora.
16. Noi, când eram neîntorşi la Dumnezeu, aveam o cruce fără Hristos. Abia când ne-am predat Domnului, hotărându-ne pentru El, am ajuns să avem nu o cruce goală ca până atunci, ci o Cruce cu Hristos. Crucea adevărată Îl are pe Hristos – după cum şi Hristosul ade-vărat are Cruce.
17. Nici Crucea fără Hristos n-are nici un folos în viaţa unui om, nici Hristos fără Cruce n-are nici un folos în viaţa unei Biserici.
18. Cei care cinstesc un Hristos fără Cruce fac exact aceeaşi greşeală ca şi cei care cinstesc o cruce fără Hristos.
19. Voia Domnului este ca noi să facem Binele, dar nu oricum, ci să facem Binele bine, iar nu rău.
Nu-i de-ajuns ca scopul să fie bun, ci trebuie şi re-alizarea lui să fie făcută bine, adică cinstit, frumos, co-rect şi la timp.
20. Numai pe acel suflet care preţuieşte cu toată puterea sa şi doreşte să înfăptuiască în toată curăţia dragostei sale voia lui Dumnezeu,
numai pe acela Puterea lui Dumnezeu îl păzeşte şi dragostea Lui îl ascultă. Domnul Iisus a zis: Dacă ră-mâneţi în Mine şi dacă rămân în voi Cuvintele Mele, cereţi orice şi veţi primi.
Rămâi în noi, Iisuse Doamne, şi ajută-ne să rămâ-nem şi noi în Tine, pentru ca astfel să fim fericiţi şi noi cu Tine, şi Tu cu noi.
Amin.
Lupta cea bună / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2007
