Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Dacă vă daţi silinţele, nu veţi fi nici leneşi, nici neroditori.

Dacă vă daţi silinţele, nu veţi fi nici leneşi, nici neroditori.

Dacă vă daţi silinţele, nu veţi fi nici leneşi, nici neroditori.

Ne îndeamnă Cuvântul lui Dumnezeu, după ce L-am aflat pe Domnul Iisus, să ne dăm silinţele să nu stăm, ci să urcăm de pe treaptă pe treaptă, pe scară. Căci în zadar ar spune cineva: „Doamne, şi eu cred! Dar cum să nu cred eu în Dumnezeu? Şi eu cred…”

Degeaba spui, frate şi soră… Unde este osteneala ta, dacă crezi? Dacă crezi, trebuie să alergi. Dacă crezi, trebuie să jertfeşti, trebuie să faci binele.

Crezi tu că lumea aceasta din jurul tău este pregătită pentru scrum? Ce faci atunci? Alergi după gunoaie? Asta-i credinţa?

Crezi tu că scrum se va alege de toate gunoaiele ce le-ai strâns în toţi anii şi în toate verile? Şi pentru Cuvântul lui Dumnezeu, care e viu şi veşnic, abia poţi face câte un pas, că nu-ţi mai rămâne timp… Că eşti rupt de oboseală… Crezi? Aceasta e credinţa ta?

„Daţi-vă silinţele să uniţi cu credinţa voastră şi fapta. Şi cu fapta, cunoştinţa. Cu cunoştinţa, înfrânarea. Cu înfrânarea, răbdarea… Că dacă veţi avea aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori.”

Un copil leneş la o casă e numai o pagubă şi o ruşine. Să-i lucreze părinţii şi la o vârstă în toată plinătatea puterii lui…

Dacă vă daţi silinţele, nu veţi fi nici leneşi, nici neroditori. Mult ne-am bucurat când am auzit noi într-o seară, la o sărbătoare, când ne-am întâlnit cu Hristos, că numele noastre sunt scrise în ceruri, acolo Sus. Da, sora mea, şi al tău nume este scris acolo Sus, în cer. Dar eşti tu o soră harnică? Sau eşti una leneşă?

Fratele meu, numele tău este scris în cer, tu eşti un lucrător cu Hristos. Dar când tu dormi, Lucrarea lui Hristos suferă. Rămâne pagubă, numai în ogorul tău rămâne recolta neculeasă, nesecerată, neplivită. Şi când va trece Stăpânul pe lângă toate ogoarele, va vedea şi ogorul meu şi va spune: „Oare ce-ai făcut tu, Petre, aici? Trebuia să fii la veghere, la rugăciune, la milă, la iertare, la dragoste… Ce făceai tu atunci? Trândăveai? Dormeai? Căutai interesele tale pământeşti?”.

Şi spune mai departe Cuvântul: „Cine nu are aceste lucruri este un orb. Umblă cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţit de păcatele lui cele vechi…” Ăsta-i al doilea orb, tot sufleteşte, dar mai de plâns decât celălalt. Că celălalt ştie măcar că nu vede… Dar ăsta zice că vede…

Povesteam odată că erau două femei credincioase într-un sat. Cele mai credincioase – le ştia tot satul. Numai ele făceau prescuri în toate sărbătorile. Numai ele erau în toate sărbătorile, de dimineaţa, la biserică… Dar numai ele nu se vedeau una cu cealaltă. Dacă mergea una mai de dimineaţă la biserică şi stătea mai în faţă, cealaltă se trăgea mai încolo, mai înapoi.

Vor ajunge oare femeile acestea „credincioase”, care sărutau toate icoanele… vor mai ajunge ele vreodată în rai?

Până-i lumea!… Niciodată! Pentru că cine nu ştie să iubească pe fratele său, să ierte pe sora sa, cine nu ştie să trăiască în dragoste… o, fraţii mei, este un orb ce umblă cu ochii închişi. Şi toată religia lui este zadarnică.

Când puneau ele o lumânare la icoana lui Iisus şi o sărutau, spuneau sfinţii că din ochii lui Iisus curgeau lacrimi până jos. Curgeau lacrimile, pentru orbirea lor.

Curg lacrimile din ochii lui Iisus pentru orbii care nu văd. Pentru orbii care nu văd cerul. Pentru orbii care nu-şi văd fraţii. Pentru orbii care nu ştiu ierta şi iubi. Pentru orbii care nu se ştiu împăca. Plâng ochii lui Iisus de pe Crucea însângerată şi acum.

Noi spunem în Credeul nostru la biserică: „Şi S-a suit la Ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui”. Da, de unde, fraţilor?

„El stă pe Cruce şi-az’,

din răni Îi curge-ntruna

cald sânge pe obraz.”

Poporul Meu, poporul Meu, până când va mai fi o vină, Hristos nu Se coboară de pe Cruce, ci stă tot răstignit pentru păcatul tău.

Unde-i Hristosul tău? În cer? Sau stă tot pe Cruce? Unde-i credinţa ta atunci? Cum e credinţa mea? Cum vedem noi? Cum ne-am întors noi la Hristos?

La un singur cuvânt am vrea să ne gândim. Şi după aceea, pentru că timpul este înaintat, vom mulţumi Domnului şi pentru această seară sfântă şi binecuvântată. O noapte sfântă… Ne-a mai făcut Dumnezeu parte de încă o noapte sfântă, încă una, pe lângă celelalte multe. Când va face oare şi la ai noştri? Când va face oare şi la ai voştri?

Că vine noaptea cealaltă, după care nu se va mai face ziuă niciodată, şi atunci vor striga mamele: „Unde eşti, fata mea? Unde eşti, copilul meu? Unde eşti, soţul meu?…” Şi atunci tu, care n-ai avut atâta dragoste ca să-L cauţi pe Iisus mereu… ci numai pâinea aceasta trecătoare ai tot căutat-o şi pe urmă numai odihna şi aşternutul te-au atras… unde eşti tu? Că vine noaptea cea mare! Şi nu ne mai putem vedea niciodată! Ne vom despărţi pentru totdeauna…

O noapte sfântă ne-a mai dăruit Iisus!… Ca să mai putem alege cât încă nu‑i prea târziu, cât încă Braţele Mântuitorului mai aşteaptă deschise şi pe ultimul păcătos… Noaptea aceasta este o noapte sfântă!

Fraţii mei şi surorile mele, a fost şi ea cerută de la Dumnezeu. Şi Dumnezeul cel Bun S-a mai îndurat să ne mai facă parte de încă o noapte sfântă. În noaptea aceasta sfântă am vrut să ne mai gândim la încă un cuvânt aici amintit.

53. CEI DOI ORBI ŞI IISUS

Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani)

la adunarea de la Vălani – 2 august 1981

Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol. 2

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!