Trei lucruri sunt de trebuință: întâi, dragostea; cel de-al doilea: dragostea; și al treilea: dragostea.
Postul de mâncare e așa ușor când cineva vrea să slăbească! Și e așa de greu miercurea și vinerea, când e cerut de Biserică!
În Biserică ar trebui să stăm mereu în același loc, pentru Îngeri.
După Liturghie, ar trebui să rămânem cât de mult se poate în Biserică, pentru Îngeri.
Când vorbim și cineva ne întrerupe, să nu mai continuăm. Înseamnă că nu va auzi ceea ce avem de spus. Îngerii fac așa.
Cel care nu vrea să vadă pe nimeni nu este om.
Nicăieri nu suntem „pentru totdeauna”.
Orice ni se întâmplă este numai vina noastră.
În fiecare dimineață, să semnăm în alb noua pagină care se deschide. Să-L lăsăm pe Dumnezeu să scrie pe ea ce vrea.
Când ne rugăm, ar trebui să ne încuiem ușa.
De nu vei ajunge în pragul deznădejdii, nu vei vedea nicicând Lumina.
Liniștește-te și cunoaşte… nu există școală mai mare decât această liniștire a minții.
Singura adevărată bucurie este negrija (slobozirea de grijile vieții).
Hristos ne-a zis: „Mergând, învățați toate neamurile”. Și noi, care tăcem din gură, ce facem?
Cea mai puternică rugăciune este rugăciunea Epiclezei din Sfânta Liturghie.
Dragostea este o bombă care nimiceşte tot răul.
Zilele trecute o doamnă m-a întrebat cum va fi după moarte trecerea prin ‘vămile văzduhului’. I-am spus: „Le voi zice (dracilor) că Lumina lui Hristos pe Toate le luminează. Voi, însă, sunteţi în întuneric, iar eu nu vă văd!”
Cea mai mare parte a rugăciunii mele este acum de mulțămire. Ce altceva să cer, dacă am totul?
Domnul a pus înțelegerea în cap. Știi de ce? Ca să nu ne vedem pe noi înșine. Da! Ca să-l vedem doar pe celălalt și să-l iubim doar pe celălalt. Și ca să ne vedem pe noi înșine în ochii Celuilalt.
Unii vor să ajungă la Înviere fără să meargă pe drumul Golgotei.
