Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Dacă nu-i iubim pe fraţi din toată inima, atunci dovedim că pe Domnul nu-L iubim.

Dacă nu-i iubim pe fraţi din toată inima, atunci dovedim că pe Domnul nu-L iubim.

Dacă nu-i iubim pe fraţi din toată inima, atunci dovedim că pe Domnul nu-L iubim.

O vorbire a fratelui Traian Dorz de la o adunare din anii ’70

Dacă avem în lumea aceasta – şi mai ales în timpurile acestea – o sarcină, o datorie, o răspundere mai mare înaintea lui Dumnezeu şi înaintea misiunii pe care o avem de îndeplinit, este tocmai aceasta: să ne dăm noi silinţele, într-adevăr, tot mai mult să realizăm un tot mai înalt grad de sfinţenie. Avem la îndemâna noastră Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu. Avem la îndemână cel mai mare har dat nouă pe pământ, după Cuvântul lui Dumnezeu: rugăciunea. Avem la îndemână toate mijloacele acestea… meditaţia, rugăciunea, adânca cercetare şi judecată de sine şi tot ceea ce Domnul ne-a mai pus la îndemână pentru creşterea şi desăvârşirea vieţii noastre lăuntrice, pentru ca, prin întrebuinţarea acestor mijloace, să ajungem la sfinţenia şi la sfinţirea vieţii noastre lăuntrice.

Prin cercetarea de sine, pe care ar trebui s-o întrebuinţăm mai des în verificarea stării noastre în faţa lui Dumnezeu, noi în fiecare zi putem să stabilim gradul la care ne găsim faţă de acest Cuvânt al lui Dumnezeu. Nivelul până la care ne-am ridicat în credinţa faţă de Dumnezeu. Toată reuşita noastră înăuntru şi în afară depinde de silinţa pe care ne-o dăm să ajungem să realizăm sfinţirea în viaţa noastră. Pentru că totdeauna cei în mijlocul cărora mărturisim Evanghelia vor fi cu un grad mai jos decât noi. Dacă noi vom fi buni, ei vor fi abia bunişori. Dacă noi vom fi bunişori numai, ei vor fi slabi. Dacă noi vom fi slabi, ei vor fi răi. Aceasta este gradaţia între care e totdeauna slujitorul şi cei cărora le slujeşte. Păstorul şi cei păstoriţi. Părintele şi familia sa. Şi de-aceea, dacă vrem mântuirea celor în mijlocul cărora suntem puşi să-L vestim pe Domnul şi să priveghem peste sufletele lor, noi înşine trebuie să ne dăm, în primul rând, toate silinţele să ajungem mereu la un grad mai înalt, ca şi pe ei să-i putem trage spre un alt aşa grad. De cele mai multe ori, dacă fraţii noştri din adunare sunt slabi, răspunderea şi vina este a noastră, care nu ne dăm silinţele să ajungem la un grad de sfinţenie din care să le putem şi pretinde, şi arăta modelul unei trăiri sfinte.

Dacă tot tineretul e slab, vina cea mai mare este, de multe ori, a noastră. Noi nu le arătăm o adâncă viaţă de slujire, de sfinţenie şi de credincioşie, de la care ei nu numai să aibă ce asculta, dar să aibă şi ce vedea. Pentru că şi oamenii mari, şi copiii învaţă mai mult cu ochii decât cu urechile. Înţeleg mai mult din ceea ce văd decât din ceea ce aud. Se uită mai mult la ceea ce arătăm prin faptele noastre decât ceea ce vrem să le demonstrăm prin cuvintele noastre.

Aceasta este cea mai mare trebuinţă a noastră acum. Sunt vremuri aşa cum sunt… Cei credincioşi nu s-au uitat nici la vremuri, nici la vânturi. Cine se uită la vânt nu seamănă şi cine se uită la nor nu seceră. Pentru că totdeauna vor fi vânturi şi totdeauna au fost nori. Adevăratul semănător seamănă la vremea lui, cu timp şi fără timp, şi caută să semene sămânţă bună şi sămânţă rodnică, pentru ca să fie binecuvântat. Şi vestitorul Domnului îşi face rost nu numai de o sămânţă bună, ci mai ales de o mână sănătoasă şi de o umblare puternică, pentru ca şi ceea ce se vede la el, şi ceea ce se aude la el să fie de natură să poată ajuta la cei care-l ascultă şi care privesc viaţa şi roadele lui. Datoria noastră este deci, în orice vreme am trăi, în orice condiţii sociale am trăi, de orice aspect şi de orice natură ar fi încercările prin care trecem, în toate acestea, să ne dăm toate silinţele să ajungem, în primul rând, noi înşine la un nivel de viaţă duhovnicească tot mai ridicat. Din acest nivel noi putem spune altora o îndrumare vrednică de trăit; pentru că numai dacă noi înşine ne vom sfinţi vor fi îndemnaţi şi ei să se sfinţească.

