Adevãrat, adevãrat, vã spun,
cã dacã grãuntele de grâu,
care a cãzut pe pãmînt,
nu moare, rãmâne singur;
dar dacã moare, aduce multã roadã.
Domnul Iisus a spus: Adevãrat, adevãrat vã spun cã dacã grãuntele de grâu, ajuns în pãmânt nu moare, rãmâne singur, dar dacã moare, aduce multã roadã.
Arãtând prin aceasta mai întâi cã dacã El nu ar fi primit sã moarã pentru mântuirea noastrã, ar fi rãmas pentru totdeauna în Slavã, dar pe totdeauna fãrã noi Acolo.
Ar fi rãmas fãrã Cruce, dar şi fãrã Bisericã.
Ar fi rãmas fãrã pãtimire, dar şi fãrã urmaşi.
Ci numai dacã Domnul nostru Preaiubit şi-a dat Viaţa ca preţ de rãscumpãrare pentru noi toţi apoi a vãzut o sãmânţã de urmaşi… şi Lucrarea lui Dumnezeu apoi, a vãzut-o propãşind în Mâinile Lui şi în urma Lui (Isaia 53, 10).
Numai pentru cã a murit ne-a dobândit pe noi, dacã n-ar fi primit sã moarã El, am fi rãmas morţi, noi.
Numai dacã Scumpul nostru Mântuitorul a plãtit preţul eliberãrii noastre, ne-a câştigat ai Lui pe totdeauna, ajungând astfel Cãpetenia şi Desãvârşirea noastrã (Evrei 12, 2). Altfel noi am fi rãmas pe veci ai vrãjmaşului.
Astfel El este Împãratul Slãvit al unui norod rãscumpãrat, ca sã fie al Lui plin de râvnã pentru fapte bune (Tit 2, 14) – fiindcã şi-a dat Viaţa Lui pentru acest norod.
El este acum Mirele Iubit al unei Biserici, ca o fecioarã curatã, slãvitã, fãrã patã, fãră zbârciturã ci sfântã şi neprihãnitã (Efes. 5, 25-27), fiindcã a primit sã moarã pentru ea.
O, dacã Hristos n-ar fi murit, mântuirea noastrã ar fi cu neputințã vreodatã, pentru cã preţul rãscumpãrãrii noastre era atât de scump încât, nici unii din noi – şi nimeni decât El, nu l-am fi putut da niciodatã (Psalm 49, 7-8).
Dacã Hristos Domnul nostru n-ar fi fost îngropat, nici noi n-am fi fost îngropaţi în botezul Lui cu învierea spre credinţa Sa (Colos. 2, 2).
Dacã Hristos n-ar fi murit El nici n-ar fi înviat.
Iar dacã Hristos n-ar fi înviat, n-ar fi niciodatã o înviere a noastrã, a morţilor, din pãcatele unde eram, şi n-ar mai fi niciodatã o rãsplatã cereascã pentru nimeni dintre noi, cãci n-ar fi fost Jertfa Lui prin care am primit-o şi n-ar mai fi niciodatã o nãdejde mântuitoare pentru nimeni şi toţi cei adormiţi ar fi fost pierduţi, fiindcã orice credinţã ar fi fost zadarnicã (1 Cor. 15, 13-18).
O, ce prãbuşire fãrã nici o nãdejde, fãrã nici o luminã şi fãrã nici o izbãvire, ar fi fost pentru noi toţi, dacã Hristos Scumpul nostru Rãscumpãrãtor n-ar fi murit şi dacã Hristos Dulcea noastrã Înviere n-ar fi înviat!
Dar slavã veşnicã Numelui Sãu Sfânt şi slavã dragostei Lui nemãrginit de mari şi scumpe şi Numelui Sãu Veşnic Sfânt, cã S-a adus pe Sine Însuşi Jertfã pentru ca noi sã trãim veşnic… şi astfel El este Cel Dintâi dintre cei înviaţi (1 Cor. 15, 20).
El a deschis cerurile, pentru ca în urma Lui sã putem intra şi noi în oricât de mare numãr ne-a chemat şi ne va mai chema Domnul Dumnezeul nostru (Ioan 10, 16; Fap. Ap. 2, 39; Apoc. 7, 9-14).
Iar acum şade la Dreapta Mãririi în locurile Preaânalte, pentru ca sã mijloceascã pururea pentru noi toţi (Evrei 5, 59).
Şi pentru toţi cei care vor alerga la mijlocirea Lui.
Tot aşa, dacã şi noi n-am murit trupeşte în aceastã lume, am rãmânea mereu tot mai singuri. Pânã nu am mai avea pe nimeni.
Ce îngrozitor de nefericit este acela care rãmâne singur pe lume şi care nu mai are pe nimeni.
Tot aşa, dacã duhovniceşte nu murim, prin lepãdarea de sine şi nu ne jertfim cu dragoste pentru Domnul spre mântuirea altora prin tot ce ne cere aceastã mântuire, atunci noi rãmânem nişte singuratici, rãmânem ca nişte stâlpi uscaţi, din care nu mai odrãsleşte niciodatã nimic, buni numai pentru focul veşnic.
Dar fericit este acela care nu cautã niciodatã numai folosul sãu, ci cautã cu dragoste în primul rând folosul lui Hristos, apoi al celor mai mulţi ca sã fie mântuiţi (Filip. 2, 21; 1 Cor. 10, 24 şi 33).
Acest grãunte sfânt nu va rãmînea singur nici în viaţa asta, nici în cea veşnicã, – ci va vedea mereu în urma lui şi el un norod sfânt de urmaşi vrednici, care îl vor binecuvânta.
Slãvit sã fie în veci şi vecii vecilor Numele Tãu Negrãit de Sfânt Doamne Iisuse, Împãratul şi Domnul nostru.
Tu, care ai primit pentru mântuirea noastrã a Ta întrupare din Sfânta Nãscãtoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioarã Maria, şi care, neschimbat Te-ai întrupat, şi rãstignindu-Te Hristoase Dumnezeule, cu moartea pe moarte ai cãlcat.
Unul Fiind din Sfânta Treime, împreunã mãrit cu Tatãl şi cu Duhul Sfânt, ne-ai mântuit pe noi.
Slavã veşnicã Numelui Tãu Împãratul şi Domnul nostru Negrãit de Sfânt.
Te rugãm Doamne Iisuse binecuvânteazã şi îngrijeşte neîncetat Lucrarea Ta, Biserica Ta, Oastea Ta, cãci ele sunt sãmânţa Jertfei Tale, rodul Sângelui Tãu Cel Sfânt şi al pãtimirii şi morţii Tale mântuitoare.
Nu îngãdui Doamne Iisuse nici sã le umple spinii pãcatelor, nici sã le nimiceascã uneltirile şi ura vrãjmaşului Tãu şi a fiilor neascultãtori, ci Tu Însuţi luptã şi lucreazã pentru apãrarea şi creşterea lor rodnicã şi sfântã.
Dãruieşte mereu Doamne Iisuse Bisericii şi Lucrãrii Tale de pe pãmânt, suflete pline de dragoste faţã de Tine şi faţã de oamenii lor, pentru ca sã nu se teamã de moarte ci jertfindu-se cu bucurie pe ei înşişi, prin ei, Lucrarea Ta sã creascã tot mai mult în numãr, în roade şi în sfinţenie, spre slava Ta şi spre bucuria Tatãlui, şi spre mântuirea noastrã a tuturora.