Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Da! Vom mărturisi …

Da! Vom mărturisi …

Da! Vom mărturisi …

Da! Vom mărturisi, în data de 07 Octombrie 2018, sacralizarea și demnitatea vieții de familie ale celor care dăinuiesc pe aceste meleaguri, de la începuturi, de când ne-a împroprietărit aici Bunul Dumnezeu.
De ce trebuie să ne mobilizăm pentru acest eveniment?
În mod normal, nu ar fi trebuit să se ajungă aici, dar pentru că filozofia post modernă a intervenit în a „modela” mentalitățile și sistemul de valori ale societății noastre, relativizând Adevărul absolut, contestând permanent și agresiv normele de morală, contestând autoritatea familiei, nu neapărat creștină, prin ideologii ateiste și secularizante, ne vedem nevoiți să ne apărăm identitatea noastră umană în primul rând.
Ne apărăm mințile, trupurile și sufletele copiilor noștri de intruziunea minciunii și falsului unei ideologii radicale care vrea să-i învețe că naturalul și firescul sunt doar expresia unei așa zise prejudecăți, și nu fundamentul vieții noastre ca ființe umane libere și demne, capabile de frumusețe și dragoste, de demnitate și moralitate.
Demersul nostru va fi făcut chiar în Numele Domnului Dumnezeu Celui Viu.
Avem datoria sfântă să fim prezenți și să votăm DA la acest Referendum, nu doar din punct de vedere moral și duhovnicesc, ci și etic, social și cetățenesc.
Modificarea definiției familiei în Constituția României nu trebuie să tulbure pe nimeni. Încălcarea ziselor standarde internaționale, privind drepturile omului, nu este o încălcare a nici unei legislații dumnezeiești.
Revizuirea articolului 48 din Constituție, în sensul că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat și o femeie, este conformă cu preceptele Sfintei Scripturi, normativă pentru Neamul românesc și ortodox .
Nu putem privi cu pasivitate cum ne dezagregăm sufletește, cu fiecare zi care trece peste noi.
Nu este normal să fie așa! Nu!
România are valori și noi avem dreptul la identitate și demnitate națională și creștină.
Familia este una din tainele vieții și simbolul fundamental pentru identitatea omului.
Fiecare om are o mamă, un tată, bunici, moși, strămoși și iată ne vedem nevoiți să facem REFERENDUM, ca să redefinim ceea ce înseamnă NORMALITATE, când această stare este statuată de Marele Dumnezeu încă de la Facerea lumii .
Este de datoria noastră, ca cetățeni și creștini ai Bisericii Ortodoxe Române, ca noi, generația părinților de acum, să asigurăm și să oferim protecția morală și creștină a copiilor de „azi și de mâine”.
Trebuie să ne conformăm educației și spiritului Neamului nostru și să nu lăsăm pe nimeni să pervertească mințile, trupurile și sufletele copiilor noștri.
Dacă nu vom lua atitudine, acum, și nu vom lupta acum, pentru binele nostru mântuitor, alții o vor face pentru degradarea noastră și a copiilor noștri.
Ce este de-a dreptul șocant, este că promotorii noii ideologii, care nu au experimentat datoria sacră de a fi tată și mamă, vor să decidă soarta copiilor Neamului românesc.
Avem datoria mărturisirii în fața lui Dumnezeu și a oamenilor, de a accepta și intra în această luptă democratică și duhovnicească din care trebuie să izbândim și să izbăvim mințile, trupurile și sufletele copiilor României .
Asemenea experimente sociale și de distrugere morală trebuie să înceteze odată pentru totdeauna.
Noi, cu ajutorul lui Dumnezeu și cu rugăciunile Maicii Preacurate, dar și cu participarea noastră, în totalitate, vom decide soarta creștinească a Neamului nostru.
Familia este creația lui Dumnezeu, ca fiind constituită dintr-un bărbat și o femeie.
Nimeni nu are dreptul să schimbe această hotărâre divină, după bunul său plac.
Ne mândrim că suntem români și creștini și așa vrem să dăinuim și de acum înainte.
Pentru a reuși acest demers trebuie să-L rugăm cu lacrimi pe Dumnezeu să ne întărească și să avem o participare la vot pe măsura dezastrului care ne pândește și se dorește de către cei fără rușine și fără nimic sfânt. Să mergem în duh de pace și rugăciune și să votăm definirea căsătoriei dintre un bărbat și o femeie în Constituția României, pentru a rămâne pe vecie o civilizație creștină și un Neam sfânt!
Cu noi este Dumnezeu !

Părintele Onu Constantin

13 Septembrie 2018

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!