Nu demult am citit, într-o publicaţie, că, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când regimul nazist din Germania hotărâse uciderea evreilor din Europa (circa 6 milioane de evrei fiind ucişi, dintre care aproximativ 1 milion şi jumătate au fost copii), un adevărat erou-salvator al acelor vremuri a fost Adolfo Kaminsky, de origine fiind şi el evreu. Acesta, împreună cu o echipă de oameni, bine specializaţi, au întocmit acte false la mii de evrei, printre care foarte mulţi copii (între 7 mii şi 10 mii), pe toţi aceştia salvându-i de la moarte. Însă, la un moment dat, când a aflat că, în câteva zile, trebuia un grup mare de evrei să fie arestaţi, Adolfo a lucrat trei zile şi trei nopţi continuu, fără să doarmă deloc, pentru a putea întocmi cât mai multe acte false spre salvarea cât mai multor evrei. În situaţia asta, el a spus: „Într-o oră, pot face 30 de acte; dacă dorm o oră, 30 de oameni vor muri.”
Citind istoria acestui om, am rămas profund mişcat de ceea ce a putut să facă, cu riscul vieţii sale, pentru salvarea semenilor săi. Şi m-am dus cu mintea la câţi salvatori de suflete am avut şi noi în Lucrarea Oastei Domnului, cel dintâi fiind Părintele Iosif, care s-a epuizat lucrând în ogorul Evangheliei, salvând mii, zeci de mii de suflete din moartea cea veşnică. Şi, cu cât mai presus este Părintele Iosif, care, în comparaţie cu Adolfo care a salvat atâţia oameni de la moartea trupească, Părintele a salvat, de la moartea cea veşnică, zecile de mii de suflete. O, dar câte certificate de „Naştere din Nou” a făcut Părintele Iosif tuturor celor salvaţi!… Iată ce mărturiseşte Părintele Iosif, care nu numai trei zile şi trei nopţi a lucrat fără să se odihnească, ci aproape tot timpul, aflat în grele suferinţe, din pricina lucrului greu pe care-l săvârşea pentru salvarea sufletelor din iad: „M-am rugat cu lacrimi şi am zis: Doamne, totul pentru Tine şi lucrul Tău! Eu rămân la front! Înainte de a muri, la zece ani de Oaste, vreau să mai spun ceea ce Tu îmi vei arăta şi apoi mă voi apleca liniştit în braţele Tale! Şi am rămas! La zece ani de Oaste, am scris cu sânge…” (Moise Velescu – Profetul vremurilor noastre, vol 1, pg. 220). Dar, la 100 de ani de Oaste, mai este cineva să scrie cu sânge? Mai scrie cineva cu lacrimi?
Fratele Ioan Marini şi fratele Traian Dorz au lucrat în „echipa” Părintelui Iosif şi, cu preţul vieţii lor, au salvat şi ei mii de suflete din „moarte şi păcat”.
Şi noi am fost chemaţi să salvăm suflete de la pieire, să le întoarcem de pe calea pierzării. Este frumos să vorbim de jertfele înaintaşilor noştri, dar noi ce-am jertfit pentru salvarea semenilor noştri, a neamului nostru sau măcar a familiei noastre? Ce-am jertfit eu din timpul meu, din sănătatea mea, din banii mei, pentru a lucra la certificatele „Naşterii din Nou” a tuturor celor care sunt scrişi de satan pe lista „exterminării” în iadul şi-n moartea cea veşnică? Ce-ai jertfit tu, drag cititor? Ce-ai jertfit tu, drag frate lucrător?
Când voi trece pragul acestei vieţi, nu mă va întreba Domnul cât am scris despre înaintaşi sau cât am vorbit despre ei, ci mă va întreba câte suflete am salvat din moartea şi iadul cel veşnic!? Tremur şi mă cutremur ca nu cumva ce-am vorbit şi ce-am scris să nu fi avut puterea să nască suflete pentru Ceruri, salvându-le de la iad. Tremur şi mă cutremur ca nu cumva viaţa mea, trăirea mea să nu fi fost o lumină pentru cei din jurul meu! Cu câte suflete salvate mă voi prezenta eu în faţa lui Dumnezeu?
„Ce-ndurerat îmi plânge-adesea, Iisuse, sufletul din mine,
Căci după-atâţia ani, şi astăzi, eu merg tot singur după Tine!
Ce ne-nţelese mi-au fost toate a’ mele lacrimi şi suspine
De cei iubiţi ai vieţii mele, că merg tot singur după Tine!
Aşa de slabă mi-a fost, oare, lumina care-a ars în mine,
De n-au văzut ai mei nimica şi merg tot singur după Tine?
Ori dragostea n-a ars puternic şi nici înflăcărată-n mine,
Nu i-am iubit de-ajuns eu, oare, de merg tot singur după Tine?
A’ mele rugăciuni şi lacrimi şi azi sunt încă prea puţine,
Îmi ceri să dau un preţ mai mare, de merg tot singur după Tine?”
(Traian Dorz)
Costel ROTARU