…Totuşi vremile pe care le trăim sunt vremuri cu totul deosebite. Putem vedea în jurul nostru tot ceea ce putem citi în sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu. Stările spuse de Mântuitorul şi promise de El în Matei, capitolul 24, le putem vedea aşa de limpede descoperindu-se cutremurător sub ochii noştri. Încercările prin care am trecut noi au fost, desigur, mari… Şi alţii au trecut prin încercări poate şi mai mari. Dar vremile din urmă, care se pare că ne-au ajuns sau ne ajung, aduc cu ele încercări neobişnuite şi nemaiîntâlnit de mari. De aceea Mântuitorul ne-a înştiinţat mereu: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva… cu privire la nimic. Voi fiţi atenţi, uitaţi-vă la tot ce se întâmplă. Priviţi! Cum te uiţi la măslin şi vezi că primăvara frăgezeşte ramurile lui, ştii că vara este aproape, aşa şi voi priviţi în jurul vostru şi vedeţi. Când veţi vedea aceste semne, să vă aduceţi aminte că sfârşitul este aproape. Voi să privegheaţi. Mai adânc să credeţi, mai puternic să vă rugaţi, mai stăruitor să alergaţi, mai cu grijă să privegheaţi, pentru ca să nu fiţi găsiţi ca ceilalţi, care nu-L cunosc pe Dumnezeu, în ziua aceea, nepregătiţi pentru venirea Lui.

În lumina acestor îndemnuri şi gânduri, am vrea să amintim mereu fraţilor noştri – şi celor bătrâni, şi celor tineri, şi celor [ce sunt] părinţi şi celor [ce sunt] copii şi păstorilor, şi celor păstoriţi – de acest mare adevăr şi de această mare trebuinţă. Noi avem nevoie cu toţii să realizăm o tot mai înaltă trăire în sfinţenie înaintea lui Dumnezeu. Să nu fim astăzi cum am fost ieri; şi să nu trăiesc şi-n ziua de mâine cum am fost astăzi. Ci în fiecare zi să ne dăm silinţele să realizăm o trăire mai înaltă. Cu cât sunt mai multe experienţele pe care le-am făcut şi le facem, cu cât sunt mai multe încercările prin care am trecut noi şi trecem – sau au trecut şi alţii –, cu cât sunt mai clare semnele arătate de Domnul şi vestite de Cuvântul Său, vădite în jurul nostru, cu cât sunt mai stăruitoare îndemnurile către o viaţă de aşteptare stăruitoare a venirii Domnului, cu atât mai mult fiecare dintre noi trebuie să ne dăm silinţele să fim într-un chip mai vrednic de Domnul.

Citim de ani de zile acest Cuvânt… Atâtea taine ne înconjoară… De-am şti noi cât sânge este presărat pe acest Cuvânt al lui Dumnezeu! Că fiecare slovă din el este răscumpărată cu jertfa unui sfânt. Prin câte a trebuit să treacă acest Cuvânt până a ajuns la noi, de două mii de ani, şi cât de multă grijă au pus în copierea lui toţi cei care l-au scris! Cât de multă dragoste au avut faţă de el toţi cei care l-au apărat cu sângele şi cu viaţa lor. Şi-au dat mai degrabă viaţa, cum am spus, decât să predea Cuvântul. Şi astfel el a ajuns la noi, după atâta jertfă şi după atâtea suferinţe.

Domnul ne-a rânduit o adunare în care să ne bucurăm. Ne-a dăruit fraţi pe care să-i preţuim, să-i respectăm şi despre care să n-ascultăm vorbe nepotrivite şi să nu răspândim vorbe nepotrivite. Să-i iubim din toată inima, să ne fie dragi fraţii noştri şi dacă în viaţa lor se ivesc încercări, să-i sprijinim cu rugăciunea noastră şi nu să găsim plăcere să vorbim de rău slăbiciunile şi durerile lor. Să ne vorbim de rău pe noi înşine; să ne învinuim, să ne îndurerăm, să ne străpungem propria noastră inimă… că o inimă şi un gând suntem toţi. Toţi suntem mădulare… şi, dacă suferă acest deget, nici celelalte nu se pot bucura. Când într-un fel undeva un mădular este rănit şi îndurerat, şi zdrobit, toate celelalte mădulare suferă împreună cu el. Aşa trebuie să ajungem să ne iubim şi să răbdăm, şi să ne simţim unii pe toţi ceilalţi.

Dar cât de departe este adeseori dragostea noastră de o astfel de stare faţă de fraţi! Şi dacă nu-i iubim pe fraţi din toată inima, atunci dovedim că pe Domnul nu-L iubim. Că El a spus: „Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte. Cine vă iubeşte pe voi pe Mine Mă iubeşte…”. Acesta este miezul şi înţelesul cuvintelor Sale.

Din ce medităm mai adânc asupra Cuvântului lui Dumnezeu, vedem cât de slabă este trăirea noastră şi cât de datori rămânem mereu faţă de ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu.

SFINŢIREA NOASTRĂ, PENTRU SFINŢIREA CELORLALŢI ( III )

Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010, vol. 6

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *