[1] Prelucrare după Giovani Papini, Viaţa lui Iisus
O, vino, Doamne Iisuse! În acest ceas al lumii, avem lipsă de Tine, numai de Tine, de nimeni altul. Toţi au lipsă de Tine, chiar şi cei ce nu ştiu; cei ce nu ştiu, mai amarnic decât cei ce ştiu. Flămândul îşi închipuie că umblă după pâine: ci îi este foame de Tine. Însetatul crede că vrea să bea apă: ci îi este sete de Tine. Bolnavul se mângâie că râvneşte sănătatea: ci boala lui nu-i decât lipsa Ta… Toţi Te cheamă, fără a şti că Te strigă…
O, vino, Doamne Iisuse, aşa cum ne-ai făgăduit: arătându-Te pe norii cerului întru slava Ta, înconjurat de toţi sfinţii îngeri (Matei 25, 31).
Vino, Doamne Iisuse, căci niciodată ca acum n-am simţit setea cotropitoare a unei mântuiri. Niciodată, de când se pomeneşte omul, păcătoşenia n-a fost mai păcătoasă şi arsura mai arzătoare. Pământul e iad luminat de îngăduinţa soarelui.
După războiul cel mare, faţa lumii şi viaţa lumii s-au schimbat cu totul. Dragostea bestială de sine însuşi a fiecărui om în parte, a fiecărei tagme de oameni, a fiecărui popor e mai oarbă ca oricând. După obştescul prăpăd al războiului, s-a însutit ura: ura celor mici împotriva celor mari, ura celor nemulţumiţi împotriva celor neliniştiţi, ura slugilor-stăpâni împotriva stăpânilor‑slugi, ura tagmelor împotriva altor tagme, ura noroadelor împotriva altor noroade. Lăcomia de prea mult a adus lipsa de cele trebuitoare. În timpul din urmă, neamul omenesc a înnebunit. Întreaga lume răsună de trosnitura ruinelor. Pe tot locul, haos clocotitor, vălmăşag fără nădejde, nelinişte nemulţumită de tot şi de toate, de propria nemulţumire. Oamenii îşi caută „liniştea“ în băuturi alcoolice, în jocuri, în desfătări şi destrăbălări, ce le aduc moartea.
Mai calici ca la început, mai flămânzi de cum erau după războiul cel mare, oamenii s-au întors cu toţii la picioarele de lut ale zeului Negoţului. Să-şi jertfească pacea lor şi viaţa aproapelui. Dumnezeiasca Afacere şi preacuviosul Ban covârşesc mai vajnic ca în trecut minţile oamenilor săriţi din minte. Cel ce are puţin vrea mult; cel ce are mult vrea mai mult… cel ce a căpătat mai mult vrea tot. Nărăviţi în ispita anilor de măceluri, cumpătaţii sau deprins a fi lacomi, resemnaţii râvnitori, cinstiţii s-au apucat de furtişaguri, cei curaţi la suflet, de învoieli furişe. Oamenii se înavuţesc prin camătă şi silnicie, sub cuvânt că fac negoţ. Delapidatorii şi escrocii ţin în păstrare banul obştesc, iar mita o găseşti pe tot locul. În lumea de acum n-are preţ decât banul şi ceea ce se poate cumpăra şi irosi cu banul. Puterea, bogăţia şi carnea (desfrânările), aceştia sunt cei trei idoli la care se închină omenirea de azi.
Străvechea familie se fărâmiţează… Căsătoria este nimicită de divorţ şi nelegiuire (concubinaj)… Naşterea de copiii pentru mulţi pare o pacoste şi se feresc de ea prin fel de fel de leacuri şi lepădări de voie… Desfrâul întrece dragostea legitimă… Sodomia îşi are desfrânaţii ei… O armată de desfrânate ocârmuiesc un nesfârşit norod de sifilitici şi bolnavi…
Rugămu-Te deci, Iisuse, cei ce ne mai aducem aminte de Tine şi ne silim din răsputeri să trăim cu Tine… Rugămu-Te, noi cei din urmă, deznădăjduiţii, întorşi de pe mare şi de pe muchia prăpăstiei, rugămu-Te să Te mai întorci o dată printre oamenii ce Te-au ucis şi Te ucid întruna, spre a ne da la toţi lumina vieţii celei adevărate…
O, vino, Doamne Iisuse, că niciodată, ca în ziua de azi, n-a fost mai mare lipsă de Tine şi de Cuvântul Tău. Împărăţia Satanei ajuns‑a azi la deplina-i înflorire, iar mântuirea pe care toţi o caută nu poate fi găsită decât în împărăţia Ta.
Marea încercare se apropie de sfârşit. Omenirea, depărtându-se de Evanghelie, s-a ales cu pustiul şi moartea. Multe făgăduieli şi ameninţări s-au împlinit. De acuma, nouă, deznădăjduiţilor, nu ne mai rămâne decât nădejdea întoarcerii Tale.
Amin! Vino, Doamne Iisuse!
Părintele Iosif Trifa, din volumul „Trăim vremuri biblice”
