11. Dacă vreţi să aveţi răsunet între oameni,
dacă vreţi să-i treziţi pe alţii pentru Dumnezeu,
dacă vreţi să-i scoateţi din păcate şi să-i aduceţi la Hristos,
– atunci nu predicaţi, ci mărturisiţi.
Spuneţi: Iată, şi eu eram orb, umblam ca un orb, tră-iam ca un orb, dar Hristos mi-a dat vederea şi lumina…
Atunci vor veni şi alţii să vă urmeze!
12. Numai dacă stărui de Hristos să rămână la tine este dovada că ai venit la El. Şi că L-ai cunoscut.
Numai dacă faci totul ca Domnul să poată rămâne la tine este dovada că ai gustat bucuria aflării Lui.
Numai dacă Hristos poate să rămână statornic la tine ai un folos din faptul că ai venit la El.
Altfel totul e zadarnic.
13. Alţii au venit la Hristos într-un moment de entuziasm sau într-o clipă de puternică mişcare sufletească, la o stăruitoare chemare sau la o mărturisire impresionantă.
Adică au ieşit şi ei puţin din cetatea pierzării până la o fântână afară din hotarul lor.
L-au văzut de departe pe Hristos sau poate chiar L-au şi întâlnit de aproape.
Dar ei nu L-au chemat în casa lor, în inima şi în viaţa lor!
Şi, mai ales, nu L-au oprit să rămână la ei.
Această venire nu-i nimic.
Numai rămânerea lui Hristos în noi este ceva.
14. Priveşte din nou şi priveşte atent: Hristos e tot acolo unde L-ai lăsat tu. Te aşteaptă să te întorci din nou la El.
Vino din nou…
Mai poţi încă să te întorci, ca să fii salvat! Aleargă iarăşi şi cazi prăbuşindu-te în braţele Lui şi roagă-L plângând să rămână la tine şi să rămâi şi tu la El.
Pe totdeauna.
15. Când într-o problemă nu ai putut căpăta de la alţii o încredinţare, cel mai bun lucru este să te apuci să cercetezi tu însuţi să afli adevărul.
În toate lucrurile vieţii e mai bine să mergi la sigur!
În toate problemele să te încredinţezi bine de ceea ce primeşti, dar mai ales este necesar acest lucru în problema mântuirii sufletului tău!
16. Auzirea nu-i de-ajuns. Căci auzirea nu-i totdeauna ascultare.
Mulţi aud, dar puţini ascultă.
Mulţi aud cu urechile, fără să asculte cu inima.
Cine numai aude, fără a şi asculta, acela nu ştie!
Cine nu ascultă când aude, acela nu va ajunge să ştie niciodată.
Şi niciodată nu va avea nici pricepere, nici cunoştinţă mai ales în lucrurile mântuirii sufleteşti. Şi în cunoaşterea lui Dumnezeu.
17. Cine aude cu urechile lui şi primeşte în mintea lui, cugetând la Cuvântul Domnului cu tot dinadinsul, acela este cu neputinţă să nu ajungă a şti că Iisus Hristos este Mântuitorul Lumii.
Iar de aici şi până la a afla că El este Mântuitorul său nu mai este apoi decât un pas. Pasul cel mai fericit.
18. Dar pasul acesta, nespus de mulţi oameni nu-l mai fac niciodată.
Căci, pe lângă harul lui Dumnezeu, se mai cere şi voinţa inimii.
Iar inima omului, care este atât de înşelătoare şi de înşelată, acest pas îl face cel mai greu.
Şi dacă nu-l face, tot ce ştie omul nu-i mai foloseşte decât la o şi mai mare osândă.
19. Ce fericite clipe se trăiesc în locul unde toate sufletele sunt credincioase,
iar prezenţa Mântuitorului este puternică şi luminoasă în mijlocul lor!
Totdeauna clipele petrecute acolo sunt pline de bu-curie şi de binecuvântare.
Iar amintirea lor umple totdeauna inima de înviorare şi ochii de lacrimi.
Zilele acelea sunt aşa de scurte
şi trec aşa de repede,
dar amintirea lor rămâne neuitată pentru toată viaţa.
Preţuiţi aceste avuţii veşnice!
20. Ce bine facem dacă, atunci când Domnul vine la noi, lăsăm totul la o parte şi, ca Maria, stăm la picioarele Lui, ascultându-L!
Căci în curând vine ziua să plece.
Şi după aceea, cine ştie când va mai veni din nou. Sau dacă noi vom mai fi atunci!
O, vino, Doamne Iisuse!
Amin.
Lumina iubitului fiu / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2005